FOTO, VIDEO: Daruri din suflet pentru copiii nevoiași, din partea Unității Militare 01585 Petrești
În încercarea de a păstra tradiția de sărbători și de a-i ajuta pe cei în nevoie, Unitatea Militară 01585 Petrești, prin colonelul Șimandan Dorel, în colaborare cu Moș Crăciun, a împărțit cadouri unor familii nevoiașe, în cadrul unei activități caritabile.
Citește și: mesaje de Crăciun și mesaje de Anul Nou
Unitatea Militară 01585 Petrești l-a ajutat pe Moș Crăciun să ajungă mai devreme anul acesta la câțiva oameni nevoiași. Militarii au pus mână de la mână, au strâns bani și au cumpărat alimente și dulciuri pe care le-au dus
sărmanilor.
Moș Crăciun a poposit mai întâi la 4 copilași care trăiesc într-o rulotă împreună cu părinții, apoi la alte cinci suflete care își duc zilele într-o baracă, cu mama lor.
Moșul nu a uitat să le bucure sărbătorile copiilor și cu jucării și hăinuțe. Militarii au rămas impresionați de micuții care își trăiesc copilăria în condiții grele, dar pe care voioșia nu îi părășește în ciuda greutăților: “Copilașii au nevoie de siguranța și căldura unui cămin, de o masă caldă, de hăinuțe cu care să poată merge la școală dar, mai ales, au nevoie să fie ajutați să nu-și piardă curajul de a trăi frumos și demn”, a fost mesajul Moșului.
https://www.youtube.com/watch?v=OKu4-sPKN98
Chipurile copiilor s-au luminat la vederea darurilor, iar inimile militarilor au crescut cu fiecare privire primită de la cei mici.
https://www.youtube.com/watch?v=QdlK4fOzM8U
Îmbrățișările lor, pline de o sinceră recunoștință, au fost pentru militari dovada că, deși greu încercați, copiii mai pot fi blânzi, primitori și mai pot crede în Moș Crăciun.
Domnul colonel Șimandan Dorel le mulțumește militarilor angrenați în această activitate: Gligor Marian Vladimir, Dorin Petraș și domnișoarei Nicoară Amalia. Pe acestă cale, comandantul unității militare adresează mulțumiri întregului personal pentru implicarea în acțiunea caritabilă și le urează Sărbători Fericite alături de cei dragi.
[nggallery id=6613]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR
Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 15 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”
Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]