Curier Județean

FOTO: Săptămâna prevenirii criminalităţii în Alba: 6 octombrie 2017 – zi dedicată siguranţei rutiere

Ioana Oprean

Publicat

în

Ultima zi din campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a fost dedicată siguranţei rutiere. Poliţiştii au fost prezenţi în şcoli şi în trafic, iar patrulele şcolare au acţionat la trecerile de pietoni din apropierea unităţilor de învăţământ.   

Petrecerea Divorțaților

Azi, 6 octombrie 2017, activităţile organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” au vizat siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Acestea s-au adresat tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier, pietoni, biciclişti şi conducători auto.

În unităţile de învăţământ din judeţ, poliţiştii rutieri, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat lecţii de educaţie rutieră la care au participat sute de preşcolari şi şcolari, care au demonstrat cunoaşterea temeinică a regulilor de circulaţie, atât teoretic cât şi în mod practic.

Copiii au primit broşura „Fii deştept în trafic!”, ce conţine sfaturi pentru pietoni şi biciclişti şi au vizionat filmuleţe educative.

Totodată, elevii din patrulele şcolare, sub îndrumarea poliţiştilor de la rutieră, i-au ajutat pe colegii lor să ajungă la şcoală în siguranţă, oferindu-le şi recomandări cu caracter preventiv, menite să-i ferească de accidente rutiere.

De o atenţie specială s-au bucurat, astăzi, şi bicicliştii, care au primit de la poliţiştii rutieri, veste reflectorizante, pentru a-i ajuta să fie mai vizibili în trafic, împreună cu recomandarea de a respecta, în permanenţă, regulile privind circulaţia pe drumurile publice.

În perioada 2 – 6 octombrie a.c., în cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba au desfăşurat peste 250 de activităţi informativ – preventive în beneficiul a peste 6.000 de persoane (elevi, cadre didactice, femei, vârstnici, membri ai asociaţiilor de proprietari).

[nggallery id=4664]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista 

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]

Citește mai mult