FOTO: ”Punți între sate” reabilitate de elevii de la Colegiul Economic DPM Alba Iulia
20 de elevi ai colegiului albaiulian, membrii ai Clubului Impact AMINTA, coordonați de profesorii Ungureanu Irina, Toth Cristina și Cetean Emil implementează în perioada 30 noiembrie 2017-20 ianuarie 2018 un proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității.
Astfel, elevii au identificat o problemă, respectiv deteriorarea unui pod care leagă satele Oarda de Jos și Limba și a unei troițe din apropiere. Tot ei au fost cei care au găsit o soluție privind recondiționarea și curățarea acestora prin revopsirea balustradei de protecție precum și decolmatarea și redecorarea troiței (curățire, lăcuire și împodobire cu flori). Și cum pentru orice trebuie bani tot elevii, ajutați de dascăli, au întocmit necesarul de materiale, au elaborat bugetul și au derulat o campanie pentru obținerea fondurilor.
Proiectul ”Punți între sate” se desfășoară în mai multe etape, respectiv pregătirea și comercializarea a 300 de brioșe și a 200 de fursecuri în baza de practică a colegiului, confecționarea a 100 de stickere și o ultimă etapă recondiționarea podului și a troiței. Proiectul a fost finanțat de către Fundația Noi orizonturi pentru tineri și comunitate prin rețeaua IMPACT și susținut de Primăria Alba Iulia și de Florăria Maria.
Așa cum ne-a precizat și directorul Cristian Dincă, ”proiectul își propune să dezvolte abilitățile practice și estetice ale tinerilor, precum și aprofundarea conceptelor de voluntariat, muncă în folosul comunității în echipă și toleranță”.
[nggallery id=5012]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională
Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională Sonia Maria Munthiu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Mai […]
VIDEO | 13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star”
13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star” La sfârșitul săptămânii trecute, în București s-a desfășurat etapa națională de calificare a prestigiosului concurs de dans modern „Dance Star”. Prezentă pentru prima dată la această […]
RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura
RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura Primăria unei comune de munte din Alba a făcut apel la cetățeni să raționalizeze consumul de apă în următoarea perioadă. „Datorită unor lucrări de mentenanță programate în cadrul companiei Hidroelectrica, la stațiile din zona noastră debitul de apă destinat […]