Monden-Clubbing

FOTO: Spune „DA” de Ziua Îndrăgostiţilor, în Cetatea Alba Carolina. Căsătorii pentru o zi, oficiate într-un cadru de poveste

Alexandra Mates

Publicat

în

ziua indragostitilor in Cetatea Alba Carolina09Cuplurile din Alba Iulia, care doresc să-şi petreacă Ziua Îndrăgostiţilor mai „altfel”, pot alege să se căsătorească pentru o zi, în adevăratul sens al cuvântului, cu maestru de ceremonii, martori şi acte „în regulă”, fără cheltuieli şi bătăi de cap. Mai mult, cadrul este unul de poveste, în „inima” Cetăţii Alba Carolina, pe Traseul Celor Trei Fortificaţii.

De Valentine’s Day, tinerii albaiulieni pot încerca emoţiile unei ceremonii „pe bune”. Carolina Cafe, din Piaţa Cetăţii a pregătit un ziua indragostitilor in Cetatea Alba Carolina06program special pentru îndrăgostiţi în această zi, căsătoriile „de probă”, fiind pe lista surprizelor.

Astfel, cei care se iubesc sunt aşteptaţi să-şi unească destinele şi să-şi spună „DA” în faţa „ofiţerului de stare civilă”, la Traseul Celor Trei Fortificaţii. Cununia va fi oficializată în două limbi, română şi rusă.

Mariajele scurte de o zi pot fi o amintire frumoasă peste ani.

O altă modalitate de a-ţi imortaliza iubirea în zona istorică a Cetăţii de Valentine’s Day este poza la minut, încă o surpriză pregătită de Carolina ziua indragostitilor in Cetatea Alba Carolina03Cafe, care a adus un fotograf profesionist. Fotografiile sunt realizate  într-un decor atent aranjat, din care nu lipsesc inimioarele.

Pe lângă acestea, cei care vor alege să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor la cafeneaua din Cetate, vor putea participa la o tombolă cu premii, ce constau în abonamente de echitaţie, plimbări cu trăsura, dar şi alte cadouri surpriză. Extragerile la tombolă vor avea loc la ora 22.00.

Nu lipseşte de la cafenea turta dulce „Te ador”, proaspăt scoasă din cuptor.

Aşadar, cei care vor să celebreze iubirea într-un cadru restrâns şi o ambianţă romantică, sunt aşteptaţi în Cetate. Vremea e superbă…

[nggallery id=19]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13– 19 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13– 19 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Project Hail Mary / Proiectul Hail Mary 2D / VIP 2D Avanpremiera Regia: Phil Lord, Christopher Miller Cu: Ryan Gosling, Liz Kingsman, Sandra Hüller Gen Film: Drama, SF, Thriller Durată: 156 min Rating: […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Tranzacționarea crypto de retail arată noi tendințe de creștere în 2026 (P)

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tranzacționarea crypto de retail arată noi tendințe de creștere în 2026  2026: Un an de referință pentru tranzacționarea crypto de retail În 2026, participarea investitorilor de retail pe piața criptomonedelor arată semne de reactivare. Tot mai mulți traderi individuali sunt activi on-chain și folosesc platforme de tranzacționare. Acest lucru generează fluxuri de piață mai dinamice și o vizibilitate mai mare a tranzacțiilor. Capitalul instituțional continuă […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

VIDEO | Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi” Daria Maria Filipescu, o adolescentă din Alba Iulia, a fost prezentă marți, 3 martie 2026, în emisiunea Chefi la cuțite. Tânăra i-a […]

Citește mai mult