FOTO| Spitalul Blaj: Primele achiziții de echipamente din banii donați pentru pentru tratarea pacienților de COVID-19
Spitalul Municipal Blaj, spital suport pentru tratarea pacienților de COVID-19, a realizat primele achiziții de echipamente medicale din banii donați până acum pentru „Asociația 2% pentru Spitalul Municipal Blaj”. Au fost achiziționate 2.000 măști FFP2 și 2.000 combinezoane de protecție (500 măsura L, 500 măsura M și
1.000 măsura XL), care deja au ajuns la unitatea medicală blăjeană.
Acestea au fost cumpărate de la compania de stat Unifarm, singura unitate autorizată de Ministerul Sănătății pentru importurile de echipamente și aparatură medicală, la cele mai bune prețuri de pe piață, valoarea totală a achiziției fiind de 212.438,8 lei (cu TVA).
Principala preocupare a conducerii Spitalului Municipal Blaj a fost asigurarea echipamentelor de protecție pentru personalul medical.
Aproximativ 500.000 lei au fost donați până acum la Spitalul Municipal Blaj pentru achiziționarea de echipamente și dotări în vederea tratării cazurilor de COVID-19 (coronavirus). Toți cei care doresc, persoane fizice și juridice, în măsura posibilităților financiare, sunt invitați să doneze, în continuare, în următoarele conturi:
CONT LEI
IBAN: RO38 BTRL RONC RT02 8121 4001
BANCA TRANSILVANIA BLAJ
CONT EURO
IBAN: RO85 BTRL EURC RT02 8121 4001
BANCA TRANSILVANIA BLAJ
TITULAR
ASOCIAȚIA 2% PENTRU SPITALUL MUNICIPAL BLAJ
STR. REPUBLICII, NR. 2, BLAJ, JUD. ALBA
COD FISCAL: 32633019
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | „Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard
„Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard Cu prilejul Zilei Poliției Române, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard, au participat la activitatea tematică „Polițist pentru o zi”, un eveniment educativ dedicat siguranței rutiere și formării unui comportament responsabil în trafic. Activitatea a […]
FOTO | Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026
Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026 Performanță deosebită pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Ana Camelia Voina s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei „Lcetura ca abilitate de viață” 2026. „Felicitări elevei VOINA ANA […]
FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II
Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]
