Actualitate

FOTO. Un TIR încărcat cu ciocolată a ars după ce a lovit un stâlp, o ţeavă de gaz, apoi s-a oprit în curtea unei gospodării. Focul s-a extins la acoperiș, iar localnicii din sat au rămas fără curent

Ioana Oprean

Publicat

în

Un TIR încărcat în cu ciocolată a ars în totalitate miercuri dimineața după ce șoferul acestuia a ieșit de pe partea carosabilă, a lovit un stâlp de electricitate, o țeavă de gaz și a rupt gardul unei locuințe din comuna mureșeană Nadeș.   

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, maior Cristian Virag, a declarat, că în urma accidentului localnicii din Nadeș au rămas fără energie electrică în vreme ce flăcările s-au extins la casa din curtea în care a intrat TIR-ul.

”În urma accidentului rutier, incendiul la locuință s-a manifestat pe circa un metru pătrat, fiind lichidat. Conducătorul TIR-ului a fost transportat la Spitalul din Târgu-Mureș, conștient, cu dureri de cap și de spate. TIR-ul a ars în totalitate, iar drumul a fost blocat pe ambele sensuri. Curentul a fost întrerupt pe toată linia, iar o conductă de gaz a fost afectată”, potrivit lui Virag.

Accidentul s-a produs după ce șoferul TIR-ului încărcat cu ciocolată a pierdut controlul asupra autovehiculului, a ieșit de pe partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate, o țeavă de gaz și gardul casei. Astfel, TIR-ul s-a oprit în curtea gospodăriei.

Șoferul a declarat polițiștilor că incendiul a izbucnit imediat după impact, iar specialiștii ISU cercetează cauzele producerii acestuia. De asemenea, în paralel și polițiștii fac cercetări.

[nggallery id=5222]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult