Cultură Educație

Foto/Video: FLASHMOB de Ziua Națională a României, la Colegiul Național ,,Avram Iancu” Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național ”Avram Iancu” Câmpeni a organizat pe terenul de sport al școlii o aniversare deosebită a Zilei Naționale a României, la care au fost antrenați toți profesorii și cei aproximativ 700 de elevi ai școlii.

Purtând plăcuțe roșii, galbene și albastre, elevii au format conturul tricolorului pe terenul de sport și au fost rostite discursuri dedicate acestui moment de către conducerea școlii, de președintele Consiliului Elevilor și reprezentanții provinciilor care au realizat Unirea.

După ce s-a intonat Imnul National al României, a urmat momentul inedit al manifestării: un flashmob realizat pe versurile melodiei cenaclului ,,Flacăra” – ,,Trăiască libertatea, trăiască Romania” – în care au fost angrenați toți elevii și cadrele didactice, acesta fiind realizat sub atenta îndrumare a profesorului Sanda Bold.

”Această idee de a serba Ziua Națională a României reprezintă o premieră pentru o unitate de învățământ din Apuseni. La finalul manifestărilor toți participanții au colindat ,,Trei păstori”, marcând în acest mod și intrarea în sezonul sărbătorilor de iarnă.” au transmis reprezentanții Colegiului Național ,,Avram Iancu” Câmpeni.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=4977]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

11 februarie – 3 martie 2026 | Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca: Care sunt condițiile de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca Asociația „Laudă Semințelor” cu sediul în Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, îi invită pe toți tinerii care studiază în instituțiile de învățământ din Municipiului Sebeș să participe la un concurs local de poezie, sub egida scriitorului Radu Stanca. Concursul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

7 februarie 2026 | Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră mondială, care va avea loc în sala de evenimente „Radu Stanca”, accesul fiind gratuit: filmul „DOBROGEA” regizat de Mircea Bezergheanu. „După părerea mea, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” Scriitoarea Florina Nina Breazu, membră a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Mureș, a fost distinsă cu Premiul Național al Ligii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025, […]

Citește mai mult