FOTO-VIDEO: La Geoagiu de Sus, Moara lui Banda, veche de peste 100 de ani, mai macină şi astăzi

La Geoagiu de Sus, Moara lui Banda, veche de peste 100 de ani, mai macină şi astăzi

Străbătând drumul mărginit de salcâmi până în satul Geoagiu de Sus, retrăim vremurile copilăriei, când grijile nu-şi aveau locul în sufletul de copil. Am ajuns la mândra gospodărie a lui Octavian Pop şi a soţiei sale, la Moară la Banda. Aici, aşezarea îşi trăieşte veacurile în ritmuri obişnuite locului, în scrâşniturile pietrelor de moară şi în vuietul râului prăvălit peste pietre.

Le auzi mai greu dacă ţii drumul spre Mănăstirea Râmeţ, dar dacă poposeşti lângă şuvoiul năvalnic auzi muzica morii de apă şi simţi mirosul mălaiului din vremea când ajungeai, alături de bunici, la moara din sat. Dintr-o dată, totul ți se pare odihnitor, familiar, iar măcinatul la moara de apă este o tradiţie păstrată asemenea unei comori.

Prima atestare documentară a Geoagiului datează din anul 1264, ca sat independent de vechea Cetate Diod din Stremţ. Pe vremuri, în sat erau 16 mori, însă doar două s-au mai păstrat până în vremurile noastre.

Octavian Pop ne povesteşte că moara sa are peste o sută de ani şi face parte din viaţa familiei. “La două – trei zile moara macină porumb, mai mult pentru consumul propriu.Oamenii din sat nu mai vin aşa cum veneau la moară cândva, mai macină din când în când mălai pentru mămăligă şi hurluială pentru porci… În gospodăriile oamenilor ici-colo mai găseşti gospodari care să crească porci, sunt puţini… E mult de lucru cu moara, devierea pe iaz trebuie întreruptă ori de câte ori vine valea mare, iar roţile trebuie din când în când bătute, ferecate. Am schimbat roţile în urmă cu 15 ani, amândouă. Am avut norocul că am găsit la Lancrăm o moară veche şi roţi, şi le-am adus acasă. O roată are diametrul de aproape un metru, piatra de jos e foarte tare, iar cea de jos mai moale.

Moara e de lemn şi are o curea care face legătura de la turbină la fulia morii, e un mecanism simplu, dar bun pentru gospodărie pentru că nu se consumă curent. Nu are ce să se strice la ea, poate pietrele, dacă moara merge în gol. Atunci ele trebuie bătute cu ciocane speciale, se dă coşul jos şi se iau cu cricul, sunt grele, au cam 400-500 de kilograme una. Le-am adus şi cu ajutorul foastenelor le-am trecut de uşă, le-am adus cu greu până la locul lor. Cureaua este din cauciuc cu fire de aţă, am găsit-o şi am adăugat-o să se potrivească. Cam la doi-trei ani trebuie schimbată cureaua…

Socrii mei au avut moara, de la bunicii lor, era aici şi o piuă de spălat covoare pe vremuri, dar s-a desfiinţat. De când ştiu eu e numai moară aici. Ea are un clopoţel care sună când mai e un kilogram sau două de porumb şi se decuplează apa. Când a fost secetă mare, acum 3 ani, moara nu a funcţionat. Şi iarna, când temperatura coboară sub -10 grade, moara nu mai poate să lucreze pentru că îngheaţă apa. Nu vrem altceva decât să fie apă şi sănătate să avem, ca să putem lucra cu ea. Mă mai ajută aici, la moară, soţia şi cei doi băieţi, asta e familia mea. Nu mai cultivă oamenii porumb ca pe vremuri, mai avem câteva culturi în jos, către Stremţ, dar puţine… Mai sunt grădini în care pune omul porumb numai pentru mămăligă, şi vine la moară cu câte un sac, poate o jumătate de sac, că nu mai are cine să o mănânce, aşa cum era mai demult”, ne-a spus Octavian Pop.

Am plecat de la gospodăria cu oameni harnici a lui Octavian Pop încrezători că Dumnezeu le va da sănătate pentru a duce tradiţia mai departe, pentru a păstra în viaţă Moara lui Banda din Geoagiu de Sus – comuna Stremţ.

[nggallery id=2145]

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News