FOTO| Școala Gimnazială Nr. 3 din Cugir, în proces de modernizare: Stadiul lucrărilor
FOTO| Școala Gimnazială Nr. 3 din Cugir, în proces de modernizare: Stadiul lucrărilor
De mai puțin de două luni, la clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir de pe strada Aleea Constructorului Nr. 1 au fost demarate ample lucrări de reabilitare. Acest imobil urmează să fie modernizat și echipat, astfel încât elevii din localitate să beneficieze de condiții corespunzătoare unui proces educativ eficent.
Primarul Adrian Teban, împreună cu echipa de proiect și constructorul au evaluat la fața locului stadiul lucrării. Până în prezent au fost executate aproximativ 15% din acestea, fiind făcute decopertări, desfaceri și demolări interioare. În prezent se reabilitează acoperișul care a fost schimbat în procent de 80% și se intervine la înlocuirea instalațiilor electrice și termice și la hidroizolații.
Reamintim că investiția este derulată în baza proiectului european câștigat și implementat de Primăria Cugir – “Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educatională pentru învățământul general obligatoriu la Școala Gimnazială nr. 3 Cugir” care vizează toate cele cele trei corpuri ale Școlii Gimnaziale nr. 3 (Corp Aleea Constructorului nr. 1, Corp str. Doinei nr. 3, Corp str. Merilor nr. 4 – Vinerea)
La imobilul din Vinerea se lucrează în prezent la refacerea acoperisului, după ce au fost executate desfaceri și demolări.
Clădirea din Cugir, de pe strada Doinei va intra în proces de modernizare doar după ce elevii vor putea fi relocati la școala de pe Aleea Constructorului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident rutier la Sebeș: Impact între două autoturisme pe strada Avram Iancu Un accident rutier a avut loc la Sebeș pe strada Avram Iancu, luni, 2 noiembrie 2026. Din primele informații disponibile, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor […]
Șofer din Alba, prins băut la volan, în județul Sibiu: Avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști
Șofer din Alba, prins băut la volan, în județul Sibiu: Avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști Un șofer din Alba a fost prins băut la volan, în județul Sibiu. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști. Potrivit IPJ Sibiu, la data de 01 noiembrie a.c., […]
Foto | Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială
Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială Pompierii din Sebeș intervin luni, 2 noiembrie, în Săsciori unde un autoturism ar fi fost cuprins de flăcări. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în loc. Săsciori. Din informațiile primite de la apelant incendiul se […]
