FOTO: Play Fest – festivalul învățării prin joc, la Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 din Alba Iulia. Ateliere de joc, artă și construcții
Play Fest – festivalul învățării prin joc, la Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 din Alba Iulia. Ateliere de joc, artă și construcții
Astăzi, 31.05.2024, Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 din Alba Iulia a desfăşurat primul festival dedicat învățării prin joc.
Tema acestei prime ediții a fost „Orașul meu” și i-a provocat pe cei mici să descopere și să reinventeze oraşul în care trăiesc, prin intermediul unor ateliere de artă și construcții, organizate în curtea unității de învățământ. Etapa premergătoare a acestui eveniment s-a derulat pe întreg parcursul lunii mai și a constat în vizite și activități de documentare pe care copiii, însoțiți de cadrele didactice, le-au desfășurat în oraş.
La evenimentul de deschidere au participat profesorul de joacă, scriitorul LEON MAGDAN, şi elevii din clasa a III-a de la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Regina Maria”, care au dat startul jocului.
Citește și: Mesaje de 1 Iunie, Ziua Copilului 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări le poţi trimite celor pe care îi consideri copii

În cadrul atelierelor de artă și construcții, copiii și părinții au fost invitați să își expună în mod concret propria viziune despre cum și-ar dori să evolueze și să arate orașul în care trăiesc.
Timp de câteva ore, 300 de copii din grădiniță, împreună cu părinții lor, dar și unii dintre viitorii preşcolari, alături de voluntari de la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Regina Maria” şi de la Universitatea „1 Decembrie 1918”, au participat activ la atelierele conduse de cadrele didactice. Cele 9 ATELIERE DE JOC propuse au fost:
-CETATEA „ALBA CAROLINA” – machetă realizată din piese Lego
-MUSEIKON -Atelier de pictură a icoanelor pe sticlă
-STATUILE POVESTESC… – Atelier de SCULPTURĂ şi MODELAJ din lut
-CONSTRUIM ORAŞUL ISTORIC ŞI ORAŞUL VIITORULUI – Atelier de CONSTRUCȚII din cutii de carton și materiale reciclabile
-AMPRENTĂ, GÂND ȘI DORINȚĂ PE ZIDUL CETĂȚII NOASTRE – Amprenta palmelor + un gând/mesaj pentru viitorul oraşului
-ALBUM PLAY FEST – CRONICA UNEI ZILE DE NEUITAT- Atelier foto, desen liber, decorare rame
-LABIRINT – POARTĂ ÎN TIMP – Atelier de decorare a labirintului din carton şi traseu distractiv
-URMELE TRECERII NOASTRE DIN TRECUT SPRE VIITOR – pictură și desen liber pe aleea care leagă oraşul istoric de oraşul viitorului.
Fiecare copil a primit un pass-card, pe care erau marcate toate atelierele, iar după participarea la fiecare activitate, a fost recompensat cu câte o bulină care atesta munca depusă în atelierul respectiv.
La finalul zilei, copiii participanți au primit Diplome de participare la Play Fest Impulse şi un dar din partea Grădiniței de Ziua Copilului.
Play Fest este organizat în cadrul Inițiativei Educația și Dezvoltarea Timpurie a Copilului în România, derulată de UNICEF în parteneriat cu Centrul Step by Step, cu susținerea Fundației Lego.
Festivalul s-a desfăşurat în 31 Mai, în creșe, grădinițe și școli publice din 22 de localități, din 15 județe. Evenimentul național Play Fest aduce împreună copii, părinți, profesioniști în educația timpurie și membri ai comunității, oferind astfel o înțelegere mai concretă asupra importanței jocului în perioada copilăriei timpurii și a serviciilor destinate copiilor mici, sporind astfel coeziunea socială.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile
Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor
Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]
