FOTO | Polițiștii din Alba, acțiuni intensificate pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
Polițiștii din Alba, acțiuni intensificate pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
Polițiștii rutieri din Alba au efectuat controale intensificate, vizând șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în cadrul unei ample operațiuni europene menite să reducă riscurile pe drumurile publice și să crească siguranța rutieră în întregul județ.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba desfășoară acțiuni intensificate pentru prevenirea şi combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Activitățile au loc în cadrul operațiunii europene coordonate „ROADPOL – Alcohol & Drugs”, parte a Programului Operațiunilor al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Prin aceste acțiuni se urmărește creșterea siguranței pe drumurile publice. Polițiștii vor organiza filtre rutiere pe drumurile naționale, județene și comunale din întregul județ, în vederea testării conducătorilor auto cu mijloacele tehnice din dotare, inclusiv aparatele etilotest și drugtest.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să adopte un comportament responsabil și să evite consumul de alcool sau alte substanțe înainte de a se urca la volan!
Viața are prioritate!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română
Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Limba și literatura română Elevii de clasa a XII-a au susținut, luni, 23 martie prima probă din cadrul simulării Bacalaureatului 2026, la Limba și literatura română. În județul Alba au fost înscriși 2.492 de elevi (1924 la cursuri de zi, respectiv 568 […]
FOTO | ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației
ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu poate fi suspendată automat, potrivit noilor prevederi din Legea nr. 307/2006, dacă sunt constatate nereguli la instalațiile și sistemele de protecție împotriva incendiilor, explică ISU Alba. ISU Alba: Valabilitatea autorizației de securitate […]
Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea
Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea Un bărbat de 35 de ani, din Blaj, a fost depistat de polițiști pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia, în timp ce conducea sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool […]