Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Turnul Slăninilor din Cetatea Greavilor, cunoscut drept ”frigiderul” comun al locuitorilor din Gârbova, punct de atracție al turiștilor care ajung în județul Alba

Alexandra Mates

Publicat

în

turnul-slaninii-cetatea-greavilor02Locuitorii din Gârbova, satul stăpânit odinioară de sași, au de mai multe secole o cămară comunală unde își pot păstra preparatele tradiționale de porc. Este vorba despre ”Turnul Slăninilor” din Cetatea Greavilor, un turn aerat și lipsit de umezeală, căruia îi mai spune ”frigiderul satului” și unde obișnuiau sașii să-și depoziteze bucățile de slănină, pentru perioadele grele. Construcția monument ce ține la rece preparatele  a devenit în ultimul timp unul dintre punctele de atracție a turiștilor care ajung în județ.

Cetatea Greavilor în care se ridică mândru turnul slăninilor se află în mijlocul localităţii. A fost construită în 1241 de un nobil sas, iar în secolul XV a fost cumpărată de la greavi de comunitatea locală. ”Turnul Slăninilor” a fost clădit ca un turn de poartă în urma extinderii cetății în secolele al XV-lea și al XVI-lea, iar înainte de a adăposti slănina, pe vremuri avea rol de apărare.

turnul-slaninii-cetatea-greavilor06Potrivit lui Mihai Boholț, unul dintre localnicii care ține cheia fortificației, tradiția păstrării bucatelor în turn, veche de sute de ani, se menține și astăzi în rândul câtorva dintre gârboveni. Șuncile sunt aduse de obicei aici în luna decembrie, când sătenii taie porcul pentru Crăciun și după ce le țin aproximativ două săptămâni la sărat.

Pentru a nu încurca bucățile de slănină fiecare familie are un loc anume. Iar dacă mai demult aveau o ștampilă cu propriile inițiale care se punea după fiecare tăietură din slănină, pentru o bună contabilizare a ”mărfii”, în prezent, având în vedere că puțini oameni mai păstrează obiceiul după ce mulți sași au plecat de aici în Germania, nu se mai  folosește această practică. Mai sunt doar unii dintre săteni care își lasă slănina în turn, atât de tradiție cât și pentru că locul este foarte rece, nu se râncezește și se păstrează foarte bine.

În perioada în care am vizitat noi Turnul Slăninilor, în luna octombrie 2016, pe grinzile de lemn stăteau întinse doar trei bucăți de turnul-slaninii-cetatea-greavilor40slănină, însă, cel mai probabil cămara se va mai umple în luna Crăciunului.

Pe vremuri, sătenii aveau voie să-și ia porția de slănină din turn doar de două ori pe săptămână, lunea și vinerea. Când se trăgeau clopotele, era semn că se deschid porțile și fiecare poate veni să-și ia merindea.

La intrare în Cetate, înainte să urci în ”Turnul Slăninilor”, stau drept dovadă câteva imagini realizate în 1980, în care se poate observa procedura folosită în acea perioadă. ”Fiecare om venea de acasă cu cuțitul, ștampila și o cârpă pentru învelit slănina. Urca în turn, tăia slănina și punea ștampila pe tăietura proaspătă, pentru ca fiecare să știe fiecare cât a mai rămas, o împacheta și mergea acasă”, a povestit unul dintre săteni.

De fapt, sătenii le păstrau în turn ca provizii în caz de asediu. Astfel, pe lângă slănină, mai erau adăpostite și alimente de bază, precum grâne, fructe, legume, zarzavaturi, dar și vin, pentru ca apărătorii cetății să pturnul-slaninii-cetatea-greavilor18oată rezista unor asedii mai lungi.

Cetatea a fost construită în centrul localității de către greavul sas Herbord de Wrbow, în a doua parte a secolului al XIII-lea. Reședința nobiliară era fortificată cu un zid care delimita o incintă circulară și dispunea de un donjon romanic. În secolul al XV-lea cetatea este vândută, devenind proprietatea comunității. Donjonul romanic a fost transformat în turn-clopotniță, gigantic, alb, care se vede și astăzi de la distanță. I s-a adăugat o nouă incintă fortificată și a fost construit un turn de poartă cu două etaje, numit și „turnul slăninilor”. Încadramentul unei ferestre ca și un contrafor al cetății sunt zidite cu pietre, acestea prezentând urme din perioada romană a Transilvaniei, bustul zeiței Diana și lei.

turnul-slaninii-cetatea-greavilor31Tot în Cetate, mai poate fi vizitat un mic muzeu etnografic,  unde sunt expuse costume tradiționale și unelte gospodărești.

Cetatea Greavilor a trecut printr-un proces de restaurare care s-a încheiat în 2014, tocmai pentru a o introduce în circuitul turistic. Monument istoric și de arhitectură laică, în prezent cetatea este considerată una dintre cele mai vechi și mai bine păstrate din Transilvania.

Cei care vor să viziteze Cetatea Greavilor cu Turnul Slăninilor și biserica trebuie să caute casa cu numărul 557, strada Mihai Eminescu, care pornește din piața centrală a comunei. La casa respectivă, locuiește doamna Sosia Sisft, care deține cheia cetății. Această persoană răspunde la numărul de telefon 004 0258 748 300. În cazul în care nu este găsită, cetatea mai este deschisă de domnul Mihai Boholț, pe care îl puteți contacta la nr. de tel 0742 505 614.

Comuna Gârbova este o localitate cu puțin peste 2000 de locuitori din Alba aflată la aproximativ 25 de kilometri de Sebeş, iar în prezent mai locuiesc aici doar 20 de familii de sași. Mai sunt însă așa numiții sași de vară, care revin în localitate în perioada concediilor.

[nggallery id=2940]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pastorala de Crăciun 2024 a cardinalului Lucian: ”Nașterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrățișează pământul și dăruirea iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Pastorala de Crăciun 2024 a cardinalului Lucian: ”Nașterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrățișează pământul și dăruirea iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate” Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,  iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Citește și: MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea