FOTO, VIDEO. Autostrada Sebeș-Turda, lotul I: Foreză inundată de râul Mureș, în zona viitorului pod de la Limba, după ce apele au crescut
Autostrada Sebeș-Turda, lotul 1: O Foreză este inundată de râul Mureș, în zona viitorului pod de la Limba, după ce apele râului au crescut mult în ultimele zile, din cauza ploilor abundente, căderilor de pe versanți și topirii bruște a zăpezilor.
Cotele râului Mureș sunt în scădere, însă pe zona inundată, unde trebuie forați doi piloni, se va lucra mai greu în următoarele zile, după retragerea apelor, din cauza nămolului care se va forma.
În zonele neinundate din zona viitorului pod de peste râul Mureș de la Limba se lucrează foarte bine, sâmbătă punându-se mai multe grinzi peste piloni.
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că și-a fixat ca obiectiv deschiderea loturilor 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda în luna mai. Despre loturile 1 și 2, demnitarul a spus că suntem ”departe de a vorbi despre recepție”, însă are ”așteptări mai mari din partea constructorilor în primul rând”.
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanțate din fondul de coeziune, 85%, și bugetul de stat – 15%.
[nggallery id=5313]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
SCANDAL violent într-un imobil din Aiud: Un bărbat a fost arestat după ce și-ar fi atacat victima cu pumnii, picioarele și un cuțit. Ce s-a întâmplat
SCANDAL violent într-un imobil din Aiud: Un bărbat a fost arestat după ce și-ar fi atacat victima cu pumnii, picioarele și un cuțit. Ce s-a întâmplat Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat violent un alt bărbat într-un imobil din municipiul […]
FOTO | Noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia, operațional din 15 martie 2026: 240 de biciclete electrice inteligente și 60 de biciclete mecanice, disponibile. Lista stațiilor electrice
Noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia, operațional din 15 martie 2026: 240 de biciclete electrice inteligente și 60 de biciclete mecanice, disponibile Noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia va fi operațional din 15 martie 2026, au anunțat, miercuri, 4 martie 2026, reprezentanții Primăriei Alba Iulia. „Primăvara aduce o veste excelentă pentru albaiulieni și […]
UPDATE VIDEO | Apel în Dosarul Jafului de la Sibiu: Cei trei inculpați, dar și fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, la Curtea de Apel Alba Iulia
Apel în Dosarul Jafului de la Sibiu: Cei trei inculpați, dar și fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, la Curtea de Apel Alba Iulia La Curtea de Apel Alba Iulia se judecă, miercuri, 4 martie 2026, apelul în Dosarul Jafului de la Sibiu. În sala de judecată se regăsesc cei trei inculpați judecați […]