Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: Demonstrații de îndemânare ale lemnarilor, muzică populară și distracție la ,,Târgul Lemnarilor” 2017 de la Horea – Mătișești

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminică, la Mătișești, a continuat întâlnirea horenilor de acasă și de pretutindeni, care alături de numeroși turiști și moți au sosit în cea de-a doua zi a ,,Târgului Lemnarilor din Munții Apuseni” să asiste la demonstrațiile de îndemânare ale lemnarilor, să viziteze numeroasele expoziții ale meșterilor populari și ale silvicultorilor, să petreacă și să asculte muzică populară susținută de artiștii invitați pe scena căminului cultural din sat.

Evenimentul a început de dimineață, puțin după ora 10.00, cu o slujbă religioasă la care au participat și câțiva parlamentari din județul nostru – senatorul Alexandru Pereș, deputații Corneliu Olar, Sorin Bumb, Florin Roman – membri ai Societății Cultural – Patriotice ,,Avram Iancu” și alte oficialități, iar apoi participanții s-au putut delecta cu balmoș moțesc și plăcinte cu brânză servite de organizatori.

La miezul zilei s-a desfășurat concursul ,,Cel mai bun lemnar” – ediția a XXIII-a, desfășurat într-un spațiu delimitat din apropierea scenei, unde participanții și-au îndreptat cu toții privirile pentru a urmări pe concurenții care s-au întrecut la cioplit cu securea, aruncarea la țintă cu securea și cu țapinul, tăiatul cu firezul și cu securea, cățărarea pe buștean sau ridicarea bușteanului de la pământ – care s-a dovedit a fi cea mai grea probă, pe care doar câțiva concurenți au reușit să o treacă.

În partea a doua a zilei, după ce primarul Marin Nicola a invitat pe scenă oficialitățile prezente la eveniment – primari, viceprimari din zonă și toată țara, membri ai societății ,,Avram Iancu” și alții – iar deputatul Corneliu Olar a adresat tuturor câteva cuvinte de bun-venit și mulțumire, a urmat un îndelung spectacol folcloric care a ținut până spre seară și la care au asistat numeroși spectatori.

Programul folcloric a fost deschis de soliștii Cătălin Hașa, Nicolae Plută, Nicolae Tuhuț din  Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena” al județului Alba, au urmat tinerii instrumentiști ai tarafului ,,Arieșul” din Câmpeni, dirijați de maestrul Gheorghe Bădău, dansatorii din Ansamblul ,,Păstrătorii tradițiilor românești” din Covăsânț – Arad, solistul Dorel Banci, formațiile de fluierași din Șugag și Jina, soții Ciprian și Mihaela Istrate însoțiți de grupul instrumental ,,Ceteraș de pe câmpie”, Ancuța Olar – nora deputatului Corneliu Olar, Ansamblul ,,Măgura” Călățele și Adriana Irimieș, moața Alexandra Vădan, Iustina Elena Șpan, Alin Neag și Simona Mateș – prezentatoarea programului artistic, ultimii doi fiind fii ai localității.

,,Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni” a ajuns în acest an la cea de-a XXII-a ediție, fiind inițiat de către actualul deputat Corneliu Olar în scopul promovării turismului în Apuseni, iar evenimentul din acest an a avut ca organizatori pe Primăria și Consiliul Local Horea, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” Alba, Societatea Cultural – Patriotică ,,Avram Iancu” și Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=4490]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba

Ioana Oprean

Publicat

în

INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba La o vulcanizare din municipiul Sebeș roboții fac… singuri aproape toată treaba, a semnalat, miercuri, 28 ianuarie 2026, jurnalistul Iosif Gligor. „Vulcanizare cu ROBOȚI care lucreazǎ singuri, la Sebeș! N-am crezut că a evoluat atât de mult tehnica, încât au ajuns să lucreze […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024

Ioana Oprean

Publicat

în

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024 Producătorul de brânzeturi De Colţeşti (Torockoi), din judeţul Alba, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei, în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș Un bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată a fost depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș.  Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, […]

Citește mai mult