FOTO| Radu Todoran, unul din oamenii cu care Alba se mândrește. Care este povestea omului care a fost la cârma fabricii „Apulum”

Pe numele său Radu Matei Todoran, „Omul de lângă noi” pe care vi-l prezentăm astăzi s-a născut în data de 11 octombrie 1954, în satul Pianu de Sus, comuna Pianu, într-o familie de dascăli.

Atât tatăl, cât şi mama erau originari din Pianu de Jos, unde locuiau bunicii la care îşi petrecea cu drag vacanţele. Familia din partea tatălui său avea o bogată tradiţie ţărănistă, unul dintre unchi, avocatul Todoran, fiind chiar deputat ţărănist şi multă vreme secretarul particular al eminentului politician transilvănean Iuliu Maniu, dar s-a stins din viaţă în puşcăriile comuniste alături de mentorul său.

Un alt unchi, fratele tatălui, Ioan Todoran, plutonier al Armatei Române şi comandant al unui pluton de infanterie, a murit ca un erou încercând să ia cu asalt o casă de grofi din Tiszalok, o localitate la est de orașul Miskolc, aflat în nord-estul Ungariei la circa 60 km de actuala graniță cu Slovacia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, murind în brațe cu o fetiţă pe care a încercat să o salveze dintre focurile încrucişate ale combatanţilor. „Când a văzut fetiţa tremurând pe scări, la parter, comandantul nostru s-a aruncat înainte, a luat-o în braţe şi a încercat să iasă afară. Atunci, de la etaj, un glonţ a străpuns umărul fetiţei oprindu-se în inima curajosului român. Nimic nu l-a mai putut salva! Noi, de mânie, am aruncat totul în aer, n-a mai rămas piatră pe piatră”, povestea un fost camarad al eroului din Pian.

Din partea mamei, familia Savu, a dat ţării şi ea oameni importanţi, printre care directorul general al Băncii Albina, dar şi pe neobositul general de vânători de munte Cornel Savu, unul dintre apropiaţii generalului Mociulschi şi fost comandant interimar al Armatei Române rămase în ţară după ce principalele trupe trecuseră Prutul din ordinul mareşalului Antonescu.

Când a împlinit 9 ani, s-a mutat cu familia în Cugir, un orăşel inedit, cu o populaţie pestriţă şi o fabrică în plină dezvoltare. Produsele principale erau armele (pistoale, pistoale – mitralieră, mitraliere dar şi temutele KPV-uri). Pe lângă acestea, se produceau şi aparate electrocasnice (maşini de spălat şi de cusut) dar şi maşini-unelte. „Pentru mine, singurul oraş recunoscut era Sebesul. Noi, la Pian, ne doream mereu să vizităm acest oraş! Cugirul a apărut mai târziu în conştiinţa noastră.

Tot mai multă lume îl căuta pentru locuri de muncă bine plătite (unele poate prea bine) dar şi pentru a obţine o locuinţă şi un trai mai bun. Acolo, în Cugir, am cunoscut o mare varietate de oameni: unguri, saşi, italieni, slovaci. Era un mic Babilon cu 3 restaurante şi două grădini de vară mai acătării, pline mereu de muşterii cu bani mulţi. Aveam, desigur, şi două cluburi muncitoreşti şi un liceu. Oamenii, în schimb, erau civilizaţi, atenţi, cu frica lui Dumnezeu! N-am ştiut niciodată ce înseamnă «conflicte interetnice» că astăzi şi nici ură de rasă. Singurele «bătălii» care mai apăreau erau acelea dintre locuitorii cartierului Cindeni şi restul lumii, «barabele», cum ne numeau ei pe noi, cei veniţi din alte localităţi, tot mai rare, cu trecerea timpului”, și-a amintit Radu Todoran.

A absolvit Liceul Teoretic din Cugir unde a fost mereu premiant, iar la îndemnul unui unchi care era director de teatru în Braşov, a intenţionat să dea admitere la specializarea regie de film. Dar, întrucât numărul locurilor se redusese drastic, a optat pentru chimie industrială, unde a fost atras de chimia silicaţilor şi a compuşilor oxidici!
„Citisem în revista «Magazin» un articol interesant care se numea: «Chimia siliciului, chimia viitorului» şi am fost foarte impresionat de fibre optice, semiconductori, circuite integrate, microprocesoare, sticle fotosensibile, porţelanuri fine, cristaluri, faianţă, gresie etc. O lume nouă îşi făcea astfel loc pe pământ: lumea silicaţilor şi a compuşilor oxidici, care însemna progres şi, în final, digitalizare!”, a spus inginerul.

A devenit astfel student al Universităţii Tehnice din Timişoara, în anul 1975. Pe atunci Timişoara era un oraş cosmopolit, multietnic, cu adânci rădăcini europene. Aici s-a şlefuit ca persoană, ca specialist în chimia silicaţilor, dar şi ca om de cultură. A fost pe toată perioada studenţiei redactor la respectată revista „Forum studenţesc”, iar timp de 3 ani a condus, în calitate de președinte, unul dintre cele mai mari cenacluri studenţeşti din ţară: „Alma Mater Timisensis”.
I-a avut alături în diverse reuniuni sau spectacole pe Constantin Mărăscu, Ioan T. Morar, Mircea Bârsilă, Ioan Monoran, Horia Dulvac, Gheorghe Crişan, Marcel Berbecaru, Doru Stănculescu, Marius Mihalcă sau trupa rock Progresiv TM, etc.

După terminarea studiilor a fost repartizat la Întreprinderea „Refractara” din Alba Iulia. A devenit cunoscut în urbe mai degrabă de pe urma unei întâmplări, pe care ne-o povesteşte cu plăcere. „Într-o zi, stagiar fiind, m-a chemat secretarul de partid pentru a-mi da sarcina să organizez în sala de şedinţe o expoziţie permanentă cu produsele fabricii. M-am apucat de treabă împreună cu o femeie de serviciu şi un mecanic de la întreţinere. Prima activitate a fost aceea de curăţenie. Săraca femeie de serviciu mătura, ştergea praful, spăla geamurile, iar eu şi mecanicul ne uitam la ea.

Mi s-a părut penibil ca doi vlăjgani să păzească o biată femeie care lucrează, aşa că am pus şi noi mâna unul pe mătură, altul pe găleată şi perie şi ne-am apucat de lucru. S-a întâmplat ca exact atunci să treacă pe acolo ziaristul Horia Sandu, pe care îl cunoşteam drept un om vesel, plin de umor. Acesta n-a pierdut ocazia şi a dat o ştire potrivit căreia că inginerul Radu Todoran şi-a început stagiatura la mătură şi găleată! Ştirea mi-a făcut bine şi am dobândit un soi de celebritate locală”, povestește, zâmbind, Radu Todoran.

Tot în acea perioadă, el a înfiinţat împreună cu Relu Puşcău şi Iosif Gligor, şefii Clubului Tineretului Alba Iulia, un cenaclu literar artistic numit „Apulum”, care a dat spectacole atât în Alba, cât şi în județele limitrofe. Au recitat pe scena cenaclului poeţii Dumitru Mălin, Nicu Murgășanu, Elena Plămadă, Maria Fornade, Geo Alungulesei, Angela Târziu, fraţii Virgil şi Jean Lăncrănjan, dar şi marele umorist Liviu Oros sau cântăreţii Gabriel Dorobanţu, Gabriel Cotabiţă ori Vali Şerban. Acompaniamentul era asigurat de minunata formaţie pop-rock „Oxigen” (Adrian Popa – chitară bass și voce, Mihai Romcea – chitară și voce, Daniel Bordeu – tobe, Daniel Papeș – chitară bass și Mugurel Docan/Sorin Gherghel – clape).

În paralel, Radu Todoran a făcut parte și a condus echipajul Albei la întrecerea artistică între judeţe, care era televizată, reușind performanța de a ajunge până în semifinalele concursului naţional. Din echipaj au mai făcut parte, printre alţii, regretatul prof. univ. Filimon Stremțan sau celebrul interpret de muzică populară Nicolae Furdui – Iancu. „Îmi amintesc că am cerut Inspectoratului Şcolar Județean un profesor tânăr de limba română care să participe la proba de literatură. «Pilele şi relaţiile» au început să funcţioneze, iar presiunile s-au amplificat. Aşa că, pentru a elimina orice umbră de îndoială, am hotărât, în calitate de şef de echipaj, să concurez eu însumi, inginerul, la proba de literatură! Norocul meu a fost că am obținut nota maximă, altfel cine ştie prin ce colţuri de ţară m-ar fi exilat mai marii vremii!”, mărturisește inginerul Todoran.

În anul 1985, Radu Todoran s-a transferat la Fabrica „Porțelanul”, actualmente „Apulum”, unde a ocupat pe rând funcţiile de inginer în cercetare, şef de atelier, inginer-şef, director general adjunct şi director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, unde a activat 24 de ani, poate cei mai efervescenţi din istoria fabricii, trecute prin revoluţie, dar şi prin privatizare, începută în 1992 și finalizată în 1993. „Apulum” a fost prima întreprindere din sectorul producţiei care s-a privatizat prin metoda „privatizării rapide” şi care funcţionează şi astăzi, în timp ce toate celelalte mari fabrici de porţelan din ţară s-au închis mai devreme sau mai târziu. „Îmi aduc aminte cu plăcere de anii ‘90 când marfa se vindea singură. Toată lumea cumpăra produse de la noi spre a le vinde în Ungaria, Şerbia sau Turcia cu preţuri duble sau chiar triple! Se acţiona la «micul trafic», iar telefoanele noastre, ale conducerii, se înroşeau de atâtea convorbiri. Toată lumea vroia să cumpere marfă! La mine suna telefonul zi şi noapte! La un moment dat, a trebuit să-mi schimb numărul de acasă spre a putea avea linişte! Mulţi dintre actualii mari privatizaţi ai judeţului au început cu vânzarea porţelanului de Alba Iulia! Nu era nimic ilegal în aceste tranzacţii, regretul era că nu puteam să satisfacem toată cererea!”, a spus fostul director.

El a menționat că, în anul 2007, un grup italian numit „Rody Time” şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra acţiuni ale fabricii, astfel că mulţi dintre acţionari au început să vândă, iar încet, încet, firma a trecut în mâinile italienilor. „Am vândut şi noi, cei din conducere, care deţineam controlul. Au venit noii acţionari, care mi-au propus să conduc afacerea şi să mergem împreună mai departe. Am făcut-o pentru încă ceva timp, dar între noi nu exista o anume compatibilitate. Ei vizau o dezvoltare cantitativă. în timp ce eu doream una calitativă. Aşa că, fără prea multă discuţie am plecat, fără regrete. Stătusem prea mult: 24 de ani! În Vest, media este de 7-8 ani, eu o depăşisem de 3 ori! Am avut colaboratori buni: Ioan Voican, Liliana Iţul, Andrei Barbu, Napol Popescu, Aurica Goleanu!

Un gust amar însă mi-a lăsat un articol de presă din 2009, care mi-a generat cele mai negre clipe din viaţă. Să-i fie ruşine celui care l-a scris, dar şi furnizorului acelor informaţii mincinoase. Titlul era cam aşa: «Corabia «Apulum» ia apă, iar directorul general Radu Todoran fuge ca şobolanii în timpul naufragiului». Nişte nemernici de ziarişti care trecând peste orice normă deontologică, fără să-mi ceară măcar părerea, au aruncat cu noroi în mine! Din aceste motive este ţara aceasta acolo unde este, pentru că nişte cozi de topor plătite au măcinat oameni şi conştiinţe! «Apulum» funcţionează şi astăzi! Trei zile nu am ieşit din casă, de ruşine!”, a spus Radu Todoran, și acum profund mâhnit de acea întâmplare.
Ar mai fi de pus că imediat pe 12 februarie 1990, imediat după revoluţie, împreună cu Nicu Murgasanu şi Dumitru Mălin, a editat primul săptămânal privat din judeţ și printre primele 5 din ţară: „Acum”, atunci un mare succes pentru presa liberă din judeţ! Drept recompensă, timp de 7 ani el a fost preşedinte al Centrului Internaţional de Presă constituit cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, la Alba Iulia.

Între timp a pregătit şi a publicat primul său volum de poezie „Lumina din propria-mi umbră”. În 2009, a susţinut un doctorat în management la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar apoi a funcţionat timp de 11 ani în calitate de cadru didactic titular al Catedrei de management-marketing al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, de unde s-a pensionat la sfârșitul anului 2019.

A publicat în calitate de autor sau coautor 9 cărţi de specialitate şi peste 50 de articole în reviste prestigioase din întreaga lume. Este membru al mai multor organisme de rang universitar, naţionale şi internaţionale: Marketing Research Association Washington (SUA), European Marketing Academy Bruxelles (Belgia), AFM Marketing Paris (Franţa). În anul 2016, a obţinut titlul de „Profesor Steinbeis” al uneia dintre cele mai redutabile firme la nivel mondial de transfer tehnologii, Steinbeis Germania. Tot de atunci este și director al Centrului de Transfer Tehnologic şi Inovare Alba Iulia.

În anul 2019, a publicat al doilea său volum de poezie „Aş vrea să fiu iarăşi mesteacăn”, care s-a bucurat de o critică favorabilă la toate nivelele, iar în 2020 a lansat volumul de proză scurtă „Clopote de lemn”, care a obţinut premiul naţional pentru proză al Centrului Cultural Oravița, împreună cu Asociaţia „Mittle Europa”, cu sediul la Viena, şi al revistei bilingve „Arte”, cu sediul la Udine (Italia). În același timp, „Clopote de lemn” a obţinut Premiul „Călătorul” pentru proză scurtă al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România”.

Așadar, elementele care-l definesc pe Radu Todoran sunt „porțelanul de Alba Iulia”, cariera universitară și talentul scriitoricesc. Un om cu care județul Alba se mândrește!

Vă mulțumesc și vă doresc viață lungă, sănătate și bucurii alături de soția dvs., prof. Adriana Todoran, fost inspector școlar de limba română, fiul Tudor și nora dvs. Diana, și de toți cei dragi!

Robert GHERGU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI