Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Târgul de Fete de pe Muntele Găina și-a regăsit valoarea autentică și tradiţională prin promovarea meşteşugurilor, folclorului şi tradiţiilor autentice

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul de Fete de pe Muntele Găina a dovedit şi în acest an că este cea mai importantă  sărbătoare populară din România şi totodată o dovadă vie că tradiţiile româneşti autentice pot fi păstrate şi promovate. Tineri şi vârstnici veniţi din Transilvania, dar şi din alte colţuri ale ţării s-au bucurat împreună şi au „gustat” ingredientele sărbătorii din acest an: folclorul şi portul românesc autentice, muzica de calitate şi petrecerile în aer liber.

Târgul de Fete şi-a regăsit totodată începând din acest an valoarea autentică şi tradiţională prin eforturile pe care le-au făcut organizatorii pentru a elimina kitsch-ul care acaparează uneori sărbătorile populare româneşti. Astfel, în zona delimitată pentru organizarea târgului au fost puşi în valoare meşterii populari cu obiecte realizate doar în mod tradiţional, fără ca aceştia să se amestece cu comercianţii obişnuiţi sau cu cei din zona alimentaţiei publice.

Festivalul Roman Apulum 2025

În final, după două zile de tradiţii, folclor şi obiceiuri tradiţionale româneşti, Târgul de Fete a demonstrat că este cel mai puternic brand tradiţional românesc, o sărbătoare care a intrat în spiritul locuitorilor din Apuseni dar şi în spiritul românilor.

 „Târgul de Fete este pe drept cuvânt unul dintre cele mai importante branduri culturale ale României şi rămâne o dovadă vie că putem păstra şi promova într-o formă autentică tradiţiile, folclorul, portul popular, meşteşugurile şi obiceiurile. Autenticul şi tradiţionalul au fost reperele pe care ne-am ghidat în organizarea ediţiei din acest an a sărbătorii şi putem spune că am eliminat kitsch-ul şi tot ceea ce altera valoarea Târgului de Fete. Pentru reuşita celor două zile de sărbătoare autentică vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi în organizare, instituţiilor din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara care ni s-au alăturat şi mai ales oamenilor minunaţi care au venit din toate colţurile ţării în Avram Iancu şi pe Muntele Găina pentru a cinsti valorile neamului nostru românesc. În „culise” Târgul de fete a însemnat o colaborare exemplară între numeroase instituţii cărora vreau să le mulţumesc că au înţeles cât de important este acest eveniment pentru Ţara Moţilor şi pentru România”,  a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba.

Târgul de Fete s-a desfăşurat, în perioada 22 – 23 iulie, în comuna Avram Iancu şi pe platoul de pe Muntele Găina. Spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti, concerte de muzică folk şi muzică uşoară, focuri de artificii şi petreceri în aer liber au fost doar câteva dintre ingredientele ediţiei din acest an. Târgul de Fete de pe Muntele Găina a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria comunei Avram Iancu, în parteneriat cu consiliile judeţene din Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.

Târgul de Fete este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria comunei Avram Iancu.

”La finalul unei ediţii cu adevărat reuşite putem dezvălui că în acest an târgul a însemnat o provocare pentru organizatori din cauza bugetului mult mai mic comparativ cu anii trecuţi, însă totul a fost suplinit de colaborarea exemplară între numeroase instituţii publice şi de cultură din cinci judeţe: Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara”, au transmis organizatorii. (C.M.)

[nggallery id=4370]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Care vor fi TARIFELE DE CAZARE în căminele studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în anul academic 2025-2026

Lucian Daramus

Publicat

în

TARIFE DE CAZARE în căminele studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în anul academic 2025-2026 Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a aprobat tarifele de cazare în căminele studențești aplicabile în anul academic 2025-2026.  Decizia a fost luată în ședința din 23 iulie 2025 a Senatului Universității. Hotărârea a fost […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 78.000 de certificate medicale emise în 2024, în Alba: Peste 60% dintre acestea, eliberate pentru codul „Boală obişnuită”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 78.000 de certificate medicale au fost emise în 2024, în Alba: Peste 60% dintre acestea au fost eliberate pentru codul „Boală obişnuită” Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNASS) a efectuat acţiuni de control în toată ţara la primii 5 medici din fiecare judeţ care au eliberat anul trecut cele mai multe certificate de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Marius Ceteraș, reales membru în Consiliul Director al FRȘah: Este la al treilea mandat și speră să implementeze un proiect de 4 milioane de euro

Publicat

în

Albaiulianul Marius Ceteraș a fost reales membru în Consiliul Director al FRȘah. Alături de echipa sa, speră să implementeze un proiect de 4 milioane de euro Albaiulianul Marius Ceteraș rămâne un om de bază în cadrul Federației Române de Șah, fiind ales cu 66 de voturi din 68 pentru un al treilea mandat. El s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea