FOTO, VIDEO: Monumentul Marii Uniri, FINALIZAT. Ultima piesă a cupolei a fost montată astăzi
Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, creaţie a sculptorului Mihai Buculei, a fost FINALIZAT. Duminică, 18 noiembrie, a fost montată ultima piesă a cupolei.
Monumentul, considerat simbol important la 100 de ani de la Marea Unire, este construit din piatră, sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse. Are 22 de metri înălţime şi o greutate de circa 1.350 de tone. Pentru realizarea fundaţiei monumentului s-au turnat 10 coloane de circa 24 de metri adâncime.
În data de 1 Decembrie, şeful statului, Klaus Iohannis, este aşteptat, potrivit autorităţilor locale, să rostească câteva cuvinte în apropierea acestui obiectiv care va fi inaugurat de Ziua Naţională.
În 1993, în cadrul unui program iniţiat de Ministerul Culturii, a fost organizat un concurs naţional de creaţie pentru ridicarea Monumentului Unităţii Naţionale, fiind declarată câştigătoare macheta prezentată de sculptorul Mihai Buculei.
Contractul pentru realizarea monumentului a fost semnat de către minister cu sculptorul Mihai Buculei în iunie 2018, după ce la sfârşitul anului trecut, Guvernul a alocat 18,8 milioane de lei pentru construcţia monumentului la Alba Iulia
şi a punerii în valoare a obiectivului. Potrivit contractului, autorul îşi asuma ca monumentul să fie realizat, amplasat şi finalizat până pe 26 noiembrie cel târziu, la timp pentru festivităţile prin care se vor marca 100 de ani de la Marea Unire, la 1 Decembrie 2018.
Încă din primii ani de după 1918, a apărut ideea ridicării unui monument dedicat Marii Uniri, populaţia donând bani în acest scop, însă, odată cu criza din 1929, proiectul a fost abandonat. După 1990, aproape cu regularitate în lunile premergătoare aniversării Zilei Naţionale, unii oameni de cultură şi politicieni locali au susţinut necesitatea înălţării unui „monument al Unirii” la Alba Iulia, fiind amplasată chiar o placă în Parcul Unirii prin care se indica faptul că acolo va fi ridicat acest obiectiv.
Printre cei care s-au opus edificării unui asemenea obiectiv s-a aflat, în 2008, şi arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia din acea vreme, Andrei Andreicuţ, care considera „neavenită toată tevatura (…) pe seama acestui subiect”, spunând şi că s-ar cheltui o sumă enormă de bani pentru un monument care nu va întrece Catedrala.
Revenim cu mai multe imagini.
[nggallery id=6432]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Lupu Damaris, elevă la un liceu din Alba, performanță remarcabilă la Olimpiada Sportului Școlar la șah: A jucat șase meciuri fără înfrângeri și a învins adversare din clase mai mari
FOTO | Lupu Damaris, elevă la un liceu din Alba, performanță remarcabilă la Olimpiada Sportului Școlar la șah: A jucat șase meciuri fără înfrângeri și a învins adversare din clase mai mari Lupu Damaris, elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic Teiuș, județul Alba, a obținut o performanță remarcabilă la Olimpiada Sportului Școlar, secțiunea […]
Tentativă de furt la Sebeș: Tânăr de 18 ani, reținut după ce a fost prins în flagrant într-o casă. Proprietarul l-a văzut pe camerele de supraveghere
Tentativă de furt la Sebeș: Tânăr de 18 ani, reținut după ce a fost prins în flagrant într-o casă. Proprietarul l-a văzut pe camerele de supraveghere Planul a doi tineri din Sebeș de a da ,,lovitura” la o casă aflată în construcție a fost dejucat în timp real, chiar de către proprietar. Un tânăr de […]
VIDEO | Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun
Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun Începem numărătoarea inversă până la Crăciun, așa că magia sărbătorilor se răspândește în Alba Iulia. S-a deschis și târgul de Crăciun, iar magazinele te îmbie la cumpărături pentru cea mai magică perioadă […]