FOTO. Un tânăr antreprenor din Alba dă ”o a doua viaţă” lemnului vechi, noduros şi fisurat. Produce şi exportă piese de mobilier în Austria, Germania sau Franţa
Tiberiu Negru este un antreprenor de 31 de ani care a moştenit de la tatăl său un atelier de prelucrare a lemnului şi s-a decis să-l renoveze şi să schimbe total modul de lucru. Nu a mai urmărit prelucrarea lemnului de o calitate superioară, ci a început să caute lemn vechi, noduros şi fisurat căruia să-i dea ”o a doua viaţă”.
”Bazele Urban Woods s-au format cu mulţi ani în urmă, când nucul din curtea părinţilor a trebuit tăiat din cauza faptului că era mult prea bătrân şi era în pericol să se rupă. Am păstrat mai multe secţiuni din nucul copilăriei mele ca amintire”, povesteşte Tiberiu Negru, fondatorul atelierului Urban Woods din judeţul Alba.
În facultate şi-a făcut curaj şi a finisat una dintre ele. A fost profund impresionat de jocul de texturi ce s-a conturat după finisare.
”Atunci mi-am propus să salvez cât mai mulţi copaci bătrâni al căror lemn rareori se poate folosi la altceva decât lemn de foc”, a spus antreprenorul din Alba, care a urmat cursurile Facultăţii de finanţe şi bănci din cadrul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca.
Ioana, logodnica sa, se ocupă de partea de vânzări şi de promovare în special în mediul online.
Lemnul pe care îl foloseşte provine în cea mai mare parte din zona rurală şi urbană, nu din păduri. Sunt practic copaci a căror vârstă depăşeşte un secol, arbori crescuţi în curţile oamenilor sau în parcuri şi care, din cauza vârstei, pot fi periculoşi dacă nu sunt tăiaţi la timp. Şi chiar această vârstă înaintată transformă aceşti butuci care riscă să devină lemne de foc în materialul perfect pentru piese de mobilier autentice.
”Secretul stă în textura acestui lemn care s-a dezvoltat în echilibru cu omul. Cu cât este mai bătrân, cu atât a adunat mai multe cicatrici ce îi rămân imprimate ca o poveste în fibră. Produsele noastre spun mai departe această poveste, încadrând-o înapoi în mediul urban, de unde şi numele de Urban Woods”, povesteşte Tiberiu Negru.
Atelierul Urban Woods realizează doar mese de cafea şi de dining, iar producţia unei singure piese durează efectiv în medie două săptămâni, însă pregătirea lemnului se prelungeşte până la trei ani. Iar piesele de mobilier realizate în judeţul Alba ajung atât în ţară, cât şi în străinătate.
”Mulţumită mediului online am avut din start o platformă de promovare a produselor, fără a avea încă un showroom fizic. Astfel ne-am promovat produsele în toate colţurile ţării şi am avut norocul de a interacţiona cu un public foarte receptiv. De asemenea, am lucrat şi cu clienţi din Germania, Franţa, Luxemburg sau Austria”, mai povesteşte antreprenorul.
Într-o lume în care accentul cade tot mai mult pe producţia de masă, pe articole care doar pe etichetă mai poartă urmele materiilor de bază şi pe obiecte care se îndepărtează tot mai mult de ceea ce numim ”tradiţie”, mai mulţi tineri se încăpăţânează să transforme chiar şi lemnul cu cele mai mari defecte în piese de mobilier care pun în evidenţă esenţele tari şi care devin, aşezate în încăperea potrivită, adevărate opere de artă. Tiberiu Negru, fondatorul atelierului Urban Woods din judeţul Alba, este doar unul dintre antreprenorii care au această direcţie în business.
Sursa foto: Urban Woods
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură
Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]