Ştirea zilei

FOTO, ȘTIREA TA. Mașinile din Alba Iulia, ridicate discreționar? Un autoturism parcat pe zebră, mare și scump, rămas neatins. A fost sacrificat SMART-ul din fața sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Se pune întrebarea legitimă dacă autoturismele parcate neregulamentar în Alba Iulia sunt ridicate discreționar.

Trei fotografii au fost trimise, joi seara, pe adresa redacției, cu două mașini, parcate la intersecția unde se află Liceul de Arte. Una este mai mare și mai scumpă, parcată cu roțile din spate pe trecerea de pietoni, iar alta, mai mică și mai ieftină, aflată în fața sa.

Poliția locală împreună cu firma care se ocupă de ridicarea și depozitarea mașinilor au ales să o ridice pe cea mică și ieftină.

Răspunsul la această întrebare nu îl cunoaștem deocamdată, dar sperăm să-l aflăm, chiar de la ei! Poate sunt precauți, iar firma care a se ocupă de ridicare nu riscă să zgârie o mașină scumpă, iar apoi să fie bună de plată. Nu știm, dăm cu presupusul și așteptăm răspunsul.

Cert este că ambele au fost parcate în locuri interzise, însă e lesne de înțeles că tot mai rău e să parchezi pe trecere decât la cinci metri de ea. Cu toate acestea… OK! Nu mai insistăm. Ați prins ideea.

Mai mult decât atât, cititorul nostru ne spune că polițistul local nu a fost prea amabil cu el când a pus întrebări. De ce așa și nu altfel: ”A spus că eu nu am treabă”.

Nimic nou, suntem învățați cu modul arogant al polițiștilor locali de a răspunde cetățenilor.

Șoferii ale căror mașini sunt ridicate au de plătit 380 de lei, plus TVA, dar și o amendă contravențională.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026 Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026. Antonia Dogeanu a fost răsplătită […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO |  Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională Petric Ștefana Alexandra, elevă la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul I la olimpiada de Psihologie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra a fost felicitată printr-o postare pe pagina de Facebook a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști Un adolescent de 17 ani, din Fărău, a fost bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba […]

Citește mai mult