Sport

FOTO: președintele FRF, Răzvan Burleanu, duminică, 1 aprilie, la Alba Iulia, la deschiderea oficială a cursului pentru Licența B UEFA: „Pentru un fotbal mai bun, avem nevoie de jucători mai buni și antrenori mai buni”

Dan HENEGAR

Publicat

în

În 1 aprilie, de Paștele catolic și Floriile ortodoxe, Răzvan Burleanu, actualul președinte al FRF a fost prezent în Alba, acesta participând la la deschiderea oficială a cursurilor pentru Licența B UEFA, la Alba Iulia, dar și la selecția de pe „Arena Cugir”, din cadrul proiectului „Performanța are viitor”.

În premieră națională, la Alba Iulia se va organiza în acest an cursuri pentru obținerea Licenței B UEFA, până acum acestea desfășurându-se doar în București. Este o realizare importantă a Asociației Județene de Fotbal Alba și în special a antrenorului Alin Hancăș. “Obiectivul fiecăruia dintre cei prezenți aici este să avem un fotbal mai bun. Acest program de pregătire al viitorilor antrenori trebuia descentralizat, zona de management și zona sportivă fiind printre prioritățile noastre ca federație, importantă fiind și colaborarea cu mediul universitar. Pentru a avea un fotbal mai bun, trebuie jucători mai buni, iar pentru a avea fotbaliști mai buni ai nevoie de antrenori mai buni. Cu muncă și pasiune puteți atinge acest lucru, obiectivul nostru fiind să creștem fotbaliști și antrenori care să ajungă în occident”, este, în rezumat, discursul actualului președinte al FRF, care se va bate în 18 aprilie, cu Ionuț Lupescu, pentru un nou mandat în fruntea fotbalului autohton.

La deschiderea oficială au fost prezenți Răzvan Burleanu, împreună cu Daniel Breaz, rectorul Universității “1 Decembrie 1918”, Dan Apolzan (conjudețeanul nostru), Mihai Stoichiță și Gabriel Bodescu – reprezentanții FRF, alături de Cristian Petropulos (președintele AJF Alba) și Mihai Dăscălescu (oficialul Unirii Alba Iulia, reprezentantul Ligii a 3-a în Comitetul Executiv). “Este un proiect extraordinar ce se întinde pe 4-6 ani și nu am greșit prin această opțiune, alegerea zonală este una foarte foarte bună. Sunt legat sentimental de Alba, iar aici, la Alba Iulia este centrul aniversării Centenarului Marii Uniri. În proiect voi intra și alte orașe mari precum Timișoara sau Constanța”, a spus Dan Apolzan, directorul Școlii Federale de Antrenori, completat de Daniel Breaz: “Noi, universitatea suntem alături de tot ce înseamnă promovarea sportului românesc și susținem acest demers, mai ales că avam în cadrul instituției și specializarea Educație Fizică și Sport

*Mihai Stoichiță: “Intrați într-o lume de șacali”

Cel mai interesant discurs l-a avut Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, care pe un ton de glumă serioasă s-a adresat cursanților: “Intrați într-o meserie pe care eu mă pregătesc să o părăsesc, aveți speranțe mari, dar atenție că intrați într-o lume de șacali. Trebuie să știți ce vreți să deveniți, antrenori de fotbal sau profesori de fotbal”. Luni, Răzvan Burleanu își va prezenta proiectul pentru alegerile din 18 aprilie, fiind al doilea candidat, după Ionuț Lupescu, ce se întâlnește cu votanții din județ. Cei 21 de aspiranți la diploma de antrenor, între care trei din Alba, Ovidiu Crișan (jucător la Viitorul Sîntimbru), Cornel Pereat (antrenor CS Ocna Mureș) și Dan Bara (Navobi Cricău), dar și Albuț și G. Giurgiu (jucători activi la “U” Cluj) vor parcurge trei module a câte 5 zile, 1-5 aprilie, 14-18 mai și 11-15 iunie, iar în 2-4 iulie sunt prevăzute examenele propriu-zise. Vor licenția antrenorii Dan Apolzan, Răzvan Rotaru, Ciprian Urican, Alin Hancăș, Valentin Sinescu, Bogdan Merișanu, Costi Giurescu, Dan Iordăchescu, dar și Florian Brumaru.

[nggallery id=5390]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]

Citește mai mult