FOTO-VIDEO: File de jurnal din proiectul „De Crăciun fii mai bun!” al Colegiului Tehnic Aiud
În perioada 17-21 decembrie 2012, Colegiul Tehnic Aiud s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare. Cu brăduţi decoraţi cu inedite ornamente, interesante articole pentru blogul şcolii, şi nu în ultimul rând, un spectacol cu şi pentru elevi, cadrele didactice împreună cu elevii au iniţiat şi derulat proiectul intitulat „De Crăciun fii mai bun!”, cu o varietate de activităţi.
Marţi, 18 decembrie, programul a debutat cu workshop-ul „Promovarea produselor de Crăciun”, organizat în incinta CDI a Colegiului de către firmele de exerciţiu Impression şi Design Construct ale claselor a XI-a B şi a XII-a B, de la Colegiul Tehnic Aiud şi firmele invitate, de la Colegiul Economic Dionisie Pop Marţian Alba Iulia şi Colegiul Naţional Bethlen Gabor Aiud, prof.coord. Oana Badea, Cristina Bogdan, Nicolae Pistol, Victoria Popa si Helga Lörincz. Timp de 2 ore cei prezenţi au putut admira calitatea şi originalitatea standurilor pregătite de aceste firme, după care elevii Colegiului Tehnic Aiud au realizat, în premieră, pentru municipiul Aiud, un superb flash-mob, intitulat „De Crăciun fii mai bun şi activ!”, care îndeamnă la mai multă mişcare, necesară unei vieţi sănătoase. Ideea şi coordonarea aparţin profesorilor Oana Badea şi Ramona Buta.
Începând cu ora 13.00, în Sala Festivă, a avut loc un tradiţional spectacol de Crăciun, în cadrul căruia s-au implicat cu dăruire elevi ai claselor IX A, IX B, XB, XI A, XI B, XI D, XII B, XII E. În debutul spectacolului, corul Colegiului, coordonat de prof. Cornelia Cohuţ, a colindat aşa cum le stă bine la români. O „declaraţie de dragoste” trăită cu pasiune pe melodia trupei Taxi – „Cele două cuvinte” şi îndrumată de prof. Daniela Căpâlna a încântat publicul, după care a urmat o paradă a Crăciuniţelor pregătite de prof. Cristina Bogdan, Oana Badea, Nicolae Pistol şi Aureliana Ranca. Momentul conceput de prof. Ioana Szilaghi, a surprins esenţa unor personaje literare din operele studiate în liceu, recunoscute de către cei din sală. Desigur şi-a făcut apariţia şi Moş Crăciun, odată cu scurta scenetă de pantomimă „Poveste de Crăciun”, imaginată de prof. Ramona Buta.
În final, talentul artistic al membrilor Ansamblului folcloric „Doruleţ” a fost demonstrat prin trei jocuri populare specifice zonei Ardealului, pregătite de maistrul Ioan Boldea şi prof. Cornelia Bolca . Spectacolul a fost ingenios animat de prezentatorii Denisa Şerban şi Andrei Frăţilă, din clasa a XII-a B.
De asemenea, a avut loc şi o expoziţie cu produse tradiţionale de Crăciun, realizate manual, din materiale eco, de către elevii claselor IX A, B, D, X A, B, E, XI B, XII F, XIII A, XIII B, îndrumaţi de profesorii Daniel Tiutiu, Iulian Vântu, Ibolya Kovacs, Liliana Miron, Mihai Szabo, Antoneta Bratina, Csilla Ienei, Maria Peter , Nicolae Pistol, Gheorghe Suciu şi Ramona Buta, care au evidenţiat abilităţile practice ale elevilor.
Miercuri, în CDI-ul Colegiului a avut loc o altă expoziţie, de această dată a brăduţilor eco, care au fost confecţionaţi cu multă pasiune şi creativitate de către elevii de la profilul economic. Joi, tot aici, s-a lansat şi primul număr, în format electronic, al revistei Colegiului Tehnic Aiud – „După bloguri suntem noi”. Echipa de proiect a revistei, formată din profesorii Ioana Szilaghi, Oana Badea, Ramona Buta, Aureliana Ranca, Antoneta Bratina, precum şi cadrele didactice colaboratoare: Liliana Miron, Daniel Tiutiu, Emese Szabo, Daniela Căpâlna, Lucian Căpâlna, Gheorghe Suciu, Ibolya Kovacs, Ioana Moldovan, a reuşit să stârnescă interesul unui grup de elevi pentru iniţierea în tainele jurnalismului.
Vineri, 21 decembrie, proiectul a propus evaluarea atingerii obiectivelor în cadrul echipei de proiect precum şi declanşarea procedurii de feedback dinspre elevi.
Proiectul s-a desfăşurat cu sprijinul directorilor, prof. Veronica Ciortea şi prof. Cornelia Bolca, iar echipa de proiect a fost alcătuită din cadrele didactice de la Colegiul Tehnic Aiud : prof. Ramona Buta, consilier educativ, Oana Badea, Nicolae Pistol, Cristina Bogdan, Ioana Szilaghi, Aureliana Ranca, prof. Victoria Popa de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia şi Helga Lörincz de la Colegiul Naţional „Bethlen Gabor Aiud”.
Prin toate aceste activităţi desfăşurate, profesorii, elevii şi părinţii Colegiului Tehnic Aiud au dovedit că de Crăciun poţi fi mai bun!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine O nouă alertă alimentară a fost lansată de ANSVSA și mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluşi Aptamil şi Milupa Milumil au fost retrase de la vânzare din cauza posibilei prezenţe a cereulidei, o toxină. Persoanele […]
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h: „Nu-i urmați exemplul și nu testați teoria pentru că legea fizicii nu greșește niciodată!”
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h Un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost surprins, zilele trecute de polițiștii rutieri de la Poliția Municipiului Turda în timp ce rula cu autoturismul cu viteza de 169 km/h, pe un sector […]
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile Rețelele sociale ar trebui interzise total copiilor sub 13 ani, iar accesul ar putea fi condiționat și strict monitorizat pentru cei între 13 și 15 ani. Platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor să fie sancționate, sunt principalele măsuri cerute […]