FOTO | Primarul Gabriel Pleșa s-a întors, OFICIAL, în PNL: „Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism”
Primarul Gabriel Pleșa s-a întors, OFICIAL, în PNL: „Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism”
Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat oficial, așa cum ziarulunirea.ro a anunțat, faptul că se va întoarce în Partidul Național Liberal.
În cursul zilei de luni, 11 decembrie, primarul Gabriel Pleșa a avut o întâlnire cu președintele PNL Nicolae Ciucă, alături de Ion Dumitrel, președintele PNL Alba și europarlamentarul Mircea Hava.
„Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism, ci de o alegere înțeleaptă, cea de a reîntregi și întări o echipă care, trecând peste orgolii și asumându-și erorile din trecut, poate performa mai bine ca oricare alta!
Dincolo de opțiunea personală și de firescul deciziei de astăzi, asta din punct de vedere afectiv și doctrinar, a contat, în proporție covârșitoare, și mesajul venit din partea albaiulienilor.
Alba Iulia este un municipiu de dreapta. Așa a fost și trebuie să fie în continuare, iar o majoritate puternică, consolidată în rândul Partidului Național Liberal, este garanția unui ritm de dezvoltare edilitară mult mai alert. Dovedit, de altfel, la nivelul județului, de către domnul președinte Ion Dumitrel.
Îmi doresc același lucru pentru Alba Iulia, aceeași susținere, implicare și viteză de implementare și pentru toate proiectele de importanță majoră pentru municipiul nostru.
„Unirea face puterea!” și, vă spun cu toată sinceritatea, realitatea acestor 3 ani de mandat mi-a arătat că oricât de muncitor, bine pregătit și bine intenționat ar fi un edil, în lipsa susținerii unei familii politice puternice, orice demers este infinit mai greu de dus la bun sfârșit. Energia irosită până mai ieri, pentru a destabiliza și zădărnici eforturile administrației pe care o conduc, va fi, începând de astăzi, canalizată spre îndeplinirea obiectivelor actuale și viitoare.
Citește și: SURSE | Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa se reîntoarce în PNL: Astăzi, se va întâlni cu Ciucă pentru ”a bate palma”
Sunt convins că împreună cu președintele CJ Alba vom găsi cele mai bune soluții pentru accelerarea dezvoltării municipiului Alba Iulia, pe toate planurile. Iar echipă înseamnă și majoritate în consiliul local, unul care să facă administrație, nu doar politică!
Pentru toate aceste considerente, astăzi am convenit această poziție și cu conducerea centrală a PNL. Îi mulțumesc cu această ocazie deputatului Florin Roman, cel care m-a sprijinit în luarea acestei decizii. Sunt conștient că această schimbare îmi va atrage și antipatii, dar, din fericire, pe acelea le voi suporta doar eu, nu întreaga comunitate! Pentru ea, pentru oraș, pentru întreg municipiul, drumul meu continuă alături de PNL.
Colegilor din USR, celor care au muncit alături de mine pentru Alba Iulia, care au dat dovadă de profesionalism și care au pus mereu interesul comunității înaintea celui personal ori de partid, le mulțumesc! Nimic nu am realizat singur, nu fără aportul și sprijinul lor, echipa din spatele echipei. Pentru calitatea lor umană garantez oricând și știu că Alba Iulia îi va avea în continuare alături.
Dumnezeu să binecuvânteze Alba Iulia!”, a transmis primarul Gabriel Pleșa, prin intemediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Un localnic din Apuseni, colecție impresionantă de radio-uri: Are peste 200 de aparate, majoritatea funcționale, iar cele mai vechi au fost fabricate în 1939
Un localnic din Apuseni, colecție impresionantă de radio-uri: Are peste 200 de aparate, majoritatea funcționale, iar cele mai vechi au fost fabricate în 1939 „… fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi” scria Nicolae […]
UPDATE VIDEO | Accident MORTAL pe DJ106G, în Sibiu: O femeie din Alba a DECEDAT după impactul violent dintre două mașini
PLAN ROȘU de intervenție pe DJ106G, în Sibiu: O persoană în stop cardio-respirator și alte șase rănite, după impactul violent dintre două autoturisme Un accident rutier grav a avut loc duminică seara în județul Sibiu, pe DJ106G. O persoană este în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două mașini. A fost activat planul roșu de […]
Cum au fost pedepsiți mai mulți elevi din Alba care ascultau radio Europa Liberă într-un dormitor de cămin, la începutul anilor 80: Securitatea și operațiunea „Eterul”
Cum au fost pedepsiți mai mulți elevi din Alba care ascultau radio Europa Liberă într-un dormitor de cămin, la începutul anilor 80: Securitatea și operațiunea „Eterul” În vremea comunismului, ascultarea emisiunilor de la radio Europa Liberă era interzisă, iar cei care erau depistați că o fac primeau mustrări publice, iar unii aveau dosare de urmărire […]
