Ştirea Ta

FOTO/ ȘTIREA TA: Trafic auto blocat în apropiere de Ampoița, joi dimineața – Se demolează poarta de la intrarea în localitate

Ioana Oprean

Publicat

în

O măsură luată de autorități, joi dimineața, i-a nemulțumit pe șoferii aflați în trafic, în zona localității Ampoița. Traficul a fost blocat mai mult timp deoarece se efectuau lucrări de demolare a porții amplasate pe DN74.

Potrivit martorilor, șirul de autoturisme forțate să staționeze și să aștepte finalizarea manevrelor efectuate de utilajul folosit pentru dezmembrarea construcției, s-a întins pe o distanță de mai mulți kilometri, în ambele sensuri.

Cititorul care ne-a trimis poza este de părere că aceste manevre puteau fi executate la o oră mai potrivită unor asemenea lucrări, astfel încât să nu încurce circulația.

Așa după cum se poate observa în imagine, structura de lemn este foarte veche, iar cel mai probabil măsurile au fost luate după tragedia de la Tmișoara. Reamintim că poarta de intrare în municipiul Timișoara s-a prăbușit în timpul furtunii peste o mașină și a ucis un tânăr de 24 de ani.

**************************

Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pe adresa [email protected] sau pe pagina de Facebook, iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Apariție spectaculoasă în Munții Șureanu: Doi râși, surprinși de camerele de supraveghere de la o cabană din Poarta Raiului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Apariție spectaculoasă în Munții Șureanu: Doi râși, surprinși de camerele de supraveghere de la o cabană din Poarta Raiului Doi râși au fost surprinși într-un videoclip filmat noaptea la Pensiunea Irina din Poarta Raiului, imaginile arătând animalele sălbatice în timp ce traversează, pe rând, o zonă în apropierea pădurii.  În imaginile primite de Ziarul Unirea, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | ,,Parcare de bizon de Cluj” în zona Mercur City Center din Alba Iulia. Șoferul și-a lăsat mașina pe trotuar fără să țină cont de pietoni

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Parcare de bizon de Cluj” în zona Mercur City Center din Alba Iulia. Șoferul și-a lăsat mașina pe trotuar fără să țină cont de pietoni Un șofer din Cluj a decis că regulile de circulație și de bun simț nu se aplică oricui, dând dovadă de lipsă de respect, luni, 9 martie 2026.  Mai exact, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Mobilier aruncat și copertină în stare de degradare la dispensarul din Sălciua. Reacția primarului: ,,Avem un contract de închiriere cu un medic de familie”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA | Mobilier aruncat și copertină în stare de degradare la dispensarul din Sălciua. Reacția primarului: ,,Avem un contract de închiriere cu un medic de familie” Mai multe imagini care surprind starea dispensarului din comuna Sălciua, județul Alba, au fost publicate pe o rețea de socializare de către un bărbat. În fotografii pot […]

Citește mai mult