Ştirea zilei

FOTO. Trei persoane, din Alba și Cluj, bănuite de contrabandă cu țigări, reținute de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei persoane, din Alba și Cluj, bănuite de contrabandă și deținere ilegală de țigări, prin care ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 17.000 de lei, au fost reținute, joi, după audieri și percheziții.

contrabandisti13Persoanele reținute (doi bărbați și o femeie) sunt din Gherla, Turda și Ocna Mureș.

Faţă de cei trei, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au luat măsura reţinerii, pentru o durată de 24 de ore, urmând ca la data de 8 iulie, aceştia să fie prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, cu propunerea sesizării instanţei de judecată în vederea arestării preventive.

În cadrul activităţilor desfăşurate azi, 07 iulie 2016, cele 7 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de „contrabanda”, prev. şi ped. de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006  şi „deţinere a peste 10.000 ţigarete”, faptă prev. şi ped. de art. 452, al 1, lit. h, din Legea 227/2015, au fost identificate şi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru continuarea cercetărilor.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, 63.686 ţigarete, 121 litrii de alcool şi suma de 2.953 lei.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor in cauza.

Informaţii de background:

La data de 07.07.2016, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba efectuează 12 percheziţii în judeţele Alba (5) şi Cluj (7) la domiciliile unor persoane bănuite de operaţiuni ilegale cu tutun.

Din cercetări a reieşit că, începând cu septembrie 2015, 5 bărbaţi şi 2 femei, cu vârste cuprinse între 29 şi 63 de ani, din judeţele Alba şi Cluj, ar fi colectat, deţinut, transportat, depozitat şi comercializat ţigarete de contrabandă. Bunurile accizabile ar fi fost valorificate pe raza judeţelor Alba şi Cluj, de la domiciliile celor în cauză şi prin intermediul unor firme controlate de aceştia, precum şi în  pieţe şi târguri.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 de ţigarete.

Prejudiciul total a fost estimat la suma de 17.000  lei.

La acţiune au participat şi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

FOTO de când au fost duși la audieri

[nggallery id=2399]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Dovadă de spirit civic în Vinerea Mare: Un polițist local din Aiud a găsit un portofel cu acte și bani în piață și l-a dus proprietarei acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovadă de spirit civic în Vinerea Mare: Un polițist local din Aiud a găsit un portofel cu acte și bani în piață și l-a dus proprietarei acasă Un polițist local din municipiul Aiud a dat dovadă în Vinerea Mare de spirit civic după ce a găsit un portofel în piață și l-a dus celei care […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Polițiștii din Alba au scos din trafic într-o singură zi 3 persoane care conduceau fără permis: „Nu este o contravenție, ci o INFRACȚIUNE!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba au scos din trafic într-o singură zi 3 persoane care conduceau fără permis: „Nu este o contravenție, ci o INFRACȚIUNE!” Polițiștii din Alba au scos din trafic într-o singură zi 3 persoane care conduceau fără permis, a anunțat IPJ Alba, vineri, 10 aprilie 2026.  Joi, 9 aprilie 2026, în jurul orei 23.00, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Proiect pilot într-un oraș din Alba pentru siguranța pietonilor: Mai multe soluții pentru reducerea vitezei autovehiculelor, testate în zonă și măsurători radar

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiect pilot într-un oraș din Alba pentru siguranța pietonilor: Mai multe soluții pentru reducerea vitezei autovehiculelor, testate în zonă și măsurători radar Primăria Cugir a dat startul unui proiect pilot în cadrul inițiativei Just Streets Cugir, cu scopul de a face intersecția Trandafirilor – Rozelor mai sigură și mai prietenoasă pentru pietoni. Concret, în perioada […]

Citește mai mult