Curier Județean

Foto/Video: Final grandios al Festivalului de Folclor „Sus, sus, sus, la moți la munte!” de la Câmpeni: concurs de interpretare vocală și instrumentală, muzică și dansuri populare, festivitate de premiere, recital cu artiști ai Operei de Stat din Viena

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

În prezența câtorva mii de persoane care nu s-au speriat de ziua presărată cu reprize de ploaie de Sfântul Ilie, aseară s-a încheiat la Câmpeni cea de-a XXII-a ediție a Festivalului de Folclor „Sus, sus, sus, la moți la munte!”, un eveniment special organizat în anul Centenarului Marii Uniri de către Primăria și Consiliul Local Câmpeni în colaborare cu Consiliul Județean Alba, desfășurat prin tradiție înaintea Târgului de Fete de pe Muntele Găina.     

Ultima seară a festivalului a debutat cu concursul de interpretare a soliștilor vocali și instrumentali de folclor, prezentat de Daniela Floroian, la această ediție aniversară urcând pe scenă 17 tineri concurenți acceptați la cele două secțiuni în urma preselecțiilor, care au fost atent urmăriți de juriul prezidat de prof. dr. Mircea Cîmpean, folclorist şi etnomuzicolog de la Cluj Napoca.

Până la festivitatea de premiere, pe scenă a prezentat un înflăcărat recital de poezie pe tema protejării valorilor noastre naţionale și în spiritul aniversării Marii Uniri actorul Sandu Aristin Cupcea din Republica Moldova, urmat fiind de un program de muzică și dansuri populare, susținut de ansamblurile „Teiușana” și „Doina Moțului” al Casei de Cultură „Avram Iancu” Câmpeni cu soliștii Ioana Elena Ciorea, Dana Junc, Gabriel Mateiu și Alexandru Dem Silvanu.

La festivitatea de premiere, pe scenă au urcat numeroase oficialități locale – primarul Ioan Călin Andreș, viceprimarul Vera Dorina Cristescu, primarii mai multor localități din județ, cărora li s-au alăturat în calitate de invitați subprefectul Monica Popescu, deputatul Ioan Dîrzu, senatorul Daniel Breaz, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba – care au premiat mai întâi pe câștigătorii Festivalului de Folclor „Sus, sus, sus, la moți la munte!”: Florin Hulea – premiul I la secțiunea soliști instrumentiști; Cătălin Rus – premiul I la secțiunea soliști vocali, iar Marele Premiu a fost câștigat de Nadia Elena Dobra de 18 ani, din comuna Bistra.

Totodată, la această festivitate au fost premiați arbitrii, câțiva jucători și câștigătorii primelor 3 locuri ale campionatului de fotbal pe teren sintetic și celui de fotbal-tenis organizate în oraș cu ocazia acestui festival; interpreta de muzică populară Mirela Mănescu – cea care a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului Câmpeni; elevii voluntari implicați în organizare și instructoarea Anada Balea. Cu această ocazie au fost premiați de către CAR Credit Teiuș –  reprezentată de directorul sucursalei din Câmpeni, economistul Mihaela Gabriela Mihon – 12 elevi meritoși de la școlile din Câmpeni, care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională și Olimpiada de Matematică din acest an.

După premiere, pe scenă au dansat elevi din Câmpeni, au susținut recitaluri de muzică etno Diana Cârlig și Ionuț Bledea, iar tinerii au umplut piața și s-au înghesuit peste tot pentru a-l vedea și asculta formația cântărețului de muzică pop Alex Velea.

Seara s-a încheiat grandios cu multe aplauze și cuvinte de admirație pentru concertul artistului Operei de Stat din Viena, Liviu Burz, originar din Câmpeni, care a prezentat mai întâi piesa cu care a participat alături de tulnicăresele din Câmpeni la emisiunea „Românii au talent” de pe Pro Tv, iar apoi o „călătorie muzicală” până la Viena și înapoi, împreună cu grupul din care face parte, Rundreise der Traditionen, format din soprana Irena Krsteska, mezzosoprana Eliza Marian Zurmann, Daniel Lokos – tenor și violoncel, Ruben Doran – pian și acordeon.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=5938]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Doi bărbați din Alba Iulia, REȚINUȚI: Au furat un transformator de curent. Cum au acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Doi bărbați din Alba Iulia, REȚINUȚI: Au furat un transformator de curent. Cum au acționat  Doi bărbați din Alba Iulia au fost reținuți după ce au furat un transformator de curent de pe proprietatea unui bărbat din localitatea Henig. Conform IPJ Alba, la data de 12 iunie 2026, polițiștii Postului de Poliție Berghin au luat […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Doi tineri din Alba Iulia, REȚINUȚI după ce ar fi pătruns în locuința unei minore din Berghin și ar fi agresat-o

Bogdan Ilea

Publicat

în

Doi tineri din Alba Iulia, REȚINUȚI după ce ar fi pătruns în locuința unei minore din Berghin și ar fi agresat-o Doi tineri, de 18 și 16 ani, din Alba Iulia, au fost reținuți pentru 24 de re după ce ar fi pătruns, fără drept, în interiorul locuinței unei tinere de 15 ani, din comuna […]

Citește mai mult

Curier Județean

13-14 iunie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

13-14 iunie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 13-14 iunie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut […]

Citește mai mult