Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Trecerile de pietoni dintre Alba Iulia și Micești, adevărate provocări pentru cei care vor să traverseze șoseaua

Mădălina Opriș

Publicat

în

treceri02Trecerile pentru pietoni rămân un subiect pe marginea căruia poţi să vorbeşti zile întregi. Sunt foarte multe treceri în municipiul Alba Iulia, care uneori îţi solicită un efort suplimentar, dar şi curaj pentru a le traversa, chiar dacă rolul lor este acela de asigura un plus de siguranţă celui care doreşte să treacă pe partea cealaltă a străzii.

Conform regulamentului circulaţiei rutiere, trecerile pentru pietoni se fac acolo unde este pericol de accidente.

Festivalul Roman Apulum 2025

Zebrele sunt din ce în ce mai periculoase, traversarea lor devenind o adevărată aventură și provocare pentru cei care vor să traverseze, mai ales după lăsarea serii, când vizibilitatea scade, iar indicatoarele în zona Micești nu sunt prevăzute cu sisteme suplimentare de iluminat, cu toate că în oraș există astfel de semnalizatoare rutiere la trecerile pentru pietoni.

”Vorbesc în numele a mai multor persoane ce locuiesc în zona Micești. Este incredibil ce se întâmplă. Folosim de mult timp această trecere, însă în ultimul timp stăm şi o jumătate de oră să traversăm în siguranţă. Maşinile vin cu viteză şi nici măcar nu încetinesc, asta chiar dacă au restricţie de viteză. Ultima dată eram două persoane la trecere, ne-am asigurat şi am pornit. Am tras o sperietură zdravănă pe la mijlocul trecerii când o maşină care era foarte departe când am pornit noi, ne-a ajuns. A pus o frână de i-au scârţâit roţile! Era să ne lovească pe toţi! Eu nu înţeleg cum de aceşti oameni inconştienţi rulează cu peste 80 km/h într-o zonă cu trecere pentru pietoni”, a declarat un locuitor din zonă.

Neatenția șoferilor, dar și a pietonilor, indicatoare ascunse în spatele pomilor sau mașinile parcate aiurea în dreptul unei grădinițe din zonă sunt doar câteva din cauzele unor posibile accidente pe segmentul respectiv de drum.

Una dintre cele mai periculoase treceri se află în apropiere de intrarea pe strada Abrudului. Aici, indicatorul care semnalizează trecerea de pietoni este mascat de frunzele pomilor, putând să fie văzut de la o distanţă foarte mică în timpul zilei. Totodată, trecerea este mascată şi de maşini care așteaptă să întoarcă neregulamentar în stația de autobus.

Pe Calea Moților, porțiunea Alba Iulia – Micești există aproximativ 6 treceri de pietoni toate frumos semnalizate însa acestea sunt un adevărat pentru că posibil din cauza carosabilului bun, poate din cauza ignoranței șoferilor nu se acordă prioritate, și nu numai, viteza maximă legală în oraș e deseori încălcată. În aceste condiții e doar o chestiune de timp până când cineva va fi rănit grav.

[nggallery id=2917]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Poliția a intervenit de urgență la o bătaie violentă din centrul Cugirului. Victima a ajuns la spital!

Publicat

în

Poliția a intervenit de urgență, azi-noapte, la o bătaie violentă produsă într-un local din centrul Cugirului. Victima a fost transportată de urgență la spital Un cugirean în vârstă de 38 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut zdravăm în fața unui local situat la doi pași de centrul orașului Cugir. Conform […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa

Mondoc Adriana

Publicat

în

Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa Pentru orice comunitate creștină, hramul înseamnă o zi de sărbătoare deosebită, în care sunt cinstiți sfinții ocrotitori ai Bisericii. În județul Alba, în 15 august, trei mănăstiri își sărbătoresc hramul Adormirea Maicii Domnului: Mănăstirea Râmeț, Schitul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Locuințe sociale individuale la Alba Iulia: Câte vor fi construite și în ce stadiu este proiectul

Lucian Daramus

Publicat

în

Locuințe sociale individuale la Alba Iulia: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de marți, 19 august 2025, se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza SF și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Locuințe sociale individuale (6 unități […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea