FOTO. Viața tragică a locuitorilor care trăiesc în satul Geamăna, în apropiere de cel mai mare iaz de steril din Europa

La Geamăna, în Apuseni, în zona barajului de steril de la Valea Şesei, parcă a venit sfârşitul lumii. Iazul cu apa toxică şi nămolul eliminat de combinatul de la Roşia Poieni creşte şi se extinde cu rapiditate.

O femeie în vârstă de 75 de ani, din Munţii Apuseni, care trăieşte în apropierea iazului de la Valea Şesei, mai are puţin până ce apa toxică şi sterilul îi vor inunda casa.

Localnicii au fost obligaţi să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a scăpa de invazia sterilului, care în timp le-a acoperit biserica şi le-a înghiţit cimitirul. Din vechiul sat au mai rămas acum în zonă doar 10 persoane. Cei mai mulţi trăiesc singuri şi aşteaptă cu tristeţe momentul în care iazul va ajunge la locuinţele lor şi vor fi nevoiţi, şi ei, să plece.

Una dintre aceste persoane care se „încăpăţânează“ să stea în continuare în apropierea marelui baraj de steril este Valeria Praţa, în vârstă de 75 de ani. Locuieşte singură de 4 ani, după ce soţul i-a murit. A trebuit să îl îngroape la Sartăş, un sat din oraşul Baia de Arieş, unde locuieşte băiatul ei, pentru că la Geamăna nu mai există cimitir. Femeia are o vacă şi un câine şi se gândeşte la momentul la care va trebui, în final, să plece şi ea de aici.

Oamenii au cerut un sat nou dar au fost refuzaţi

”Viaţa mea este foarte grea. Am rămas singură. Număr zielele până ajunge iazul la mine. Nu cred că mai dureaza mai mult de 1 an de zile. Aici pe părăul de lângă casă, deja a urcat apa foarte mult. Nu ştiu ce o să mă fac. O să merg şi eu undeva ca şi ceilalţi oameni care au fost nevoiţi să plece”, spune, cu emoţie în glas, Valeria Praţa. Sute de locuitori din satul Geamăna s-au dus care încotro, în ţară, dar şi în străinătate.

”S-au împrăştiat peste tot. Atunci când s-a făcut proiectul noi am cerut să ne facă un sat nou jos la Lupşa. Nu au vrut să ne facă şi aşa a rămas. Ne-au dat ceva bani atunci, în 1989. Era 60.000 de lei. Atât ne-au dat pe toată gospodăria pe care am avut-o. Cu acei bani nu am putut face nimic, să mergem undeva să cumpărăm o altă casă. Eu am lucrat la magazinul din sat şi mi-a părut rău să plec până nu m-am pensionat”, afirmă femeia.

Zona în care locuieşte se numeşte Valea Holhorii şi se află chiar sub cariera exploatării miniere a Cupru Min. Cele două pâraie care trec pe lângă casă au o culoare roşiatică, urmare a procesului chimic ce are loc în timp ce apa trece prin carieră. Locuinţa este, în continuare, racordată la energie electrică prin bunăvoinţa celor de la companie.

Valeria spune că reprezentanţii societăţii mai vin prin zonă doar atunci când mai au nevoie de ceva de la oameni. ”Mai vin pe aici, doar pentru că avem acolo sus un teren pe care vor să îl cumpere. În rest, nu vin. Putem să murim aici”, spune femeia în vârstă de 75 de ani.

Aceasta susţine că în prezent mai are doar 10 vecini. ”În 1989 am fost 211 persoane. Soţul meu a scris, atunci, câţi mai erau în fiecare sat. Plecaseră cei mulţi. Când am luat magazinul aveam peste 300 de oameni”, afirmă Valeria. Cu lacrimi în loc spune că îi pare rău să plece: ”Este casa meu, patul meu îmi pare rău să plec. Dar nu am ce face aşa că tot va trebui să plec la un moment dat”. Mai jos de locuinţa Valeriei, iazul a inundat două locuinţe mai mici în urmă cu 1 an, proprietarul fiind nevoit să se mute mai sus, pe deal.

Despăgubiri acordate în 1989, la valoarea banilor de atunci

Oamenii sunt supăraţi pentru că la momentul la care vor fi nevoiţi să plece nu vor mai primi niciun leu din poartea companiei miniere. Despăgubirea s-a făcut în 1989, la valoarea banilor de atunci, iar cei care nu au fost afectaţi atunci de exploatarea minieră au fost lăsaţi să stea, în continuare, în casele lor. Iazul creşte într-un ritm rapid ceea ce arată că activitatea de la uzina din Roşia Poieni este una susţinută. Aici lucrează puţin peste 500 de persoane. Indirect, mai depind de funcţionarea uzinei alte sute de locuri de muncă.

Paradoxal, atât timp cât uzina şi exploatarea minieră în ansamblu funcţionează, problemele de mediu sunt ţinute sub control. Lacul artificial este unul de decantare de vale, deschis, amenajat între doi versanţi. Mai exact are un singur baraj. Ultimele estimări arată că ar avea peste 130 de hectare şi circa 150 de milioane de metri cubi de steril. Riscul ar fi enorm, dacă nu s-ar putea face neutralizarea apelor din iaz. Şi, asta pentru că barajul este o fabrică naturală de acid sulfuric. Pericolul creşte de fiecare dată când plouă abundent în zonă.

Uriaşul baraj de steril de la Valea Şesei este de mulţi ani o veritabilă atracţie turistică pentru cei care vor să vadă cum arată una dintre cele mai poluate zone din Europa. ”Farmecul” haldei de steril este dat de turla bisericii din satul Geamăna, din care se mai vede doar o parte. Destinul satului Geamăna şi a cătunelor din jur a fost pecetluit în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La început, locuitorii celor aproape 400 de case din sat şi-au imaginat, probabil, că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. La începutul anilor 80, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 500 de persoane.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI