FOTO| „Școala Altfel”, alături de polițiștii din Alba: Peste 1.000 de elevi au aflat cum să prevină delicvența juvenilă, bullyingul și consumul de substanțe cu efect psihoactiv
„Școala Altfel”, alături de polițiștii din Alba: Peste 1.000 de elevi au aflat cum să prevină delicvența juvenilă, bullyingul și consumul de substanțe cu efect psihoactiv
Polițiștii din Alba desfășoară activități educaționale dedicate siguranței copiilor, în cadrul programului național „Școala Altfel” De la începutul acestei săptămâni, peste 1.000 de elevi au interacționat cu polițiștii și au aflat informații utile siguranței lor dar și ce presupune meseria de polițist.
În perioada 23 – 27 octombrie 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, alături de reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, au desfășurat activități informativ – preventive dedicate siguranței elevilor, în unitățile de învățământ din județ în care se derulează programul național „Școala Altfel .
Polițiștii s-au întâlnit cu elevii care învață în Școala Generală ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Școala Gimnazială Meteș, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna, Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, Școala Primară „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Liceul Teologic Romano- Catolic „Gróf Majláth Gusztáv Károly” Alba Iulia.
Discuțiile purtate cu elevii au vizat teme legate de siguranța de internet și protejarea datelor persoanele, prevenirea delicvenței juvenile, prevenirea bullyingului și prevenirea consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
Cu ajutorul laboratorului de educație rutieră, elevilor le-au fost reamintite regulile de circulație ce trebuie respectate, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere.
Având în vedere faptul că au început înscrierile pentru admiterea la școlile de poliție, din țară, cei interesați au putut afla informații despre profesia de polițist, abilitățile necesare unui polițist, avantajele oferite tinerilor care urmează școlile de poliție și au fost încurajați să se pregătească, din timp, pentru o eventuală admitere la o școală de poliție.
Polițiștii răspund tuturor solicitărilor formulate de unitățile de învățământ care derulează programul „Şcoala Altfel”, urmând ca alte sute de elevi din județul Alba să învețe lecția prevenirii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026
Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026 Eleva Ayana Maria Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani. Această realizare remarcabilă […]
FOTO | Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia: „Educația înseamnă nu doar teorie, ci și experiență practică”
Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia Vineri, 3 aprilie 2026 a avut loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansarea oficială a noului program de studii ăn sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale”. „Acesta completează oferta noastră de studii duale, alături de […]
Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba: Experiență bogată în managementul sportiv
Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba Direcția Județeană de Sport Alba are un director executiv interimar nou. Este vorba de Marius Toma. Acesta a fost detașat la Alba Iulia din structura similară din județul Dolj pentru o perioadă de 6 luni, numirea sa fiind făcută în 4 […]
