Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO| Balul Fărșangului la Abrud – o întâlnire de relaxare și de distracție a comunităților de maghiari și români din zona Apusenilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Balul Fărșangului la Abrud – o întâlnire de relaxare și de distracție a comunităților de maghiari și români din zona Apusenilor

După un repaus de 3 ani impus de pandemie, Asociația Culturală Maghiară din Abrud și Roșia Montană a organizat sâmbătă seara „Balul Fărșangului”, eveniment ajuns la cea de-a 11-a ediție, care s-a desfășurat începând cu ora 19 la restaurantul pensiunii „Silinel” din Abrud.

La romano-catolici, Fărșangul își are originea într-un ritual medieval apărut în Europa la începutul secolului al XII-lea și marchează perioada cuprinsă între Bobotează și înainte de începerea postului Paștelui, iar prin tradiție, în ultimele zile ale acestei perioade se țin baluri, carnavaluri sau alte serbări populare cu jocuri, cântece, dans și voie bună. Totodată, data desfășurării balului de la Abrud din acest an a coincis cu ultimul week-end înaintea începerii postului Paștelui și la ortodocși, ceea ce a contribuit la o participare numeroasă la acest eveniment.

Lorand Kopenetz, unul dintre principalii organizatori, a menționat faptul că au fost peste 260 de participanți: alături de locuitori din zona Abrudului s-au regăsit invitați din Cluj Napoca, Turda, Alba Iulia, Baia de Arieș, Câmpeni și Zlatna, iar din partea Consulatului General al Ungariei a fost prezent consulul Szőke Krisztián, care a transmis, la deschiderea evenimentului, un mesaj cordial organizatorilor și participanților.

Și la această ediție, o mare parte dintre participanți au purtat costume sau măști deosebite, balul a debutat cu un vals vienez, iar organizatorii au pregătit participanților mai multe surprize: 2 recitaluri de excepție, susținute de 4 violoniști din Cvartetul de coarde „Augustin Bena” al județului Alba și de Grupul coral „Alburnus Maior” din Roșia Montană, coordonat de către învățătoarea Marcela Burz, precum și o tombolă cu multe premii-surpriză. De asemenea, pe durata celor foarte multe ore de petrecere, ambianța muzicală – care a cuprins piese maghiare, românești și din repertoriul internațional, de foarte multe genuri – a fost asigurată live de trupa „Andone” din Abrud, cu taragotistul Nicușor Deoancă, solistele Sabina Gligor și Codruța Marcu.

Balul Fărșangului de la Abrud a confirmat și în acest an faptul că în zona Abrudului românii și maghiarii conviețuiesc în armonie, bună înțelegere, prietenie și se reunesc în număr foarte mare la petreceri, unitatea locuitorilor de aici fiind un exemplu de urmat pentru comunitățile de orice fel din toată țara.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 21 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 21 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 21 decembrie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un bărbat din Alba a obținut o diplomă de bacalaureat falsificată și a folosit-o pentru a putea exploata legal pădurea. Diploma provine la un colegiu din București

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Horea a obținut o diplomă de bacalaureat falsificată și a folosit-o pentru a putea exploata legal pădurea. Diploma provine la un colegiu din București Un bărbat din comuna Horea, județul Alba, va fi judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals după ce a obținut o diplomă de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Crăciunul la fermă, în Apuseni: Văcuța fashion din Gârda de Sus, gătită cu luminițe, dovada că și satul poate fi ,,cool”, iar tradiția și modernul pot merge mână în mână

Ioana Oprean

Publicat

în

Crăciunul la fermă, în Apuseni: Văcuța fashion din Gârda de Sus, gătită cu luminițe, dovada că și satul poate fi ,,cool”, iar tradiția și modernul pot merge mână în mână Într-o lume în care trendurile de sărbători sunt dominate de căței și pisici împodobite cu luminițe, o tânără din județul Alba a ales să meargă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea