FOTO: Un ȘARPE a dat iama în roșiile de la Kaufland Sfântu Gheorghe. Cum a ajuns reptila din Turcia tocmai în Covasna
„Client” surpriză la un supermarket Kaufland din Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Un șarpe de dimensiuni considerabile a fost fotografiat de cumpărătorii care se aflau în magazin, acesta fiind surprins în zona de legume-fructe, mai exact pe cutiile de roșii. Reprezentanții magazinului au declarat că vietatea a venit cu un transport de smochine din Turcia.
Clienţii supermarketului Kaufland din Sfântu Gheorghe au avut parte de o surpriză neplăcută în momentul în care au vrut să cumpere roşii: printre cutii, se plimba un şarpe. Cumpărătorii au alertat de urgenţă personalul hipermarketului, iar reprezentanţii Kaufland au au explicat cum a fost posibilă apariţia şarpelui în magazin.
„Situaţia din magazinul din Sfântu Gheorghe (Covasna) a fost remediată în jurul orei 15,00, la câteva minute după ce a fost semnalată. Am retras pe loc marfa, am igienizat urgent zona şi am restabilit toate standardele igienico-sanitare din magazin. În urma primelor verificări, am aflat că şarpele ieşise din cutia cu smochine proaspete sosite din Turcia.
La raion, legumele şi fructele sunt plasate în cutiile în care vin de la furnizor. Am retras imediat de la comercializare loturile de smochine proaspete din toate magazinele şi am contactat furnizorul pentru explicaţii. În acest moment, toate cutiile ce provin de la acest furnizor sunt controlate unu la unu, iar smochinele care se vor livra în magazine începând de mâine vor fi sigure. Am demarat un control amănunţit pe întregul lanţ furnizor – magazin.
Vă asigurăm de toată implicarea echipelor noastre pentru afla cum s-a întâmplat aşa ceva”, au transmis reprezentanţii Kaufland.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
