FOTO, VIDEO| Aproape 1.000 de studenți și masteranzi ai Universității din Alba Iulia, declarați absolvenți. Paradă, ceremonie, bucurie și multe emoții
Ceremonia de absolvire a Promoției 2016 a Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc, sâmbătă, în Piața Cetății, la ea participând ÎPS Irineu, primarul Mircea Hava, dascăli universitari și circa 800 de absolvenți.
La Universitatea din Alba Iulia, în anul 2016, au absolvit aproape 1.000 de studenți, masteranzi și doctoranzi.
Ca în fiecare an, festivitatea de absolvire a început cu o paradă a absolvenților. Aceștia au plecat, de la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, îmbrăcați în robe și intonând „Gaudeamus igitur” („Să ne bucurăm, așadar”), spre Piața Cetății, unde a avut loc ceremonia propriu-zisă. Poarta a III-a a Cetății a fost inițial închisă, însă s-a deschis în cinstea lor, Garda Cetății Alba Carolina întâmpinându-i cu sunete de tobe.
În Piața Cetății din Alba Iulia, ÎPS Irineu, rectorul Daniel Breaz, primarul Mircea Hava și dascălii universității le-au pus un gând bun la suflet, urându-le mult succes în cariera profesională și deopotrivă să-și continue studiile la universitatea albaiuliană.
În acest an, Universitatea ”1 Decembrie 1918” a împlinit 25 de ani.
”Bine ați venit la un moment extrem de important din viața și din cariera dumneavoastră (…) Ciclul de învățământ superior nu se termină odată cu obținerea diplomei de licență sau masterat. Învățământul superior albaiulian vă oferă mult mai multe posibilități, vă așteptăm la școlile doctorale. Trebuie să continuați să vă perfecționați și să vă pregătiți și mai mult. Astăzi trebuie să fiți bucuroși că sunteți absolvenți. Poate pentru unii e o zi mai tristă, poate cea mai frumoasă parte din viața unui tânăr sunt anii universitari, care i-ați petrecut în compania noastră, într-un frumos oraș, Alba Iulia”, a spus Daniel Breaz.
Spre final, s-a dat citire celor mai buni absolvenți de la fiecare facultate, iar actorul și poetul Dorel Vișan a primit un titlu de onoare din partea Universității.
La finalul festivității, Daniel Breaz i-a declarat absolvenți, iar studenții și masteranzii și-au aruncat tocile.
[nggallery id=2175]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]
Elevii din comuna Cricău, „tăiați” de la porțiile de mâncare din programul „Masă Sănătoasă”: Care este motivul
Elevii din comuna Cricău, „tăiați” de la porțiile de mâncare din programul „Masă Sănătoasă”: Care este motivul Elevii din comuna Cricău nu vor mai beneficia temporar de porțiile de mâncare oferite în cadrul Programului „Masă Sănătoasă”. „Având în vedere faptul că actualul contract de achiziție publică nr. 4248 / 03.09.2025 privind serviciile de catering în […]