FOTO: Sărbătoare de amploare organizată pentru femeile din Cugir de social–democrați
În ambianţa deosebită a restaurantului Casa Cugireană, marți, 8 martie, începând cu ora 16.00, organizaţia PSD Cugir a marcat ca în fiecare an, Ziua Internaţională a Femeii, printr-un program special la care şi-a invitat să ia parte membrele şi simpatizantele partidului cu trei trandafiri.
Gazde, pentru cele peste 350 de doamne şi domnişoare, au fost membrii Biroului Organizaţiei Cugir a PSD, în frunte cu preşedintele Mircea Trifan şi cu preşedinta organizaţiei de femei dr. Julieta Isarie.
Ca în fiecare an, doamnele au fost întâmpinate la intrarea în spațioasa sală de reuniuni, cu multe urări de bine şi cu tradiţionalele garoafe roşii. În debutul manifestării le-a vorbit participantelor, preşedinta femeilor social-democrate din Cugir, dr. Julieta Isarie, președinta organizației Județene Alba a Femeilor social – democrate- profesor Marcela Dărămuș, Cristian Ciutrilă vicepreședinte al Organzației Județene Alba a PSD, Mircea Trifan – președintele social – democrațior din Cugir, Mircea Simu- secretar al Organizației Cugir a PSD.
Bucatele alese, muzica bună şi progamul artistic susţinut de talentaţii copii ai trupei ProDance, dansul și voia bună au făcut din această sărbătoare o zi de neuitat pentru toţi participanţii.
„Am dorit să respectăm tradiţia şi în acest an şi să sărbătorim cum se cuvine pe cele mai scumpe fiinţe pe care le avem: pe mamele, soţiile, prietenele sau fiicele noastre, fără de care viaţa şi lumea noastră ar fi mult mai sărace. Le doresc tuturor, din toată inima, multă sănătate şi fericire alături de familiile lor, şi le promit că social-democraţii se vor bate pentru rezolvarea problemelor comunităţii noastre şi vor fi mereu alături de cei mulţi. Totodată, vreau să le mulţumesc din suflet celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment” a transmis invitatelor Mircea Trifan.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=1746]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]
