FOTO VIDEO| Circ cu un sarcofag roman descoperit întâmplător, la săparea unei gropi, într-un cimitir din Alba Iulia
FOTO VIDEO| Circ cu un sarcofag roman descoperit întâmplător, la săparea unei gropi, într-un cimitir din Alba Iulia
Un sarcofag roman, vechi de aproape 1.700 de ani, a fost descoperit la cimitirul municipal Alba Iulia, în urma unor lucrări de săpare a unor gropi, fiind ulterior sesizat de către un cetățean Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
După cum se poate observa din imagini, sarcofagul nu a fost întreg, o parte era deja distrus (spart), se observă o patină a timpului pe zonele rupte, fără a fi mare specialist, lucrătorul pe buldoexcavator aducând o degradare mică, cu lamele utilajului. Oricum asupra acestui aspect nu se poate pronunța presa și nici cățiva arheologi. Potrivit legii, în cauză s-a întocmit un dosar penal in rem, urmând ca organele de cercetare penală să stabilească dacă există sau nu vinovăția vreunei persoane.
Declarațiile directorului Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia
„În partea de sus a cimitirului Municipal din Alba Iulia, există un site arheologic de care se știa, bine delimitat. Nu știu dacă firma Corona are sau nu o adresă prin care să ne solicite prezența la săparea fiecărei gropi pentru înmormântare, însă, legal nu așa se procedează.
Personalul muzeului nu poate asista la momentul când se sapă o groapă, potrivit legii, în momentul când s-a aprobat extinderea cimitrului, Primăria Alba Iulia ar fi trebuit să condiționeze autorizarea lui de o descărcare arheologică pe toată suprafața, descărcare arheologică care s-ar putea face și în prezent, pe suprafața rămasă.
În zonă este un site arheologic cunoscut și important, iar descărcarea arheologică ar fi fost necesară. Tot la un cimitir din Alba Iulia am fost anunțat în prealabil și ni s-a solicitat să facem descărcare arheologică”, a declarat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
Declarația directorului Gabriel Rustoiu, se referă la construcția cimitirelor noi, deoarece noua legislație nu prevede ca fiind necesară obținerea autorizației de construcție, în cazul extinderii acestora.
Legea nouă este mai permisivă: Nu este necesară autorizația de construcție pentru extinderea cimitirului
În anul 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea articolului 7, alineatele (2) și (3), dar și a articolului 10 din Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.
„Nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire pentru executarea lucrărilor de construire pentru extinderea cimitirelor în funcţiune în zone prevăzute cu funcţiunea de cimitir în documentaţia de urbanism, executarea însemnelor, a bordurilor sau a împrejmuirilor locurilor de înhumare, pentru realizarea de obeliscuri sau a altor lucrări de artă plastică în cimitir”, arată legea.
Mai mult, articolul 32 din Legea 43/2002, alineatul 1, prevede că doar „neanunțarea descoperirilor arheologice prilejuite de lucrările de construire ori de desființare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
De asemenea, și acest articol face referire tot la construcția unui nou cimitir, fiind exclus cazul extinderii acestuia.
Declarațiile administratorului cimitirului Municipal Alba Iulia
„Bucăți din acest sarcofag, pentru că nu era întreg, au fost scoase cu cupa excavatorului și depozitate în imediata apropiere. La momentul respectiv, dânsul (n.r. – excavatoristul) precis că nu știa, pentru că nu are pregătirea necesară. În mod uzual când se fac săpături se mai găsesc și bucăți de betoane sau alte resturi, deci nu ceva ieșit din comun să găsești așa ceva.
El le-a scos, nu a fost nicio intenție de a distruge ceva sau de a ascunde ceva, bucățile se află în locul în care au fost depozitate și am convenit cu cei de la muzeu să le acord sprijinul, să le încărcăm într-o mașină și să le ducem să le depoziteze într-o zonă unde se va restaura.
În 1.700 de ani este de așteptat să nu îl găsești întreg. Poate s-au rupt la ridicare 2-3, marea majoritate erau deja rupte, unele s-au zgâriat puțin, eu zic că se va putea restaura. Din păcate săpăturile nu au fost supravegheate de un personal al muzeului pentru că legislația are un vid în zona aceasta.
Eu am făcut o adresă, cu ceva ani în urmă, în care îi rugam să vină când sap gropi, mai ales că nu sap una singură, sap mai multe odată, dar nici dânșii nu au avut o bază legală, nici nu au răspuns afirmativ cererii mele și lucrurile au rămas așa”, a declarat Bogdan, directorul Corona, firma care administrează cimitirul municipal.
Referitor la momentul extinderii cimitirului și necesitatea autorizației de construcție, acesta a declarat că „Cred că de un an sau de doi. După lege nu, după modificarea legii nu mai este nevoie. Cu toate acestea, când am construit pe acea zonă, de exemplu gardul, s-a făcut cercetare arheologică, chiar dacă ar fi fost nevoie de autorizație de construire, pentru morminte nu este nevoie pentru că nu intră în categoria construcțiilor, conform legii 50″.
„A fost deschis un dosar penal acum vreo 4 sau 5 ani, tot pe aceeași temă, pentru că cimitirul s-a extins treptat, cu noi zone. Tot pe aceeași temă, în care susțineau organele legii că ar trebui făcută descărcare arheologică, dar dosarul s-a clasat pentru că, repet, legea are un vid în această zonă. Nu poți obliga pe cineva să facă o descărcare arheologică dacă nu are nevoie de certificat de urbanism în care să fie prevăzută.
Asta nu înseamnă că noi tratăm această problemă cu neatenție, din contră, suntem foarte atenți”, a mai transmis directorul.
Zona respectivă este un site arheologic cunoscut în Alba, fiind delimitat, însă directorul societății care administrează cimitirul susține că de la extinderea cimitirului și până la momentul actual nu i-a fost atrasă atenția asupra acestui fapt de către nicio instituție:
„Asta nu era nevoie să mă atenționeze pentru că știam și eu și știe toată lumea din oraș. Nu numai aici este site, și în cimitirul de lângă, și în Partoș și în cimitirul evreiesc, în multe zone și în toate se fac morminte și în toate se sapă. Aici, din întâmplare, s-au scos aceste bucăți de sarcofag. Bine că s-au găsit, bine că se pot ridica și se poate reconstrui sarcofagul, pentru că am înțeles că o să îl poată reconstitui”.
„Pe viitor o să instruiesc lucrătorul de pe buldo, în cazul în care dă de ceva asemănător să mă anunțe. Omul nu avea de unde să știe, nici eu nu de unde să știu dacă piatra aia e veche sau nu, dar, în schimb, eu poate bănuiam. El nici măcar nu cred că știe”, a mai adăugat directorul Corona, firma care administrează cimitirul municipal.
Declarațiile Directorului Direcției Județene pentru Cultură
„Suntem într-o situație nefericită. Putea fi preîntâmpinată dacă s-ar fi respectat un paragraf din lege, și anume, în cazul descoperirii unui vestigiu arheologic, încetarea lucrărilor și anunțarea fie a Direcției de Cultură, fie a Muzeului, fie a Primăriei, cu privire la acea descoperire.
Din acel moment, probabil, a fost scos pe bucăți și s-a ajuns la o deteriorarea acestuia.
Există și o discuție pe fondul problemei, respectiv, este o zonă cu vestigii arheologice de importanță națională, de categoria A, nu doar în acel perimetru, și în perimetrul vecin, cimitirele parohiale, se întâmplă aceleași lucrări și înmormântări, la Partoș, unde avem site-ul de categoria A, în zona centrală a Orașului Roman, există cimitir și se fac lucrări de înmormântare, în zona cimitirului evreiesc înmormântările se întâmplă.
Deci, avem o problemă de fond cu aplicarea și metodologia de aplicare a cercetării arheologice în situația acestor lucrări funerare, deoarece legea privind autorizarea lucrărilor de construcții și legea cimitirelor spune foarte clar că la lucrările subterane și supraterane funerare nu este necesară autorizarea lor, adică nu este necesar nici proiect și nici avize, în această situație.
Nu doar la Alba Iulia se întâmplă acest lucru. Avem suprapuneri de cimitire moderne peste vestigii antice și în alte locuri și soluția pentru a nu se ajunge la distrugeri este prevăzută tot în legislație, oprirea lucrărilor când se descoperă vestigii și anunțarea Direcțiilor de Cultură sau a Primăriilor sau a Muzeelor.
Aici va trebui găsită o procedură și nu doar la nivelul județului ci la nivel de țară, pentru că există și alte situații. Problema acestor lucrări funerare și a gropilor nu este doar de acum, au mai existat, s-a mai pus această problemă și nu s-a ajuns la o procedură în acest sens și asta generează situații de genul acesta”, a declarat Matei Drâmbărean, Directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii