FOTO ȘTIREA TA / Cum arată DN1 R, de la Mătișești în sus, la trei zile după furtună. Dezastrul făcut de vijelia de duminică pe Transursoaia
Miercuri, la trei zile de la producerea furtunii de duminică, Drumul Național 1 R era încă ”încărcat” de brazi doborâți de vijelie. Un cititor al publicației ziarulunirea.ro ne-a trimis mai multe imagini realizate în zona Mătișești.
Așa după cum se poate observa, furtuna, de o forță neobinuită, a făcut ravagii. O parte din pădure a fost pusă efectiv la pământ de vântul puternic.
Șoferul s-a încumetat să parcurgă drumul chiar și prin ”tunelul” de arbori rupți, dar, la un moment dat, a fost nevoit să se întoarcă. În unele zone, pe drum, există încă brazi culcați ”de-a latul”, iar pe marginea drumului sunt ramuri rupte sau copaci care stau să cadă, atârnând de crengile celorlalți.
Reamintim că DN1R a fost blocat duminică și între Albac și Mătișești, din cauza copacilor căzuți pe carosabil. Însă echipajele au intervenit în teren, iar potrivit ISU Alba la ora 20.15 în județul Alba nu mai erau DN-uri blocate.
——————–——–-
Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pe adresa [email protected] sau pe pagina de Facebook, iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.
[nggallery id=4581]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului
Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]
