Rămâi conectat

Sport

FOTO-VIDEO: Cornel Timar, uriașul talent din Alba: “Cu Steaua și Craiova, în 1991, în Cupă, au fost meciurile vieții!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cornel Timar a fost considerat unul dintre uriașele talente fotbalistice din Alba ultimelor trei decenii. Supranumit “Van Basten de Alba Iulia”, mijlocașul Unirii Alba Iulia a fost un jucător exponențial pentru divizionara secundă în campania istorică din 1991, când trupa condusă de Cornel Țălnar a ajuns în semifinalele Cupei României, o performanță uluitoare a acelor vremuri, neegalată până în prezent.

Disputele cu Steaua și Universitatea Craiova au fost meciurile vieții pentru mine, ca om și fotbalist. În acea primăvară, acum trei decenii, am trăit cea mai mare nebunie din carieră, vremuri incredibile”, și-a amintit Cornel Timar (51 de ani), stabilit din 2004 în Cisnădie.

*Cârțu l-a ofertat în direct

Din postura de divizionară secundă, Unirea Alba Iulia a avut parte de arbitraje potrivnice în meciurile cu Steaua și Universitatea Craiova, granzii Diviziei A, ce nu concepeau să se împiedice de “ciotul” lui Țălnar.

YouTube video

În manșa tur a sferturilor de finală, în «Ghencea», la 1-1 am scăpat singur cu Bumbescu, l-am driblat, m-a secerat, însă fundașul advers nici măcar cartonaș galben nu a primit, deși era «roșu» direct întrucât scăpam singur spre poartă!”, a rememorat Cornel Timar, care în prezent nu mai are nicio tangență cu “sportul rege”, fiind agent de pază la un supermarket.

Citește și: FOTO-VIDEO, Gică Bran: “Unirea Alba Iulia se lua la trântă cu oricine din Divizia A! Am dovedit cu Steaua și Craiova, în Cupă!”

“În primul meci din semifinale, în «Bănie», a fost mai dur. Și acum simt în cap cotul aplicat de Nicolae Zamfir la faza în care oltenii au făcut 2-0 (n.r. – minutul 28, golul fundașului oltean). Asta pe lângă golul anulat lui Iani Mitracu, deși Prunea s-a băgat în Săndoi, lucru recunoscut de toți după meci”, a adăugat Timar.

În 29 mai 1991, pe “Cetate”, regretatul Neluțu Popa, golgheterul all-time al “alb-negrilor” l-a ridiculizat pe Florin Prunea, goalkeeper-ul echipei naționale, cu un hat-trick, goluri în minutele 48, 71 și 78. Ba mai mult, în minutul 89, Tmar a irosit o ocazie de a desăvârși minunea, a marca pentru 4-0 și a trimite dramatica întâlnire în prelungiri.

Unirea a realizat atunci un meci extraordinar, ne-a ieșit aproape tot, simțeam că zburdăm! Am pus la colț viitoarea câștigătoare a eventului național. La 3-0, toată lumea era înnebunită, iar noi parcă în transă, credeam că ne calificăm, deși am început returul cu un handicap ce părea insurmontabil. Mai era cam un sfert de oră, iar antrenorul Sorin Cârțu a intrat pe teren, a căutat pretexte pentru a întrerupe meciul și a ne tăia elanul”, a adăugat Timar.

Pe atunci, blondul fotbalist ce încânta tribunele era în atenția majorității echipelor din Divizia A, fiind râvnit de “U” Cluj, Inter Sibiu sau Poli Timișoara, avide să obțină semnătura unui fotbalist de mare viitor.

“Pe mine nu mă interesau banii! Tot timpul ca fotbalist mi-am dorit să fac spectacol! După returul de la Alba Iulia, Cârțu m-a ofertat în direct să merg la Universitatea Craiova. N-am vrut, am refuzat echipa campioană! Am rămas acasă… “, a menționat talentatul jucător.

*Un destin neîmplinit: închisoare la Aiud!

Fostul idol al suporterilor uniriști a avut parte de un destin deloc fericit, cariera nefiindu-i nici pe departe pe măsura potențialului uriaș, mai degrabă un amalgam de “lumini și umbre”, un talent sufocat de capriciile de dincolo de gazon. Timar a ajuns în 1998 în închisoare la Aiud, pentru că a furat o geacă dintr-o discotecă, primind pedeapsa maximă: 3 ani! Asta deși, la 20 de ani, era înregimentat de Dinamo, antrenată de “Il Luce”. Firesc, a ajuns la lotul național de tineret al României, unde a fost coechipier cu Răducioiu, Stănici sau Răchită, pentru diverse meciuri internaționale.

Eu am fost așa, mai casnic, atașat de casă! Mergeam la convocare la Națională cu trenul până la Gara de Nord, dar cu următorul mă întorceam la Alba Iulia”, povestește, amuzat, Cornel Timar (foto, rândul de jos, al doilea din stânga, urmat, în dreapta sa, de regretații Georgescu și Brumaru).

În același mod proceda, înainte de 1989, un alt boem, Ovidiu Maier, pe când era la ASA Tg. Mureș: Cornel Cacoveanu îl urca în tren, duminica, după meciurile de Divizia B, iar după 3 zile, primea telefon de la Federație că Maier nu s-a prezentat (evident că “Motanul” cobora la prima haltă și mergea la Ocna Mureș!)

Unirea Alba Iulia a reușit în 1991 un parcurs de poveste în Cupa României, iar acum 3 decenii în primăvara acelui an, a izbutit să pună la respect cele mai bune echipe din țară (au terminat la egalitate de puncte în acea ediție, pe primele două locuri în Divizia A), Steaua București – în sferturile de finală (1-1 în “Ghencea”, ulterior 3-0 la “masa verde”, și 1-2 pe “Cetate”), respectiv Universitatea Craiova (0-4 și 3-0 la Alba Iulia) – în semifinale, oltenii adjudecându-și atunci ultimul event național.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Unirea Alba Iulia, la Centenar: în 16 august 2024, expoziție de fotografii la Palatul Principilor și meci de old boys pe „Cetate” cu fostele glorii!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirea Alba Iulia, la Centenar: în 16 august 2024, expoziție de fotografii la Palatul Principilor și meci de old boys pe „Cetate” cu fostele glorii! Vineri, 16 august 2024, este o zi specială pentru Unirea Alba Iulia, clubul din Cetatea Marii Uniri aniversând Centenarul, respectiv un secol de la înființare. Pentru a marca acest moment […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea