Ştirea zilei

FOTO: PROTEST spontan în Piaţa Centrală din Roşia Montană. Peste 500 de mineri şi localnici cer demararea proiectului

Alexandra Mates

Publicat

în

După declaraţiile descurajatoare ale preşedintelui Senatului, Crin Antonescu şi premierului Victor Ponta, cum că proiectul va fi respins de Parlament, peste 500 de mineri şi localnici din Roşia Montană se revoltă acum, susţinând necesitatea demarării investiţiei miniere. De la ora 8.00, aceştia protestează în Piaţa Centrală din Roşia Montană.

Petrecerea Divorțaților

Liderul Sindicatului Viitorul Mineritului din Roşia Montană, Cristian Albu a declarat în exclusivitate pentru ziarul Unirea că „oamenii sunt hotărâţi să stea în stradă până când vin reprezentanţii autorităţilor să discute cu ei. Mai mult, ei vor să blocheze drumul judeţean, să meargă în marş de la Roşia Montană spre Alba Iulia”.

La faţa locului sunt chemaţi politicienii din Parlament şi din Guvern dar şi premierul Victor Ponta pentru a lua o decizie clară cu privire la demararea proiectului de la Roşia Montană.

Protestatarii scandează lozinci precum „Vrem minerit la Roşia Montană”, „Vrem locuri de muncă”, Jos şomajul, „Ne-am săturat de atâta aşteptat”.

Amintim că preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important.

Crin Antonescu, a afirmat în urma unei intâlniri a parlamentarilor liberali, că proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană nu va fi susţinut de PNL.

Premierul Victor Ponta a declarat luni, că proiectul de lege privind exploatarea aurului de la Roşia Montană va fi pus pe ordinea de zi a Senatului şi va fi respins fără a mai exista nicio dezbatere deoarece toate forţele politice şi-au exprimat deja punctul de vedere, majoritatea declarându-se împotriva proiectului.

“Trebuie doar dat votul pe proiect (n.r. în Parlament) pentru a se închide discuţia. Ce rost mai are să facem comisie dacă liderii politici s-au pronunţat înainte de dezbatere. Trebuie ca Senatul, unde e proiectul, să îl respingă în procedură de urgenţă, apoi la Cameră se va întâmpla la fel“, a precizat Ponta.

Sindicaliştii de la Viitorul Mineritului au trimis şi o scrisoare deschisă preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, pe care o redăm mai jos:

„Domnule Crin Antonescu, nu blocaţi proiectul Roşia Montană!”

Domnul preşedinte al Senatului,

Veţi candida anul viitor la alegerile prezidenţiale. Înţelegem emoţiile pe care protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană vi le-au provocat, dar ţinem să subliniem că românii din toată ţara vor să muncească, nu să protesteze. Spaima cea mai mare a românului de rând este ziua de mâine, nu o pancartă. Cea mai mare frică a noastră, ca părinţi, este ce punem mâine în farfurii copiilor noştri, nu o serie de lozinci. Majoritatea românilor vor locuri de munca si au nevoie de orice sansa poate apărea – inclusiv cea de la Roşia Montană. Iar, din punctul nostru de vedere, rolul unui politician, ca şi dvs., este să ţineţi cont şi de vocea noastră, a celor care nu avem locuri de muncă şi niciun fel de perspectivă pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru familiile noastre.

De ce nu aţi încercat, domnule Antonescu, să ne ascultaţi, măcar, şi nouă necazul? De ce nu aţi dat, domnule Antonescu, şansa ca argumentele ambelor tabere să fie expuse şi, de ce nu, înţelese de toată lumea? De ce credeţi că sunt mai importante protestele unor tineri în Bucureşti decât vocea, poate tăcută, a celor care trăiesc în sărăcie şi disperare, peste tot în ţară? În faţa unor probleme sociale atât de brutale, în faţa unor beneficii economice de care s-ar fi bucurat întreaga Românie, de ce aţi ales calea facilă a refuzului fără o dezbatere reală? De ce ne luaţi şansa de a munci cinstit, doar pentru că aţi fost impresionat de stradă?

Tot ceea ce noi, oamenii de aici, dorim să facem în anii următori este să muncim. Să muncim cinstit, aşa cum au făcut-o generaţii şi generaţii înaintea noastră. Şi suntem convinşi că, la fel ca noi, sunt multe alte milioane de români care doresc, la fel, să muncească. Vrem să muncim, să plătim taxe şi impozite, să contribuim fiecare, după puterea şi priceperea sa, la dezvoltarea economică a României.

Noi suntem oameni simpli, nu avem luxul unor opţiuni care să ne îndepărteze de aceste locuri. Aici am crescut noi, aici vrem să ne creştem şi copiii. De ce refuzaţi o iniţiativă privată, de ce ne refuzaţi nouă dreptul la muncă, fără o analiză, fără o deliberare, fără a ţine cont că, în spatele acestui subiect, noi am fost, suntem şi vom fi şi pe viitor tot aici?

Domnule Antonescu, prin decizia dvs. aţi dezamăgit oamenii din Ardeal care încă vedeau în dvs. o speranţă de mai bine. Chiar dacă poate nu va mai ajuta la nimic, vă cerem, în final, domnule Antonescu, să reveniţi asupra deciziei dvs. şi, dacă ţineti la soarta a mii şi mii de oameni din zona Alba, vă rog domnule preşedinte să renunţaţi a mai bloca acest proiect. Avem mare nevoie de aceste locuri de muncă, şi încă vă aşteptăm aici, în zonă, să vă spunem aşezat şi liniştit problemele noastre.

Cu încredere într-un răspuns favorabil,

Cristian Albu, Preşedinte Sindicatul Viitorul Mineritului Roşia Montană”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere

Ioana Oprean

Publicat

în

Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]

Citește mai mult