FOTO| Tabăra Naţională de Speologie şi Fotografie subterană de la Arieşeni: 50 de tineri din 11 judeţe au explorat cel mai mare conglomerat carstic din Europa
La Centrul de Agrement Arieşeni a avut loc, în perioada 27 august – 2 septembrie, Tabăra Naţională de Speologie şi Fotografie subterană, ediţia a – IV-a. Copii din 11 judeţe ale ţării s-au adunat aici pentru a descoperi zona Munţilor Apuseni, una dintre cele mai interesante şi căutate destinaţii turistice din România. Apusenii au aspectul unui mozaic complex şi impresionează prin numărul mare al fenomenelor carstice, dar şi prin amploarea acestora: chei, defilee, izbucuri, izvoare, peşteri, canioane.
„Această colecţie impresionantă a naturii a transformat Centrul de vacanţă Arieşeni într-o locaţie atractivă, unde foarte mulţi copii şi cadre didactice vin an de an pentru a admira o floră şi o faună montană cu totul specifică, o pagină din istoria zbuciumată a neamului românesc, în care sunt înscrise numele moţilor: Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan, sau pentru cei care vor să descopere şi să exploreze cel mai mare conglomerat carstic din Europa. Plecând de la aceste ’’ daruri’’ ale naturii, şi succesul primei ediţii a taberei naţionale de speologie şi fotografie subterană”, a transmis directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba, Adrian Păştină.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba a organizat ce-a de-a IV-a ediţie a taberei naţionale de speologie şi fotografie subterană, Arieşeni 2013 cu participarea a 50 de tineri (cu vârste de peste 14 ani) din judeţele ţării: Brăila, Olt, Dâmboviţa, Bihor, Ialomiţa, Constantă, Sibiu, Ilfov, Arad, Caras Severin şi Alba, la activităţi de ecologie şi protecţia mediului sub coordonarea asociaţiei de turism şi ecologie „Sfinx Gârda” .
Aceste activităţi au vizat dobândirea şi dezvoltarea de deprinderi specifice (tehnici de fotografiere de suprafaţă şi subteran, promovarea prin imagini a zonei turistice, deplasări pe teren accidentat, orientare în teren, drumeţii, TSA), la obiective turistice de mare interes din zona: Gheţarul de la Scărişoara, Groapa Ruginoasă, Cascada Vârciorog , Casacada Buciniş, Muzeele lemnarilor de la Patrahaitesti, Minele Romane de la Roşia Montană, Peştera Urşilor, Peştera Meziad, Peştera cu Cristale (comună Roşia de Beiuş) şi Salina de la Turda.
Participanţii au asistat la cursuri teoretice şi practice, în total realizându-se peste 3000 de poze, cele mai reprezentative dintre acestea fiind ulterior analizate şi discutate împreună cu participanţii la sfârşitul fiecărei zile.
Nu a lipsit la final organizarea focului de tabără, ocazie cu care organizatorii au felicitat participanţii şi au înmânat diplome.
Vă prezentăm imagini din cadrul taberei:
[nggallery id=185]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Ziua Poliției Române 2026, la Alba Iulia: 204 ani de serviciu în slujba comunității, sărbătoriți în Piața Cetății: Prezentări de tehnică, demonstrații și ateliere
Ziua Poliției Române 2026, la Alba Iulia: 204 ani de serviciu în slujba comunității, sărbătoriți în Piața Cetății: Prezentări de tehnică, demonstrații și ateliere 204 ani de tradiție şi continuitate a Poliției Române în slujba cetățenilor sunt marcați astăzi, 25 martie 2026, la Alba Iulia de către Inspectoratul de Poliție Județean Alba prin organizarea de […]
FOTO | Profesori din România reuniți la Găbud pentru dezbateri despre rolul siguranței emoționale în procesul educațional
Profesori din România reuniți la Găbud pentru dezbateri despre rolul siguranței emoționale în procesul educațional În perioada 20-22 martie 2026, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud (jud. Alba), a avut loc o nouă întâlnire a comunității profesorilor, cu titlul „Sinaxa Educațională”, organizată în parteneriat cu comunitatea IMPACT a jurnaliștilor. Evenimentul a adus împreună cadre […]
FOTO | PANICĂ la Unirea: 50 de persoane s-au autoevacuat dintr-un autocar, după supraîncălzirea punții spate
PANICĂ la Unirea: 50 de persoane s-au autoevacuat dintr-un autocar, după supraîncălzirea punții spate Pompierii din Aiud intervin pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă, astăzi, 25 martie 2026, în localitatea Unirea, la un autocar. – ISU Alba a transmis că incendiul nu se confirmă, fiind vorba despre o supraîncălzire a punții spate a autocarului, […]
