Curier Județean

FOTO/ VIDEO: Dascălii din Alba Iulia au sărbătorit Ziua Internațională a Educației în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Local, la restaurantul Mercur Stil

Ioana Oprean

Publicat

în

Dascălii din Alba Iulia au fost sărbătoriți de Consiliul Local, pe data de 5 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. Aceștia au fost invitați la un eveniment de socializare joi, la restaurantul Mercur Stil din municipiu.

Petrecerea Divorțaților

Pentru organizarea acestui eveniment, Consiliul Local Alba Iulia a alocat suma de 20.000 de lei, printr-o hotărâre inițiată de de primarul Mircea Hava împreună cu consilierii locali Elvira Rodica Andronescu și Cornel Stelian Sandu.

”Mă bucur tare mult că sunt aici, cu dumneavoastră. (…) Sunteți cei care adăugați valoare umană. Dumneavoastră faceți diferența între oameni și asta pe mine mă interesează foarte mult…”, a spus primarul Mircea Hava în discursul său:

”Pe 5 octombrie, în întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei. Evenimentul ţine să ne reamintească faptul că o educaţie de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale, în acestă zi deosebită, le mulţumim tuturor dascălilor care, înainte de orice, pun suflet în procesul de predare”, au transmis organizatorii evenimentului.

[nggallery id=4657]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]

Citește mai mult