FOTO VIDEO| Groapa Ruginoasă din Munții Apuseni: Fenomen natural spectaculos, la „intersecția” județului Bihor și Alba
Groapa Ruginoasă din Munții Apuseni: Fenomen natural spectaculos, la „intersecția” județului Bihor și Alba
Un fenomen natural spectaculos este Groapa Ruginoasă din Munții Apuseni, o imensă ravinare săpată în creasta unei culmi montane, cu o adâncime de peste 100 de metri și cu un diametru de peste 600 de metri.
Groapa Ruginoasă din Apuseni s-a format din cauza eroziunii solului într-un timp foarte scurt.
Pe hărţi austro-ungare de la începutul anilor 1900, „canionul roşu“, aflat la o altitudine de 1373 de metri, nu era decât o vale strâmtă, cu pereţi abrupţi, neînsemnată. Acum ocupă peste 20 de hectare şi avansează în continuare.
Din aer se vede ca o veritabilă rană a Apusenilor, care încearcă să se vindece, dar nu reuşeşte acest lucru.
Pe toată suprafaţa ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la zi straturile de cuarţite, a căror culoare roşie violacee conferă zonei un aspect cu totul aparte, ea apărând de la mari depărtări ca o rană deschisă în trupul muntelui.
Muchii ascuţite, adevărate lame, converg spre centrul ei la firul unui vâlcel, împărţind spaţiul în mai multe sectoare. Vâlcelul, de fapt obârşia Văii Seci, reprezintă de fapt un canion extrem de dificil de parcurs în aval din cauza săritorilor mari pe care le prezintă.
Groapa Ruginoasă, iarna
Este arie naturală protejată, aflată în partea sud-estică a judeţului Bihor, pe teritoriul administrativ al oraşului Nucet, în imediata apropiere a drumului naţional DN75 care leagă municipiul Turda de Câmpeni, la limita dintre judeţele Bihor şi Alba.
Monumentul natural pe timp de vară
Turiştii care vor să ajungă aici, dinspre Alba Iulia, trebuie să ajungă în comuna Arieşeni, de unde, după aproximativ 9 kilometri spre Vârtop, vor găsi pe marginea şoselei naţionale o pancartă mare pe care scrie Groapa Ruginoasă. O identificare mai exactă a locului în care traseul urcă spre groapă este prima curbă mare după kilometrul 28.
În acest punct şoseaua traversează un vâlcel cu apă ce coboară dinspre vârful Ţapul. Traseul turistic urcă pe acest vâlcel, marcajele turistice ”bandă roşie” şi ”bandă galbenă” care duc la Groapa Ruginoasă putând fi identificate pe pietrele din apă.
Sursa foto: Marius Turc – Facebook
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Acum 104 ani, regii României intrau în Cetate pentru încoronare. Primăria Alba Iulia intră în istorie cu un dosar penal pentru demolarea podului de la Poarta a IV-a!
Acum 104 ani, regii României intrau în Cetate pentru încoronare. Primăria Alba Iulia intră în istorie cu un dosar penal pentru demolarea podului de la Poarta a IV-a! Dacă în 1922, la Alba Iulia istoria se scria cu încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria, în zilele noastre, administrația noastră a găsit o metodă mai […]
Medic ginecolog din Alba, despre însoțitorul la naștere: „Siguranța și riscurile minime de infecții pentru mamă și nou-născut sunt priorități medicale. Restul sunt discuții și imaginații fantasmagorice”
Medic ginecolog din Alba, despre însoțitorul la naștere: „Siguranța și riscurile minime de infecții pentru mamă și nou-născut sunt priorități medicale. Restul sunt discuții și imaginații fantasmagorice” Discuțiile privind posibilitatea ca gravida să fie însoțită în spital de partener sau de o persoană aleasă ridică numeroase întrebări legate de infrastructura maternităților, prevenirea infecțiilor nosocomiale, intimitatea […]
Video | Percheziții în Alba și alte județe într-un dosar de propagandă teroristă: Trei minori, de 16 și 17 ani, cercetați de DIICOT
Percheziții în Alba și alte județe într-un dosar de propagandă teroristă: Trei minori, de 16 și 17 ani, cercetați de DIICOT Polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat, joi, 15 octombrie, percheziții inclusiv în județul Alba, într-un dosar în care trei minori, cu vârste de 16 și 17 ani, sunt cercetați pentru accesarea și deținerea unor […]

