FOTO. Studenții din Alba Iulia au cămine de două și trei stele, iar cererea e direct proporțională cu oferta: ”Cunoști viața de student doar dacă stai în cămin”

Studenții Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au condiții de cazare foarte bune, camerele fiind de trei și patru locuri, majoritatea căminelor sunt dotate cu băi și bucătării proprii, iar locurile vor fi ocupate și în acest an în proporție de 100 la sută. Mihai, care e în anul III, spune că doar cei care locuiesc în cămin vor cunoaște viața de student, iar Maia, din Republica Moldova, declară că trăiește în cămin ca într-o familie.

ELIT

Universitatea din Alba Iulia are patru cămine, în care sunt circa 800 de locuri, unul dintre ele, singurul unde există camere cu patru paturi, fiind luat în chirie pentru a acoperi toată cererea existentă. Taxa de cazare în toate căminele este de 200 de lei pe lună, deși condițiile nu sunt aceleași. Căminele unu și doi se află pe strada Vasile Alecsandri, aproape de un cartier de romi, iar trei și patru sunt mai bine poziționate, pe strada Vasile Goldiș, în cartierul Cetate, mult mai aproape de universitate.

Toți studenții cazați beneficiază de internet.

Căminul studențesc numărul unu este cel mai vechi al Universității, fiind un bloc de garsoniere, transformat în cămin. Camerele sunt complet utilate și bine dotate, având băi, balcoane și bucătării, însă nu există săli de lectură. Fiecare bucătărie are o mini-plită electrică pentru pregătirea mesei, iar studenții beneficiază și de o spălătorie, aflată la subsol.

ADEZIUNE PLUS ALBA

Camerele căminului numărul doi sunt, la fel, complet mobilate, având inclusiv frigidere în fiecare cameră, însă diferența este că nu au bucătării proprii. La capătul fiecărui etaj sunt oficii pentru pregătirea mesei, dotate cu mobilier de bucătărie, aragaze și cuptoare cu microunde. Pe fiecare palier există săli de lectură, iar la unul dintre etaje, o spălătorie, dotată cu mai multe mașini de spălat.

În vecinătatea acestor două cămine s-a construit o sală de sport, unde echipa de baschet feminin CS Universitatea joacă meciurile de acasă și în care studenții pot practica mai multe sporturi, între care fitness, fotbal sau handbal.

Studenții care sunt cazați aici sunt mai departe de universitate și au cerut, anii trecuți, introducerea unei linii de autobuz care să oprească în apropierea campusului, respectiv a universității, cererea fiind aprobată.

Căminele trei și patru se află în clădiri vecine, în cartierul Cetate din Alba Iulia, la 10 minute de mers pe jos până la universitate.

Camerele din căminul trei au băi proprii, televizoare, frigidere, mobilier nou, iar pe fiecare palier există oficii pentru pregătirea mesei, dotate cu electrocasnice. Studenţii care locuiesc în acest cămin au acces la o sală de lectură multifuncţională, dotată cu calculatoare, cât și la spălătorie.

Probabil, cei mai dezavantajați sunt studenții care au prins loc în căminul patru, deoarece camerele sunt cu patru paturi, iar băi există doar la capătul fiecărui palier, cu mai multe toalete și dușuri. În schimb, și aici sunt mașini de spălat, aragaze, frigidere, mobilier nou în camere și săli de lectură. Unele camere sunt dotate chiar cu televizoare LED.

camine-universitatea-1-decembrie-1918-din-alba-iulia21

Majoritatea studenților au venit până în acest weekend să-și ocupe camerele, iar purtătorul de cuvânt al Universității din Alba Iulia, Diana Câmpan, spune că nu vor rămâne locuri neocupate.

”Încă nu avem situația clară până nu știm ce camere se revendică. Mulți și-au făcut cerere, dar este posibil să prefere, în final, chiria. În 4 octombrie vom avea o redistribuire a camerelor libere. Sunt unii care nu și-au depus cerere, din varii motive, însă se răzgândesc și vor în cămin. În fiecare an, la noi, undeva la 95% dintre solicitări se acoperă. Eu cred că în anul acesta vom acoperi 100%. Noi am închiriat încă un cămin anume pentru studenți. În acest an, cererea este direct proporțională cu oferta”, a spus Diana Câmpan.

Ea a adăugat că la fiecare început de an universitar se verifică baza materială din cămine.

”Se înlocuiesc frigidere, televizoare stricate, se reface rețeaua de internet, deci absolut toate utilitățile pentru studenți sunt reevaluate la sfârșitul universitar și se fac investiții foarte serioase. La noi, prioritatea este să dotăm așa cum trebuie ceea ce ține de viața de student”, a mai spus Diana Câmpan.

Admiterea în cămin se face online, în repartizarea locurilor contează mediile studenților din anii precedenți, iar locurile de cazare sunt repartizate pe specializări și ani de studiu proporțional cu numărul studenților subvenționați din anul și specializarea respectivă.

Mihai, un student în anul trei la Informatică, originar din Hunedoara, spune că nu cunoști viața de student doar dacă stai și în cămin.

”Ocup locul în cămin pentru al treilea an consecutiv și nici nu m-aș vedea, cât timp sunt student, să stau altundeva. Cei care nu stau în cămin nu pot spune că au cunoscut viața de student și, nu, nu există părți proaste, doar bune. E mult mai ieftin decât în chirie, elimini, o serie de cheltuieli privind utilitățile, îți faci noi prieteni. Eu sunt unul dintre cei care se înțelege foarte bine cu colegii de cameră. Servim masa la cantina studențească și mai primim și de acasă, de la părinți”, a spus Mihai, care e cazat în căminul unu. El și-a ocupat locul încă de joi.

Un coleg de-al său, care și-a luat camera duminică, iar în acest an este cazat în căminul 2, a spus viața de student în cămin are mai multe avantaje, însă există și seri în care vrei liniște, iar alții vor petrecere.

”Să stai trei-patru ani cu colegii, cât timp ești student, nu se compară cu nimic. În plus, le ai pe toate la pachet. Plătesc lunar cei 200 de lei, iar ei îmi plătesc gazul, curentul, internetul și tot ce mai e nevoie. În acest fel economisesc bani și timp. În anul I erau mai multe chefuri. Se întâmpla să am treabă a doua zi, iar alții chef de petrecere. Asta e viața. Servim masa la cantina studențească, din punct de vedere calitate-preț, e cea mai bună alegere”, a spus Dan.

Maia, din Republica Moldova, masterandă la Istorie, spune că pentru basarabeni cea mai bună alegere e căminul, întrucât așa pot să-și facă prieteni mai ușor.

”Stau în cămin pentru al patrulea an și am ales să studiez în Alba Iulia pentru că este un oraș istoric. Pentru mine ca basarabeancă îți dai seama că cea mai bună alegere e căminul, nu chiria. Avem bucătărie pe palier, gătim împreună, iar apoi împărțim mâncarea. Trăim ca într-o familie. În afara unor incidente, chiar certuri, cu vecinii din cartierul de romi nu pot spune că am avut multe nemulțumiri”, a spus ea.

O fostă absolventă a Universității din Alba Iulia, care a stat patru ani în cămin, își amintește că în urmă cu câțiva ani se făceau chefuri la care participau mulți studenți, însă acum sunt din ce în ce mai puține. Și ea a spus că poziția căminelor unu și doi ”e mai nefericită”, existând incidente cu familiile de romi.

”Căminul doi e cel mai bun pentru că sunt camere mai spațioase. Recomand studenților să stea în cămin, au cu cine socializa, pot sta în cameră cu colegi de facultate și să învețe unul de la celălalt. Viața la cămin m-a schimbat foarte mult. Eu sunt singură la părinți, am avut până atunci camera mea, nimeni nu mă deranja, iar experiența aceasta m-a schimbat. În urmă cu câțiva ani, se făceau chefuri tari. Acum văd că sunt din ce în ce mai rare”, a spus Roxana, absolventă a Facultății de Drept.

O alternativă pentru cei care nu vor să locuiască în cămin și au nevoie de mai multă intimitate este închirierea unei garsoniere, a cărei prețuri variază între 100 și 200 de euro. Cei care doresc să-și împartă locuința cu colegi sau prieteni pot închiria un apartament cu două-patru camere, ale cărui prețuri variază între 150 și 400 de euro, însă poate ajunge și 500 de euro, dacă are finisaje de lux, potrivit unui dezvoltator imobiliar, care deține o agenție.

În luna octombrie, când începe anul universitar, prețul la chirii nu crește, însă cererea este mai mare cu circa 10 la sută, potrivit sursei citate.

”Prețurile chiriilor din Alba nu au fost ridicate niciodată odată cu începerea anului universitar, cum se întâmplă în marile orașe, ci s-a simțit o creștere după modernizarea Cetății Alba Carolina, prin creșterea numărului de turiști, respectiv a demarării lucrărilor la Autostrada Sebeș-Turda și la magistrala feroviară, prin crearea locurilor de muncă”, a spus dezvoltatorul imobiliar.

Universitatea ”1 Decembrie 1918” este singura din Alba Iulia. În prezent are circa 5.000 de studenți și masteranzi, iar cele mai căutate specializări sunt Dreptul și Informatica.

Dragoș SUCIU

Email: dv.suciu@yahoo.com
Tel: 0740.084.098

Facebook 

Te-ar putea interesa și:

Alba Iulia REVINE la SCENARIUL ROȘU. Incidența de infectare a ajuns la 3 cazuri/1000 de locuitori

Deși carantinarea Municipiului Alba Iulia a „dat roade” în ceea ce privește scăderea numărului de persoane infectate, orașul nostru a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Comuna Stremț în scenariul ROȘU, Ocna Mureș, Cetatea de Baltă și Sântimbru în scenariul GALBEN. Măsuri pentru următoarele 14 zile stabilite de CJSU Alba

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus menținerea în scenariul roșu a localității Stremț și în… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Orașul Abrud SCAPĂ de restricții. Incidența de infectare a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori

Datorită scăderii incidenței cazurilor de coronavirus sub 1.5 la mie, orașul Abrud scapă de restricțiile impuse prevenirii răspândirii noului coronavirus,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Cum vor funcționa clasele terminale în școlile din scenariul ROȘU. Percizări de la Ministerul Educației

Prevederile referitoare la posibilitatea prezenței fizice în toate clasele, în toate școlile, indiferent de scenariu, cu excepția carantinei și funcționarea… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară într-un dosar cu acuzaţii de fals de monedă: Cum opera gruparea infracţională

Ofițerii BCCO Piteşti au efectuat marţi, 12 ianuarie, mai multe percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Sibiu, Arad şi Bacău, într-un… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL: Starea de alertă, PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile: Măsurile și restricțiile care vor trebui respectate

Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri, 13 ianuarie a fost aprobată de către Guvernul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

1 comentariu

Marius 4 octombrie 2016 at 8:52

Perfect adevarat, o cunosti numai ca nu in Alba!

Comentariile sunt oprite