FOTO| Subiecte Bacalaureat 2016 la limba română, profil uman, sesiunea din august: Tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Tudor Arghezi sau lui Ion Barbu
Subiectele la Bacalaureat 2016 la limba și literatura română, la profilul uman, sesiunea din august.
Absolvenții de liceu au susținut, luni, proba scrisă a examenului de Bacalaureat, la limba și literatura română.
În Alba, la profilul uman au fost înscriși 80 de candidați, în vreme ce la profilul real au fost așteptați 276 de absolvenți, potrivit inspectorului școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș.
În 23 august are loc proba la limba şi literatura maternă, în 24 august – proba obligatorie a profilului şi 26 august – proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În 30-31 august vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
În Alba sunt patru centre de examinare: La Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” din Aiud, la Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, respectiv la Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.
Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice, de evaluare a lucrărilor scrise sau de afişare a rezultatelor, precum şi reducerea perioadei de afişare a rezultatatelor, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene sau a municipiului Bucureşti ori din proprie iniţiativă, potrivit Ordinului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat din 2016.
Bacalaureatul din 2016 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului – 2011, aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei nr. 4799/2010.
Ce reguli trebuie să respecte candidaţii
Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, arată MENCS.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prezență INEDITĂ la Alba Iulia, de Mica Unire: Bianca Gavrilă, deputata POT de Alba, la manifestările din 24 ianuarie. ,,Acest eveniment sărbătorește faptul că strămoșii noștri au avut curajul să se unească”
Prezență INEDITĂ la Alba Iulia, de Mica Unire: Bianca Gavrilă, deputata POT de Alba, la manifestările din 24 ianuarie. ,,Acest eveniment sărbătorește faptul că strămoșii noștri au avut curajul să se unească” Prezență inedită sâmbătă la Alba Iulia, de 24 ianuarie 2026, la 167 de ani de la Mica Unire. La eveniment a participat nimeni […]
APEL UMANITAR pentru Carla, o fetiță de 12 ani din Alba, cu multiple afecțiuni, care are nevoie de investigații și tratamente costisitoare: ,,Este o povară greu de dus singuri în fața suferinței ei”
APEL UMANITAR pentru Carla, o fetiță de 12 ani din Alba, cu multiple afecțiuni, care are nevoie de investigații și tratamente costisitoare: ,,Este o povară greu de dus singuri în fața suferinței ei” Carla, fetița de 12 ani din Alba, diagnosticată cu multiple afecțiuni, are din nou nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet mare. Micuța […]
Se reascut cuțitele: Plângere prealabilă formulată de STP Alba Iulia față de decizia primăriei de a înființa propria companie de transport local
Plângere prealabilă formulată de STP Alba Iulia față de decizia primăriei de a înființa propria companie de transport local Societatea de Transport Public (STP) Alba Iulia, actualul operator al serviciului de transport public local din municipiul-reședință de județ, a formulat o plângere prealabilă prin care a solicitat revocarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Alba Iulia […]
