Actualitate

FOTO VIDEO| Parada portului popular de la Gârbova: Zi dedicată prieteniei, unde comunitățile etnice și-au etalat obiceiurile și costumele populare

Ioana Oprean

Publicat

în

Parada portului popular de la Gârbova: Zi dedicată prieteniei, unde comunitățile etnice și-au etalat obiceiurile și costumele populare

A fost sărbătoare astăzi, 4 septembrie, în comuna Gârbova din județul Alba.

Petrecerea Divorțaților

Gârbovenii au organizat cunoscuta paradă a portului popular. Este o paradă a costumelor populare săseşti şi româneşti din zonă, în fiecare an fiind invitate şi grupuri folclorice din toată Mărginimea Sibiului, dar nu numai.

Evenimentul a fost organizat prima dată în perioada comunistă, când se încerca protejarea moştenirii culturale săseşti din Gârbova şi din satele învecinate.

După 1990 sărbătoarea a fost uitată, fiind reluată în urmă cu câţiva ani.

Muzica şi dansul sunt condimentate cu mâncare şi băutură tradiţională.

În documentele săseşti, Gârbova de Sebeş este atestat în anul 1291. Populaţia germană a denumit localitatea prin cuvântul Urwegen.

Activităţile au început în acest an la ora 14.00 în piaţa publică de lângă vechea biserică săsească din centrul localităţii. Primarul comunei, Muntean Ioan, a pregătit multe momente de neuitat atât pentru localnici, cât și pentru curioșii strânși pentru a lua parte la această sărbătoare.

Cu ocazia acestui eveniment de-o însemnătate deosebită pentru cetățenii comunei, subprefectul județului Alba, Corneliu Mureșan, a scris un mesaj pe pagina sa personală de socializare din mediul online.

,,Parada portului popular” din comuna Gârbova a fost prilejul perfect pentru cetățenii acestei comunități să îşi etaleze portul, mâncarurile şi obiceiurile în fața tuturor celor strânşi astăzi 4 septembrie, în această frumoasă aşezare istorică.

De-o diversitate etnică deosebită, precum şi de o istorie comună foarte bogată, sărbătoarea de astăzi a fost în primul rând dedicat prieteniei şi cooperării de care localnicii acestei comune s-au bucurat de-a lungul timpului şi până în prezent, iar aceste valori sunt reprezentative pentru orice comunitate europeană de astăzi.

Îl felicit pe primarul Muntean Nelutu pentru buna organizare a acestui eveniment, precum si pentru activitățile pregătite de acesta pentru cetățenii comunei sale.

Alături de colegii social-democrați, am interacționat cu localnicii si ne-am bucurat de ospitalitatea lor. Vă doresc o duminică frumoasă în continuare!”, a scris subprefectul Mureșan.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate Persoanele care și-au închis balconul apartamentului nu vor plăti impozit dublu, așa cum prevede Codul Urbanismului pentru lucrările fără autorizație, însă trebuie să „intre în legalitate”, a explicat, vineri, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, înainte de închiderea șoselei, un utilaj de deszăpezire al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu a făcut o ultimă verificare a traseului, pentru a se asigura că nu […]

Citește mai mult