Ştirea zilei

FOTO, VIDEO| Furtună PUTERNICĂ la Alba Iulia: Gheață cât oul de porumbel, ghivece cu flori și acoperișuri luate de vânt

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia a fost lovit sâmbătă după amiază de o furtună scurtă și puternică. Gheața cât oul de porumbel a acoperit totul și mai multe acoperișuri au fost luate de vânt.

Petrecerea Divorțaților

Mai puțin de 15 de minute a durat ploaia ce s-a abătut asupra orașului.

Pe strada Vânătorilor zeci de jardiniere cu flori au fost luate de vânt și purtate pe stradă, iar în cartierul Ampoi 3, mai multe acoperișuri au fost luate de vânt.

Reamintim că meteorologii au emis un Cod Portocaliu de ploi torențiale, care intră în vigoare sâmbătă, la ora 15.00, și expiră duminică, la ora 2.00, acesta fiind valabil în Moldova, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei și, local, în Muntenia.

Fenomene vizate de meteorologi sunt: cantități de apă însemnate, grindină, intensificări puternice ale vântului, vijelii.

„În după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iunie) și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică (13/14 iunie), în Moldova, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei local în Muntenia și zonele de munte vor fi perioade cu averse torențiale, grindină de dimensiuni medii și mari, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp”, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult