Ştirea zilei

FOTO: Statuile ”vestesc” venirea primăverii în Cetatea Albei Iulia. Atmosferă veselă și trecători ”îmbiați” cu șnururi alb-roșii de 1 Martie

Alexandra Mates

Publicat

în

statui cu martisoare alba iulia02Primăvara, cu alaiul ei de lumină și culoare, a triumfat în Cetatea Albei Iulia. Cel puțin asta ”transmit” statuile amplasate din loc în loc, care astăzi, de sărbătoarea Mărțișorului, dornice ca cetatea să revină la viață, s-au ”dezbrăcat” de hlamida iernii și ”și-au pus” celebrele șnururi alb-roșii, vestind cu bucurie venirea primăverii.

Se spune că șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.

Trasnformate în vestitori ai primăverii, statuile din bătrâna fortificație îmbie, parcă, trecătorii cu tradiționalul mărțișor, creând astfel o atmosferă veselă.

La Alba Iulia, cel mai ”proaspăt” anotimp – primăvara se pare că a învins iarna, astfel că așteptăm sezonul festivalurilor ce va să vină. Frumos gătite, cu șnururile agățate, până și statuile par să fie dornice de spectacolul verii, când din nou miile de turiști vor invada Cetatea Alba Carolina.

Citiți și MESAJE de 8 MARTIE, ZIUA FEMEII. Urări, felicitări, SMS-uri pentru femeile din viaţa voastră: mame, iubite, colege sau profesoare

O primăvară frumoasă tuturor!

sursa foto: faceboock – Alba Iulia by GDO

[nggallery id=1693]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult