Curier Județean

FOTO: Simpozionul Geografic Național „Resursele naturale între dezvoltare durabilă și protecția mediului”, la Ciuruleasa

Ioana Oprean

Publicat

în

simpozion geografie001Comuna Ciuruleasa –  localitate pitorească aflată în Țara Abrudului care se întinde până la limita cu Țara Crișurilor –  a găzduit Simpozionul Geografic Național „Resursele naturale între dezvoltare durabilă și protecția mediului” , eveniment organizat de Filiala județului Alba a Societății de Geografie din România în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al comunei Ciuruleasa, Școala Gimnazială Ciuruleasa și Clubul de Cunoaștere al Pământului „Porumbița Albă” Ciuruleasa.

La deschiderea oficială a simpozionului care a avut loc la Căminul Cultural din centrul comunei, au participat ca invitați numeroase oficialități între care se regăsesc Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba, Cornel Murg – subprefectul județului nostru, profesor Dorin Gheorghe Sandea –Inspector Școlar General al ISJ Alba, Dănuț Hălălai – comisar-șef la Garda de Mediu Alba, Radu Marcel Tuhuț- primarul comunei Ciuruleasa și viceprimarul Marius-Ioan Cioara, consilieri locali, aceștia asistând la comunicările în plen din prima parte a zilei.

După amiaza a continuat cu sesiunea de comunicări științifice pe cele 3 secțiuni: Valorificarea resurselor naturale și dezvoltarea durabilă, Valorificarea resurselor naturale și protecția mediului, Dezvoltarea durabilă și protecția mediului prin educația școlară, la simpozion participând în total 58 de specialiști – între care 10 profesori universitari – din domeniul geografiei, geologiei, geofizicii, protecției mediului, care au prezentat 48 de lucrări științifice.

În ultima zi s-a desfășurat aplicația practică a simpozionului, participanții plecând într-o drumeție de 4 km pe traseul : pasul Cotoncu (Buceș)– satul Vâlcan – platoul Rudeana (1.000 m). De pe acest platou, aproximativ jumătate dintre participanți –  cei antrenați și care au deținut echipament, au urcat pe stânca de calcar jurasic Vâlcan până la înălțimea de 1264 metri de unde au putut admira cu ușurință, până în mari depărtări, Munții Apuseni și alte zone învecinate.

Pe durata evenimentului, invitații tratați cu multă ospitalitate au vizitat în comuna Ciuruleasa Expoziția Etnografică și Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfântul Gheorghe” ce datează din anul 1770, centrul medieval al Abrudului și au putut descoperi o parte din tradițiile și obiceiurile zonei, ascultând muzică populară, degustând bucate și băuturi locale.

Profesorul Nicolae Rusalin Sicoe –  director al Școlii Gimnaziale Ciuruleasa, vicepreședinte al filiale județene a Societății de Geografie din România și principalul organizator al evenimentului –  a precizat că acest simpozion de succes care a reprezentat apogeul carierei sale didactice a dezbătut una dintre confruntările foarte des întâlnite în zilele noastre în general și în particular în această zonă, evidențiindu-se faptul că resursele naturale de care beneficiază zona – principale fiind minereurile și pădurile – trebuie să fie exploatate, dar în mod responsabil și într-o anumită limită, astfel încât să aibă loc o dezvoltare durabilă care să conserve obiectivele naturale vizitate de turiști și ținând seama de legislația de mediu adoptată de țara noastră care se află în armonie cu cea a Uniunii Europene și care impune standarde ridicate în acest sens.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=1699]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare Un hub de ecoturism a fost lansat în comuna Poșaga, din zona montană a județului Alba. Cum a luat naștere Centrul de Ecoturism Poteka? „Suntem un proiect social dedicat ecoturismului autentic, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba Se fac noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană „Ocna Mureș Verde”. Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 Sâmbătă, 14 martie 2026, de Ziua Internațională a Matematicii, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a fost reprezentată de șapte elevi din clasa a IV-a […]

Citește mai mult