FOTO: România – Elveția 1-1 (1-0) | „Tricolorii” trăiesc, calificarea se joacă cu Albania
Pe „Parc des Princes”, România – Elveția s-a încheiat la egalitate 1-1 (1-0), în al doilea joc din Grupa A de la Euro 2016 și „tricolorii” își joacă la Lyon, contra Albaniei, în 19 iunie, ieșirea din grupe.
Am luat primul punct la Euro 2016, dar tremurăm pentru calificare…
Ciudate sentimente am trăit pe arena unde Ibrahimovici e idol: iluzia că reușim să câștigăm iar după 16 ani la Euro ne-a bântuit aproape o repriză, deja ne imaginam că zburăm în optimi, admirăm superbii spectatori români, regretăm că Nicușor al nostru nu a intrat deloc și am ajuns să facem calcule la final, fiind la mâna Albaniei…
Prestația apreciată din jocu
l inaugural nu a avut prelungire într-un rezultat favorabil cu Elveția, „tricolorii” fiind obligați acum să învingă Albania!
*Iarăși „Motanul”
Suntem circumspecți, „Generalul” a făcut 4 modificări în formula de start, riscant, strategie ce a ridicat numeroase semne de întrebare, iar startul jocului a fost unul al Elveției. Seferovici (6, 16) ne-a strecurat gheață-n suflete, cu două ocazii mari.
Și apoi a venit nebunia din minutul 18, când Chipciu, surpriza lui Puiu, a scos un penalty (Lichtsteiner l-a tras de tricou), iar „Motanul” Stancu transformă calm, precum cu Franța și duce tribuna „galbenă” în pragul nebuniei. În arenă se mai aude numai „România, România”!
Șutul lui Schar (20) este deturnat de Tătărușanu, dar marea ocazie este tot a noastră, Săpunaru (28) – șut în bara dreaptă! Elvețienii s-au tăiat, „Parc de Princes” este dominat de corul celor 8.000 de „galbeni” și trăim frumos un final de repriză, căutând prin statistici anul 2000, când am trăit unica victorie la Euro.
*”Imigranții”
Tribuna galbenă este la înălțime, se aude numai „România, România”, de parcă jucăm pe „Național Arena”, iar roșul pălește tot mai mult. Până în minutul 58, când torpila lui Mehmedi (Leverkusen), în diagonală, sparge defensiva noastră și a explodat în stânga lui Tătărușanu.
Elveția este echipa „imigranților'”, având în efectiv 14 jucători naturalizați în „Țara Cantoanelor”. Opt a fost titulari… unul a marcat… A intrat și Embolo, debut la 19 ani, marea speranță a Elveției, noi am încercat însă n-am mai putut, doar tribuna mai ținându-se în viață.
„Tricolorii” s-au disipat încet după ce au fost egalați, neavând puterea să urce iar muntele roșu, deși aveau în spate mareea galbenă a suporterilor ce nu au capitulat!
România a căzut, făcând o repriză ștearsă, iar Elveția a conservat remiza, ce-i aduce 4 puncte și șanse mari de calificare.
*”Tricolorii”, o insulă galbenă într-o mare roșie
Atmosfera a fost incredibilă, asta mai ales din pricina acusticii fenomenale a stadionului. Deși depășiți numeric, cei 8.000 de români nu au cedat dominând în repetate rânduri fondul sonor, mai ales când „tricolorii” s-au aflat la conducere. „România, România” a concurat serios cu „Hoop Schwiiz”.
Echipe: *Elveția: Sommer – Lichtsteiner (C), Schar, Djourou, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri, Dzemaili, Mehmedi – Seferovic
România: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheș, D. Grigore, Raț -Prepeliță, Pintilii – Torje, B. Stancu, Chipciu – Keșeru.
Foto: Lucian DANCIU
[nggallery id=2298]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, 100 de meciuri în Europa! Jubileu remarcabil la partida cu CSO Voluntari, din sferturile Cupei CEV, în „Alba Blaj” Arena!
Volei Alba Blaj, 100 de meciuri în Europa! Jubileu remarcabil la partida cu CSO Voluntari, din sferturile Cupei CEV, în „Alba Blaj” Arena! Volei Alba Blaj, „mândria” Albei, va bifa 100 de meciuri în Europa, tocmai în fața fanilor, la partida cu CSO Voluntari, din „Alba Blaj” Arena, manșa tur din sferturile de finală ale […]
Metalurgistul Cugir, o nouă achiziție, stranierul Sanchez! Vezi legătura acestuia cu CSM Unirea Alba Iulia
Divizionara terță Metalurgistul Cugir a realizat o nouă achiziție, pe stranierul Juan Sanchez (26 de ani), jucător cu cetățenie spaniolă și columbiană Espinel Juan Manuel Sanchez se află de mai multă vreme în România și s-a alăturat pregătirii „roș-albaștrilor”, antrenorul Lucian Itu testându-l în amicalul cu ACS Mediaș, când l-a folosit fundaș dreapta Citește și: ACS […]
Amicalul CSM Unirea Alba Iulia – SKS Oskar Przysucha, din Antalya, amânat din cauza vremii nefavorabile!
Partida de verificare CSM Unirea Alba Iulia – SKS Oskar Przysucha, din Antalya, amânată din cauza vremii nefavorabile! CSM Unirea Alba Iulia, aflată în cantonament centralizat în Antalya, avea programat primul amical, cu SKS Oskar Przysucha (Polonia, Liga a IV-a, locul 9), în cursul dimineții de vineri, 6 februarie (ora 10.30, ora României). Citește și: CSM […]