Curier Județean

FOTO: Tineri francezi, în vizită la Aiud, la colegii români câștigători ai concursului de scrabble. Delegația, întâmpinată de primarul Mihai Horațiu Josan

Alexandra Mates

Publicat

în

francezi la aiud06Municipiul Aiud este din nou gazdă primitoare, de data acesta pentru un grup de 5 tineri francezi. Este vorba despre Orianne, Clémence, Tanguy, Irenka şi Nissa, însoțiți de Jean-François Barlet din partea Asociației Cusset-Aiud Échange et Partage, care se află în oraşul Aiud, (între 19-28 octombrie), ca urmare a deplăsării unui grup de 5 tinere din toate şcolile Aiudului (Andrea, Ioana, Narcisa, Crina şi Anca) în Franța, în luna septembrie 2015.

Cei 10 tineri sunt câştigătorii unui concurs de scrabble în limba franceză, organizat de 5 ani de Asociația Cusset-Aiud şi Rotary Club din Vichy, având ca premiu o excursie în Franța.

În acest an şi tinerii francezi au decis să întoarcă vizita colegilor lor români.

Pe parcursul sejurului la Aiud vor participa, împreuna cu colegii lor, la programul scolar, pentru a cunoaste sistemul românesc de învatamânt. Vor beneficia si de vizite la: Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia (unde vor participa si la Marsul în favoarea persoanelor cu handicap : “Sa mergem împreună!”), la Salina Turda si la Mănastirea Râmet.

Un moment important al vizitei l-a constituit primirea delegației la Primăria Municipiului Aiud. Mihai Horațiu Josan, primarul municipiului, alături de Ecaterina Bârlogeanu, secretar al Primăriei, de domnul Alin Florea, director al Bibliotecii Municipale şi de o parte a personalului din diferite servicii ale Primăriei, i-au întâmpinat cu multă amabilitate şi prietenie pe cei 10 tineri, români şi francezi, împreună cu domnul Jean-François Barlet. Le-au fost prezentate câteva date despre istoria oraşului, despre dezvoltarea sa actuală şi de perspectivă, despre legăturile de prietenie şi colaborare cu oraşul înfrățit Cusset, care datează din anul 2.000. A urmat un schimb de păreri între membrii delegației şi gazdele aiudene.

francezi la aiud20Tot în cinstea delegației franceze, tinerii aiudeni au pregătit câteva momente de destindere la care au fost invitați să participe profesori din şcolie aiudene, câştigatori ai concursului de scrabble din anul trecut, colegi ai tinerilor, părinți şi alți invitați.

Găzduit cu amabilitate de Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” Aiud, acest moment a cuprins o proiecție video cu secvențe din vizita elevilor români în Franța, dansuri sportive cu Alexia Mihăilă şi Alex Olteanu, muzică folk cu Alexandru Roşian apoi cu grupul format din Antonia Mazilu, Karina Mazilu, Alexandra Debreczeni, Karina Varadi, Larisa Danciu, Ioana Vlad, Iulia Crişan, Maria Nicula, coordonat de prof. Marius Moga şi Marius Hapău, muzică clasică la pian cu Kepeczi Roland şi Zudor Matyas, profesor coordonator Claudiu Cordea, precum şi un dans popular maghiar din zonă, prezentat de elevii de la Colegiul Național “Bethlen Gábor” Köble Tibi, Megyesi Julia, Köble Norbert, Zsigo Helén, Bakk Szabols şi Tamas Agota.

”Încheiat într-o atmosferă prietenească, colegială, acest moment va rămâne, cu siguranță, un punct de referință în cadrul sejurului tinerilor francezi şi o dovadă a bunelor relații de prietenie şi colaborare dintre oraşele Aiud şi Cusset”, a transmis prof. Marcela Hădărig.

[nggallery id=1160]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: AMENZI de 22.500 de lei și 44 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 16-20 martie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 16-20 martie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 22.500 de lei și au acordat 44 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru […]

Citește mai mult

Curier Județean

Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română Elevii de clasa a XII-a au susținut, luni, 23 martie prima probă din cadrul simulării Bacalaureatului 2026, la Limba și literatura română. În județul Alba au fost înscriși 2.492 de elevi (1924 la cursuri de zi, respectiv 568 […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației

Bogdan Ilea

Publicat

în

ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu poate fi suspendată automat, potrivit noilor prevederi din Legea nr. 307/2006, dacă sunt constatate nereguli la instalațiile și sistemele de protecție împotriva incendiilor, explică ISU Alba.  ISU Alba: Valabilitatea autorizației de securitate […]

Citește mai mult