Curier Județean

FOTO | Premiul I la secțiunea dans popular pentru elevii Școlii Gimnaziale „Ion Breazu” din Mihalț, la a doua ediție a Festivalului cultural-artistic „Promovăm Tradiția, ea ne definește”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premiul I la secțiunea dans popular pentru elevii Școlii Gimnaziale „Ion Breazu” din Mihalț, la a doua ediție a Festivalului cultural-artistic „Promovăm Tradiția, ea ne definește”

Miercuri, 26. noiembrie, la Alba Iulia, a avut loc a doua ediție a Festivalului cultural-artistic „Promovăm tradiția, ea ne definește!”, care s-a desfășurat în Sala Atrium Centurionum a Consiliului Județean Alba.

În cadrul proiectului comun al ISJ Alba și Consiliul Județean Alba, au participat peste 300 de elevi, din tot județul, care s-au întrecut la cele 4 secțiuni ale manifestării menite să readucă în atenție și să promoveze valorile tradiționale strămoșești.

Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Breazu” din Mihalț au participat la toate secțiunile festivalului și au adus acasă premii importante. Astfel, au reușit să se claseze pe locul I la secțiunea Dans popular , iar la Spot publicitar/Videoclip – Locul III.

Standul de prezentare a fost amenajat cu obiecte tradiționale, cusături inspirate din costumul popular: ștergare, trăistuțe, semne de carte, banderole croșetate etc, mâncare tradițională, și o ’’șezătoare’’ susținută de elevii care au cusut și „ștrincănit” la fața locului. Deprinderile le-au căpătat începând cu luna aprilie, când a debutat proiectul cultural cu același nume: „Promovăm Tradiția, ea ne definește!”. De altfel, produsele prezentate în fața juriului au fost rodul muncii tuturor elevilor școlii, care au valorizat fiecare oră, în perioada „Școala Altfel”, și nu numai, pentru a coase cele mai frumoase modele tradiționale.

Prin participarea Școlii Gimnaziale ‘’Ion Breazu’’ Mihalț la acest festival, se continuă promovarea, conservarea și valorificarea Patrimoniului Cultural imaterial din zona pe care o reprezintă în calitate de Moștenitori Culturali ai Județului Alba, unicul județ din România cu cel puțin o expoziție etnografică în fiecare comună, se arată într-un comunicat de presă.

„În măsura în care sunt perfect conștient de ambiția, determinarea, talentul și priceperea celor mai mici dintre locuitorii comunei Mihalț, rezultatele obținute nu mă surprind, dar mă bucură nespus! Ele reprezintă confirmarea unei stări de fapt care nu a survenit peste noapte, știute fiind atât rezultatele obținute de-a lungul timpului de elevii Școlii Gimnaziale ’’Ion Breazu’’, în plan școlar, cât și extrașcolar, dar și implicarea cadrelor didactice, a doamnei director Maria Comșa, și a coregrafilor Ansamblului folcloric „Banul Mihalcea”, Bobițan Lavinia și Bobițan Rareș

Mai mult, la nivelul administrației locale am promovat și susținut, încă de la primul mandat, orice inițiativă și activitate menită să sedimenteze identitatea culturală a locului, cel mai elocvent exemplu în acest sens fiind Ansamblul folcloric «Banul Mihalcea», care nu doar că dăinuie, din generație în generație, dar face cinste comunei în tot județul și în afara lui, aducând acasă premii importante, obținute la festivalurile la care participă.

În ceea ce mă privește, nu pot decât să îi felicit pentru rezultate și să îi asigur că, atâta timp cât eu voi fi primarul acestei comune, vor avea în mine un sprijin real pentru a continua să păstreze, să promoveze și să transmită mai departe sufletul efervescent și veșnic al comunității noastre”, transmite edilul comunei Mihalț, Flavius Breaz.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova Incendiu în Gârbova de Sebeș, sâmbătă după amiază. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine in cooperare cu Detașamentul de pompieri Mircurea Sibiului pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Gârbova. Din informațiile preliminare este […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Nadir Saleh, elev la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificat la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Nadir Saleh, elev la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificat la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026 Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se mândrește cu o calificare la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026.  Nadir Saleh, elev în clasa a X-a la colegiul blăjean, s-a calificat la faza națională […]

Citește mai mult

Curier Județean

14-15 martie 2026 | Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj CFR Călători a anunțat, vineri, 13 martie 2026 că, începând cu 14 și 15 martie 2026, introduce în circulație trenuri noi pe o rută nouă din programul de circulație: București Nord – Brașov – Sighișoara – Blaj – Alba […]

Citește mai mult