FOTO REPORTAJ: Sebeșul, motorul economic al județului Alba, e puțin ”gripat”. Școală ca-n Evul Mediu!

*REVOLTĂTOR: De trei ani, 87 de elevi de clasă primară din Sebeş sunt condamnaţi la marginalizare *Copii decepţionaţi, părinţi indignaţi şi cadre didactice resemnate, în municipiul cu șomaj zero

Îţi trebuie tărie de caracter să priveşti lumea în ochi şi apoi să zâmbeşti. Asta pentru că lumea în care trăieşti suferă de un deficit serios de normalitate. Iar surprizele neplăcute vin de unde te aştepţi mai puţin: astăzi, municipiul Sebeş, Şcoala Generală numărul 2, cu predare în limba română.

Generaţia “răţuşca cea urâtă”
Pentru o generaţie, cea care a avut “ghinionul” să înceapă şcoala în 2012, e al treilea an la rând în care e batjocorită. Vorbim despre trei clase de elevi din Sebeş, cu predare în limba română, aceleaşi clase, cu aceleaşi învăţătoare şi mai ales aceiaşi copii nevinovaţi, cu toţii “raşchetaţi” de sistem, de instituţii specializate în pasarea răspunderii, de oameni dezinteresaţi şi, mai ales, cu siguranţă cinici.

În “oraşul marilor investitori”, cum e numit Sebeşul, în acest perfid, patetic El Dorado al judeţului Alba, sufocaţi de indiferenţă, 87 de copii sunt, din nou, victimele câtorva factori de decizie lipsiţi de scrupule: reduşi la statutul de cantitate neglijabilă, de când aveau doar 6 ani, copiii aceştia nu ştiu cum e să mergi la şcoală, într-o şcoală! Încă din clasa zero, ei învaţă într-o casă, luată în chirie de către şcoală şi plătită de primărie din bani publici. Ce să mai vorbim de condiţii… În pauze, nu pot alerga decât o jumătate de metru, între bănci, nu pot să bată mingea, că nu au unde, nu pot ieşi la aer în curte, decât cu “programare”, deoarece spaţiul nu are mai mult de 25 de metri pătraţi, şi nici nu pot să-şi vadă fraţii sau surorile mai mari, mai mici, şcolari şi ei. Sunt izolaţi într-o magherniţă şi-atât. Al treilea an la rând. Acum sunt pe clasa a II-a. Şcoala adevărată, cu gard frumos şi proaspăt renovată, cu poliţist la poartă dimineaţa (şi nu cu maidanezi, cum ne atrag atenţia părinţii), cu mulţi copii şi-o curte generoasă e peste drum, cam la vreo 50 de metri, însă pentru aceşti elevi expulzaţi aici sunt cei mai lungi 50 de metri din toată copilăria lor.

“Voi, cei care intraţi, lăsați orice speranță!” (Dante Alighieri)
Intrăm în curtea căsuţei cu pretenţiile de şcoală: e o linişte ciudată, apăsătoare, care ne face să ne întrebăm dacă nu am greşit, cumva, adresa, între atâtea case monotone, trase la indigo. Vedem doar câţiva copilaşi ieşiţi în pauză, la aer. Mai mult, în spaţiul acela de maxim 25 de metri pătraţi, cam cât un living ceva mai generos, n-ar încăpea. Le poţi citi în priviri nerăbdarea să dea buzna în viaţă. Sunt încă veseli şi te întrebi cum reuşesc, date fiind condiţiile de CAP (cooperativă agricolă de producţie, pentru cei care-şi aduc aminte).
Curtea căsuţei sau… pardon, a şcolii aduce mai degrabă a culoar. Îngustă, monotonă, bacoviană, se aseamănă cu un tunel, un soi de gang umed şi bolnăvicios, flancat de doi pereţi masivi, cu tencuiala căzută, muşcaţi de igrasie: un fel de celulă într-un arest absurd, fără tavan. Deasupra, o fâşie subţire de cer. În faţă, ne întâmpină o poartă metalică, în vecii vecilor închisă. În spate, pe unde am intrat, o altă poartă, săsească, babană, din lemn, de câţiva metri înălţime.

Prea ca la ţară. Sau mai rău…
O luăm la stânga şi urcăm pe nişte scări abrupte, bolovănoase, ce dau direct în… budă. Am vrea să-i spunem orişicum, grup sanitar sau baie, closet, dar absolut oricare din termenii aceştia generoşi ar fi mult prea pretenţios sau elegant pentru acea latrină. În realitate, la vederea condiţiilor dezgustătoare în care copiii sunt nevoiţi să îşi satisfacă nevoile fiziologice şi să-şi păstreze igiena personală te împresoară mila, revolta, indignarea, pe rând şi toate la un loc. O singură chiuvetă şi două „private” pentru copii, ce-s separate, formal, de un placaj din PFL – respingător, descurajant, gata să te constipe doar la vederea lor. Copiii şi apoi părinţii sau bunicii ne confirmă că toată şandramaua aceea e un chin. Pe mâini nu prea se spală, că nu apucă, n-au loc, sunt totuşi 87 de copii şi-o singură chiuvetă. Câţiva din ei vin de acasă cu gel dezinfectant şi-l folosesc să-şi cureţe mânuţele, dacă mănâncă-n pauze ceva. Date fiind condiţiile, pentru majoritatea, însă, gustarea e… un lux.

Brusc, ne loveşte revelaţia că şi cele trei învăţătoare sunt nevoite să folosească aceeaşi hazna pe post de toaletă (data viitoare, când ne-om mai întreba de ce tinerii absolvenţi fug de învăţământ, vom intui mult mai uşor răspunsul). Concluzionăm, în încercarea de-a găsi absurdului răspunsuri, că poate autorizaţia sanitară de funcţionare s-a dat pe toată şcoala, nu pe „ghetoul” propriu-zis, în care, în toate clasele, miroase a mucegai. Ulterior, aflăm de la directoarea instituţiei, doamna Verona Onofrei, că autorizaţia sanitară se dă pe declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal al şcolii. Adică nu vine nimeni să inspecteze locul în sine, să-l vadă şi să se convingă de realitatea din teren. Se merge doar pe vorbe, pe ce a declarat fosta conducere a şcolii (doamna Onofrei ocupă funcţia de director general abia din 19 ianuarie, anul curent).

Sebeşul, motorul economic al judeţului Alba, e puţin gripat. Şcoală ca-n Evul Mediu
Ne ciupim de obraz şi încercăm să ne amintim că, totuşi, suntem în Sebeş, judeţul Alba, oraşul mândru-n toate cele şi „fără de şomeri”, cum zice la gazetă. Intrăm în clase. Una e cea şi alte două hăis, acestea din urmă tip vagon: deci amărâţii surghiuniţi în ultima clasă nu au o uşă separată, să ne-nţelegem. Practic, dintr-o clasă se intră în cealaltă, pe principiul din mână-n mână… Ceea ce înseamnă că dacă un elev doreşte să meargă la baie, trebuie să deranjeze elevii din ambele clase. Pereţii, în mare văruiţi, încearcă parcă să îşi mascheze, cu stângăcie, impostura. Tavanul e brăzdat de grinzi vopsite în maro închis, debusolant, de parcă cineva s-ar fi străduit dinadins să îl predea pe Dostoievski la clasele primare. Despre estetic, evident, nu-ncape vorba. Aflăm, deloc surprinşi, că în urmă cu un timp, recent, în clasa surghiunită mai şi ploua. Petele de pe tavan au rămas martore. Noroc cu o găleată din plastic şi un lighean pe care, din proprie iniţiativă, învăţătoarea le golea din când în când.

Geamuri înguste, din cele vechi, cu o “superbă” vedere spre… nimic ne trag cu ochiul din pereţi. Începem să întrebăm: cum e acuma, iarna, e cald, e frig, cum se descurcă toţi cu o singură chiuvetă, ce fac în pauze, cum e cu soneria sau cu mersul la orele de sport, pentru care trebuie parcurs aproape un kilometru, de la “căsuţă” la sala propriu-zisă, aflată în curtea unde funcţionează Liceul Tehnologic…?
Ni se zâmbeşte amabil, resemnat. Aflăm că acum o lună şi ceva, trei zile la rând copiii au învăţat cu hanoracele pe ei, alea cu care veniseră de acasă, la 13 grade Celsius în clase, pe măsurate. Ghinion, se mai întâmplă. Toată “şandramaua” e închiriată de Şcoala Generală nr. 2, din lipsă de spaţii în “şcoala mare”, cea frumoasă, proaspăt renovată, despre care vorbeam mai sus, iar plata chiriei este suportată de primărie. Proprietarul opreşte căldura peste weekend, să facă economie. Când uită s-o pornească, e ca-n congelator. Elevii mai răcesc, se îmbolnăvesc, iau pastiluţe şi într-un final le trece. În curte n-au cum să iasă toţi deodată, n-ar încăpea, aşa că-şi dau cu rândul, la mica înţelegere, ca-ntre năpăstuiţi. E mai rău când e iarnă, nu prea aerisesc, că intră frigul şi până se încălzeşte din nou, dacă se încălzeşte, poate dura un timp, o vreme, oricum, cam mult…

Copii de clasa a II-a, care încă nu ştiu cum sună clopoţelul de la şcoală
Copiii de aici nici măcar nu ştiu cum sună soneria, în pauze. La “şcoala mare” există sonerie, aici însă le-au luat şi “dreptul” ăsta, pe lângă toate celelalte. Ar fi o şansă, dacă ar lega părinţii de gâtul maidanezilor din faţa porţii un clopoţel. Nu vrem să fim ironici, dar e de neacceptat ce se întâmplă. Copiii aceştia sunt exilaţi, excluşi, aproape deportaţi într-un “ghetou” şi sigur marginalizaţi, privaţi de dreptul fundamental la o viaţă socială, la un mediu sănătos, creativ, motivant. Şi nu de azi, de ieri, ci de trei ani, deşi li s-a promis că nu vor sta aici decât unul, până vor termina clasa pregătitoare şi apoi vor fi mutaţi în “şcoala mare” sau într-o mansardă ce ar fi trebuit construită în corpul de clădire ridicat în curtea Liceului Tehnologic, acolo unde învaţă alţi colegi de-ai lor de şcoală. De promisiuni s-a ales însă praful. Încercăm să ne punem în pielea elevilor: probabil ei aşa îşi imaginează că ar trebui să arate o şcoală, și cu siguranță că tot teatrul acesta absurd lor li se pare normal, firesc, în lipsă de-altceva.

Părinţi nemulţumiţi de condiţiile în care învaţă copiii lor
Ne-am învârtit în jurul “şcolii” până la ora 12.00, pentru a-i aştepta pe părinţi, să aflăm părerile lor. Iar aşa cum era de aşteptat, i-am găsit nemulţumiţi şi indignaţi. Una dintre mămicile unei eleve care învaţă la această “şcoală” ne povesteşte cum îşi educă copilul de acasă să trăiască în aceste condiţii precare, aşa cum le-a descris chiar ea. “Pe lângă faptul că nu e căldură suficientă, geamurile sunt sparte, la baie miroase urât de tot, nici uşile nu se închid. Nu este zugrăvit. Îi dau şerveţele umede de acasă fetiţei şi îi spun să-şi şteargă banca mereu”, a declarat mama elevei, spunând că sunt şcoli la ţară mai bine dotate şi mai curate decât aceasta. Am aflat, de asemenea, că de multe ori, învăţătoarea face curăţenie aici. Totodată, mămica ne spune că, într-un timp, părinţii nu aveau voie nici să intre în curte să-şi aştepte copiii, pe motiv că “este deranjat proprietarul”. “A scos copiii în stradă şi au venit cu bicicleta şi a dat peste ei”, a povestit aceasta. O altă mămică stă cu “frica în sân”, ca nu cumva copilul ei să cadă şi să se lovească pe scările “bolovănoase” de aici.

Învăţătoare resemnate
Învăţătoarele sunt resemnate, căci nu au ce face. La început li se promitea că vor fi mutate cu clasele de elevi, din anul 2 de şcoală. Deşi conducerea şcolii afirmă, prin vocea directorului adjunct, că învăţătoarele şi părinţii copiilor şi-au dorit să rămână aici, realitatea îl contrazice; cadrele didactice spun că au fost constrânse să rămână aici până acum, sub “ameninţarea” că dacă nu vor fi de acord, vor fi obligate să ţină cursurile după-amiaza, în şcoala mare nefiind clase libere. “Constrânse” de situaţie, învăţătoarele ne-au povestit că au încercat în nenumărate rânduri să tempereze părinţii în acest sens, în şedinţele cu ei.

Periplul nostru continuă, încercând să ne facem datoria de jurnalişti până la capăt şi să luăm punctele de vedere ale celor care practic ar fi trebuit să se îngrijească de această problemă.

Şi ajungem la preşedintele Comitetului de părinţi, Gabriel Tărâţă, membru în consiliul de administraţie al şcolii, de la care aflăm că, de fapt, problema are “rădăcini” vechi şi că în această “căsuţă” se învăţa şi acum 30 de ani, chiar el a învăţat acolo. Însă atunci, spune Gabriel Tărâţă, se putea numi şcoală, spaţiile fiind mult mai generoase, cu toată curtea, până în spate. Pe vremea aceea “căsuţa” ar fi fost a şcolii, dar proprietarul ar fi câştigat-o în instanţă, prin retrocedare, iar acum “dă cât vrea” (nr. spaţiu).

Surpriză! De anul acesta, o altă clasă învaţă într-un spaţiu amenajat în curtea Parohiei Evanghelice din Sebeş
Mai mult, aflăm de la Gabriel Tărâţă că Şcoala Generală nr. 2 “suferă” de un deficit de cinci clase la ora actuală. Adică, pe lângă aceşti 87 de elevi care învaţă în “căsuţa” luată în chirie, o clasă a III-a merge la “şcoală” într-un spaţiu amenajat în curtea Parohiei Evanghelice din Sebeş, iar cursurile unei alte clase, a IV-a, se ţin în clădirea Şcolii Generale nr. 1. Crunt. În plus, acesta ne spune că, de curând, Consiliul Local Sebeş a aprobat înfiinţarea unei noi clase, a IX-a, cu predare în limba germană, în condiţiile în care deja şcoala suferă de un deficit de spaţii.

Despre cei 87 de elevi care învaţă în casa luată în chirie, preşedintele Comitetului de Părinţi a explicat că “în momentul acesta nu ai unde îi muta. Numai dacă alţi elevi ar face ore după-amiaza, ceea ce ar fi absurd.” Este de acord, închirierea casei s-a făcut, într-un fel, înspre binele copiilor, să nu facă ore după-masa. “Am pus problema în Consiliul de Administraţie să se facă şcoală germană, în condiţiile în care se poate. Eu nu sunt împotrivă, dar să nu fie afectaţi elevii de la clasele cu predare în limba română”, a declarat acesta.

Directoarea Şcolii Generale nr. 2: “Ştiu problema. Din    prima zi când am fost acolo m-a izbit mirosul de mucegai”
Ajungem apoi la directoarea şcolii, care, deşi ocupă funcţia doar din luna ianuarie a acestui an, ne spune că este “la curent” cu problema elevilor marginalizaţi. “Ştiu problema. În prima zi când am fost acolo m-a izbit mirosul de mucegai. Nu e normal să stea copiii în acele condiţii insalubre, în municipiul Sebeş, în anul 2015, dar nici soluţii de moment nu putem găsi. Trebuie luate măsuri durabile”, a declarat aceasta, lăsând oarecum să se înţeleagă că doreşte să găsească o soluţie. Este de acord că politica de a plăti spaţii în chirie în care să înveţe copiii, este una perdantă şi se gândeşte cum să rezolve problema. Domnia sa ne-a informat, de asemenea, că sunt proiecte pe rol şi există bani pentru amenajarea sălii festive din şcoala mare, unde s-ar câştiga spaţiu pentru încă două clase.

SOLUŢIA – Retrocedarea către Şcoala Generală nr.2 a clădirii în care funcţionează Liceul Tehnologic
O soluţie viabilă şi cea mai bună, din punctul de vedere al directoarei, cât şi al preşedintelui Comitetului de părinţi, ar fi retrocedarea corpului de clădire în care învaţă elevii de la Liceul Tehnologic din Sebeş, care ar fi fost, până în 2002, în subordinea Şcolii Generale nr. 2. “Soluţia, din punctul meu de vedere, ar fi retrocedarea Liceului Tehnologic, pentru că acea cădire a fost întotdeauna a Şcolii nr. 2. Din câte ştiu, din 2002 clădirea nu mai e a noastră. Cei de la Liceul Tehnologic au încă un corp de clădire, pe strada Viilor, şi pot merge acolo. Sunt spaţii libere. Plus că Liceul Tehnologic are în subordine, ca şi structură, Şcoala nr. 1, deci acolo iarăşi sunt spaţii. De ce să stăm noi împrăştiaţi în trei corpuri de clădire, prin chirii, în spaţii insalubre? Eu am văzut care e problema, însă nu pot rezolva de azi pe mâine, trebuie rezolvat într-o ordine firească”, a declarat directoarea. În cazul acesta, ciclul gimnazial ar fi mutat în acea clădire, iar ciclul primar ar rămâne în şcoala mare, problemele fiind rezolvate din toate punctele de vedere.

Preşedintele Comitetului de părinţi, Gabriel Tărâţă, este de aceeaşi părere. ”Dacă s-ar returna înapoi Grupul Şcolar s-ar rezolva toate problemele, acolo să fie doar clasele de gimnaziu, şi aici clasele primare”. Potrivit acestuia, elevii de la Liceul Tehnologic învăţau la Liceul “Lucian Blaga”, unde se făceau ore şi după-masa.

Am încercat să luăm legătura şi cu primarul municipiului Sebeş, Alexandru Dăncilă. Contactat telefonic, fiind plecat la o întrunire în Alba Iulia, după cum ne-a spus secretara, acesta ne-a declarat că îi este cunoscut “fenomenul” de mult timp şi că problema nu e de astăzi. Primăria a încercat să vină în sprijinul elevilor şi plăteşte chiria, însă se pune întrebarea de ce s-a aprobat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba derularea activităţii didactice în alte spaţii decât cele aparţinând şcolii. Iar răspunsul de la inspectorat am încercat să-l primim noi. După mai multe tentative nereuşite de a vorbi cu inspectorul general Sandea, o reprezentată a ISJ ne spune că nu e de competenţa inspectoratului să găsească spaţii, ci a primăriei şi a directorului şcolii. De asemenea, aceasta ne-a informat că au fost puşi la curent cu privire la faptul că atât primarul, cât şi direcţiunea urmau să meargă la toate şcolile din Sebeş, pentru a identifica spaţii libere. Reprezentantul ISJ a promis de asemenea că se vor face presiuni pentru ca această problemă să fie rezolvată, oferindu-se soluţii altenative, cum ar fi o modificare a circumscripţiilor arondate şcolii.

Cu 4 săli de clasă libere la începutul acestui an şcolar, s-a ales marginalizarea copiilor şi irosirea banului public
În „oraşul în care economia duduie”, managementul nimicului, al derizoriului şi al retoricii de staniol a căpătat un rang de artă. Sunt bani şi se găsesc soluţii pentru atât de multe… priorităţi. Pentru copiii ăştia, însă, ultimii trei ani au arătat la fel: ca în Evul Mediu. Paradoxal e că întreaga problemă s-ar fi putut rezolva şi fără bani, cu puţin mai mult interes. În ziua în care citiţi aceste rânduri, patru săli de clasă stau goale, nefolosite, în clădirea Şcolii Generale numărul 1. Acolo sunt şi alţi elevi, e curte, sunt toalete decente şi cam tot ce n-au, dar îşi doresc cei 87 de “protagonişti ai scenetei stupide” de care v-am vorbit mai sus. Tot goale erau, acele patru săli de clasă, şi la debutul acestui an şcolar, aflăm cu stupoare. De ce însă municipalitatea a preferat să închirieze nişte spaţii insalubre, improprii, duhnind a mucegai şi a ales nu doar să izoleze aceşti copii, ci şi să cheltuiască aiurea banul public, când avea soluţia la îndemână, n-am reuşit să aflăm.

Nu şcoala tâmpeşte omul, ci omul tâmpeşte şcoala!
În concluzie, nu şcoala tâmpeşte omul, ci omul tâmpeşte şcoala. Şi o face sistematic, cu o perseverenţă pentru care l-ar invidia orice fachir. Ne batem joc de valori, ştergem pe jos cu principii, coborâm tot mai jos pe scara demnităţii umane, batjocorindu-ne până şi propriii copii. E drept, fiecare individ are un fel al lui, unic, de-a se lăsa călcat în picioare. Dar de ce să-ţi faci preş din copilărie şi din copii? Nu e prea mult? Nu e prea crud?…

Post scriptum: În urma demersurilor noastre, ale părinţilor şi ale unui grup de cadre didactice aparţinând Şcolii Generale nr. 2, în şedinţa de vineri, 28 februarie 2015, Consiliul Local Sebeş a hotărât, în cele din urmă, retrocedarea clădirii date în folosinţă Liceului Tehnologic Sebeş, în urmă cu 13 ani, către Şcoala Generală nr. 2, în proprietatea căreia se afla, de fapt, înainte.
Alexandra MATEŞ,
Teo NEGURĂ

[nggallery id=103]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI