FOTO| Preșcolarii de la GPP Nr.9 din Alba Iulia, au sărbătorit în avans Ziua Mondială a Apei printr-o vizită la SGA
Preșcolarii de la GPP Nr.9 din Alba Iulia, au sărbătorit în avans Ziua Mondială a Apei printr-o vizită la SGA
La 22 martie, în fiecare an, este Ziua Mondială a Apei, o zi dedicată concentrării atenției asupra problemelor legate de apă pe care anumite locuri de pe glob le întâmpină.
Preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit Nr.9 din Alba Iulia, au sărbătorit în avans evenimentul printr-o vizită la SGA – Sistemul de Gospodărire a Apelor din Alba Iulia, instituție parteneră cu grădinița de mai bine de 10 ani și parteneri educaționali în proiectul „Micii Ecologiști ai Cetății”, proiect ajuns la a XI ediție în acest an.
În urma vizitei, preșcolarii au aflat informații despre activitatea instituției, despre cum putem preveni poluarea și a beneficia de apă de calitate!
Calitatea resurselor de apă este din ce în ce mai mult ameninţată de poluare, iar micii preșcolari, viitori adulți, trebuie să afle că apa curată ne oferă şansa la o viaţă mai sănătoasă, iar calitatea vieţii se reflectă în comportamentul fiecăruia dintre noi faţă de apă, protejarea şi conservarea calităţii ei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
7 august 2026 | Cod portocaliu de furtuna în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și grindină. RO-ALERT emis pentru localitățile vizate
7 august 2026 | Cod portocaliu de furtuna în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și grindină. RO-ALERT emis pentru localitățile vizate Meteorologii ANM au emis vineri după-masa o avertizare cod portocaliu de furtuni valabilă în câteva localități din Alba. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și grindină. A fost emis RO-ALERT pentru zone vizate. Codul […]
FOTO | Al doilea accident rutier la Bucium Cerbu: Încă o mașină s-a răsturnat în zona Dealul Mare
Al doilea accident rutier la Bucium Cerbu: Încă o mașină s-a răsturnat în zona Dealul Mare Un al doilea accident rutier a avut loc vineri după-masa la Bucium Cerbu. Încă o mașină s-a răsturnat în zona Dealul Mare, în decurs de o oră. Citește și: UPDATE FOTO | Accident la Bucium Cerbu: Un șofer rănit […]
Cum gestionează SGA Alba rezervele de apă în plină secetă: „Alimentarea populației este prioritară”. Ce spune directorul despre Barajul Mihoești
Cum gestionează SGA Alba rezervele de apă în plină secetă: „Alimentarea populației este prioritară”. Ce spune directorul despre Barajul Mihoești Debitele unor cursuri de apă din județul Alba, precum pâraiele Valea Caselor și Valea Brătinesei, din zona Câmpeni, au scăzut considerabil din cauza secetei și a temperaturilor ridicate, însă alimentarea cu apă a populației nu […]